FMI: Restructurarea ANAF, inclusiv separarea Vămii, nu trebuie să afecteze veniturile. Codul Fiscal are nevoie de o evaluare amplă după numeroasele modificări din ultimii ani

FMI: Restructurarea ANAF, inclusiv separarea Vămii, nu trebuie să afecteze veniturile. Codul Fiscal are nevoie de o evaluare amplă după numeroasele modificări din ultimii ani
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 3 sep 2019

Restructurarea ANAF, inclusiv separarea Vămii într-o nouă structură, subordonată direct Ministerului Finanțelor, nu trebuie să afecteze colectarea veniturilor la buget, atrage atenția FMI într-un raport. Fondul consideră că ANAF ar trebui să devină o instituție mai transparentă, orientată mai mult spre serviciile acordate contribuabililor, și recomandă o evaluare amplă a Codului Fiscal, din cauza numărului mare de modificări din ultimii ani. Răspunsul autorităților: noul șef al ANAF, Mirela Călugăreanu, va implementa reforme cuprinzătoare, care ar putea implica și asistență tehnică din partea FMI.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În contextul în care eficiența colectării taxelor este deficitară în România în raport cu statele din jur, iar cheltuielile statului sunt mari comparativ cu veniturile, întărirea ANAF, inclusiv prin modernizarea infrastructurii IT, ar trebui să fie o prioritate pentru autorități, transmite Fondul.

"Întărirea ANAF este urgentă, inclusiv prin modernizarea infrastructurii IT, introducerea unor sisteme moderne de administrare a riscului de conformare și îmbunătățirea administrării marilor contribuabili (DGAMC, n.r.). ANAF ar trebui să se îndrepte către un un model de administrare fiscală mai transparent și mai orientat către servicii oferite contribuabililor, iar structura ANAF ar trebui îmbunătățită pentru a facilita implementarea reformelor. Planurile de restructurare avute în vedere, inclusiv reorganizarea și separarea Vămii, ar trebui să nu perturbe colectarea veniturilor. Având în vedere numeroasele modificări ale Codului Fiscal din ultimii ani, este recomandată o analiză amplă a sistemului fiscal pentru a identifica deficiențe și oportunități pentru creșterea veniturilor", atenționează FMI.

ANAF pregătește lansarea SAF-T, pilot pentru companiile mari la începutul anului următor CITEȘTE ȘI ANAF pregătește lansarea SAF-T, pilot pentru companiile mari la începutul anului următor

Autoritățile române au răspuns FMI că, deși colectarea taxelor a fost sub așteptări în primul trimestru al anului, aceasta se va îmbunătăți, iar noua conducere a ANAF va introduce reforme ample.

"Autoritățile române și-au subliniat angajamentul pentru ținta de deficit bugetar de 2,8% pentru acest an. În timp ce au admis că veniturile fiscale au fost ușor sub așteptări în primul trimestru al acestui an, au afirmat că motivele au fost unele temporare și și-au exprimat încrederea într-o mai bună colectare a veniturilor pentru restul anului 2019. Spațiul bugetar disponibil va fi utilizat conform legii finanțelor publice, în cazul în care colectarea va rămâne sub așteptări. Autoritățile au fost de acord în ce privește urgența colectării și au notat că noul șef al ANAF va introduce reforme de amploare, care ar putea include și asistență tehnică din partea FMI", potrivit raportului.

O posibilă implicare a FMI într-o la fel de eventuală reformă a ANAF nu este tocmai o noutate. Implicarea FMI a fost menționată și într-un raport al Fondului din vara anului trecut, dar fără rezultate în practică.

Modernizarea infrastructurii IT a ANAF este un model de proiect critic eșuat în ultimele decenii în România, fără ca oficialii care au fost responsabili de implementare să fie trași la răspundere pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

În luna mai, Guvernul a adoptat o hotărâre care a pus capăt oficial acordului de 70 de milioane de euro prin care ANAF ar fi trebuit să-și modernizeze infrastructura IT cu bani împrumutați de la Banca Mondială.După mai bine de 5 ani de la lansarea programului de modernizare, stabilit inițial să se încheie la final de 2018, Guvernul a tras linie. Autoritățile au împrumutat 18 milioane de euro pe care i-au cheltuit cu rezultate zero, iar asta în timp ce sistemul IT al ANAF, învechit și încărcat tot mai mult, cedează acum atât de des încât nu mai miră pe nimeni. Singurele "rezultate" sunt că ANAF are un handicap imens în ce privește colectarea modernă la buget, statul pierde astfel foarte mulți bani și persistă suspiciuni că motivul pentru care modernizarea ANAF a fost blocată de cei responsabili de implementare a fost dorința politicienilor de a menține un sistem opac și neperformant, pe care să și-l poată subordona și să-l poată folosi ca armă pentru protejarea sau atacarea unor afaceri sau activități criminale.

Fiscalizarea bacșișului – o nouă încercare. Pot apărea dificultăți CITEȘTE ȘI Fiscalizarea bacșișului – o nouă încercare. Pot apărea dificultăți

Mirela Călugăreanu, reinstalată în poziția de nouă șefă a ANAF la început de iunie, a anunțat un plan de reforme la ANAF pentru perioada următoare. Astfel, ANAF intenționează să reducă numărul de formulare pentru firme și frecvența depunerii acestora, să simplifice Declarația Unică și să înființeze structuri pentru a monitoriza restructurarea fiscală. De asemenea, ANAF are în vedere facilități fiscale pentru cei care își plătesc corect obligațiile, publicarea unei "liste albe" cu cei care sunt buni platnici, implementarea SAF T în sistem pilot la marii contribuabili, inspecții fiscale mai puține pentru rambursarea de TVA, analiză de risc făcută de ANAF înainte de aprobarea insolvenței firmelor de către judecător, termen de 12 luni pentru majorarea capitalului social al societăților comerciale care înregistrează capitaluri proprii negative, revizuirea modului de funcționare pentru ANAF și Antifraudă, precum și reducerea numărului de vicepreședinți ai ANAF de la 4 la 2.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
fmi
restructurare
reforma
cod fiscal