București: Creșteri de impozite și taxe locale începând de anul viitor, prevăzute într-un proiect de hotărâre

București: Creșteri de impozite și taxe locale începând de anul viitor, prevăzute într-un proiect de hotărâre
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 feb 2018

Mai multe taxe și impozite locale în municipiul București ar urma să crească începând cu anul 2019, conform unui proiect supus dezbaterii publice pe site-ul Primăriei Generale a Capitalei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

În expunerea de motive sunt invocate prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, conform cărora, în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale, sumele se indexează anual, până la data de 30 aprilie, ținând cont de rata inflației pentru anul fiscal anterior, comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, scrie Agerpres.

Conform datelor INS, rata anuală a inflației (în decembrie 2017) a fost de 3,3%.

Registrul Comerțului: Românii au înființat peste 9.800 de firme în prima lună, cu 80,4% mai multe față de ianuarie 2017 CITEȘTE ȘI Registrul Comerțului: Românii au înființat peste 9.800 de firme în prima lună, cu 80,4% mai multe față de ianuarie 2017

Astfel, pentru terenurile amplasate în intravilan, înregistrate în Registrul agricol la categoria de folosință terenuri cu construcții, impozitele ar urma să crească în felul următor: zona A - de la 10.353 lei/ha în prezent la 10.695 lei/ha, conform proiectului, pentru zona B - de la 8.597 lei/ha la 8.881 lei/ha, pentru zona C - de la 6.499 lei/ha la 6.713 lei/ha, pentru zona D - de la 4.447 lei/ha la 4.594 lei/ha.

În ce privește terenurile amplasate în extravilan, taxele vor crește după cum urmează: pentru terenurile cu construcții - de la 27 lei/ha la 28 lei/ha, pentru teren arabil - de la 46 lei/ha la 48 lei/ha, pentru pășune - de la 24 lei/ha la 25 lei/ha.

Pentru vehiculele fără capacitate cilindrică evidențiată, impozitul va crește de la 100 lei/an la 103 lei/an.

viewscnt
Afla mai multe despre
taxe
impozite
bucuresti