Bugetul 2018 intră sub privirea parlamentarilor, care vor încerca să își introducă cât mai multe proiecte

Bugetul 2018 intră sub privirea parlamentarilor, care vor încerca să își introducă cât mai multe proiecte
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 dec 2017

Comisiile parlamentare încep astăzi dezbaterile asupra bugetului de stat pe 2018, votul final fiind programat într-o ședință comună a Legislativului, în 21 decembrie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De regulă, parlamentarii încearcă în astfel de ocazii să introducă cât mai multe proiecte proprii sau ale administrațiilor locale pe care le reprezintă.

Parlamentarii au avut termen până luni, la ora 9:00, să depună amendamente. PNL a anunțat că a depus peste 350 de amendamente la proiectul de buget pe 2018, printre care se numără eliminarea supraaccizei la carburanți, mărirea pensiilor cu 9% și eliminarea OUG pentru TVA split.  USR a depus 270 de amendamente, dorind mai puțini bani la “Programul Național de Dezvoltare Locală” (PNDL) și fonduri mai mari pentru infrastructură, sănătate și educație. Cele mai multe amendamente, peste 3.000, au fost însă depuse PMP, arată news.ro.

De marți, de la ora 9:00, vor începe dezbaterile bugetului în comisiile Parlamentului, tot marți, între 10:00 și 14:00 urmând să aibă loc dezbateri generale în Comisiile de buget reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.

Reacții Paradise Papers: Lideri politici și organizații din întreaga lume cer modificarea sistemelor de taxe CITEȘTE ȘI Reacții Paradise Papers: Lideri politici și organizații din întreaga lume cer modificarea sistemelor de taxe

Începând de miercuri și până sâmbătă sunt programate dezbateri pe amendamente pentru redactarea raportului în cadrul comisiilor de buget, iar votul final în plenul reunit al Parlamentului va avea loc pe 21 decembrie.

Guvernul a adoptat în ședința de săptămâna trecută proiectul de buget pe 2018, în care sănătatea, educația și investițiile sunt anunțate ca domenii prioritare.

Cabinetul Tudose estimează o creștere a Produsului Intern Brut (PIB) de 5,5% anul viitor, până la 907,85 miliarde lei (196 miliarde euro), potrivit proiectului de buget pentru anul viitor, ritm în scădere față de estimarea Comisiei Naționale de Prognoză (CNP) pentru acest an, de 6,1%.

Proiectul de buget pentru 2018 este construit pe o creștere economică de 5,5%, inflație medie anuală de 3,1%, curs mediu de 4,55 lei/euro și câștig salarial mediu net lunar de 2.614 lei. Deficitul bugetar (cash) este estimat la 2,97% din PIB, în timp ce deficitul ESA este de 2,96% din PIB, cu încadrare în ținta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, potrivit Tratatului de la Maastricht.

În proiectul de buget sunt prevăzute resursele necesare pentru acordarea de vouchere de vacanță pentru toți salariații din sistemul public, creșterea salariului minim și mediu net în întreaga economie (public și privat) cu 9%, majorarea, de la 1 iulie, a pensiilor cu 10% și a pensiei minime cu 23%, potrivit Guvernului. Legat de persoanele cu dizabilități, bugetul prevede creșterea indemnizației acestora cu 30% de la 1 ianuarie.

Criză de angajați pe litoral: Taxele mari taie din salarii deși bugetul unui hotel este ca în Grecia. Mai sunt doar 3 agenții ce furnizează cameriste, care în vară au cedat psihic și fizic CITEȘTE ȘI Criză de angajați pe litoral: Taxele mari taie din salarii deși bugetul unui hotel este ca în Grecia. Mai sunt doar 3 agenții ce furnizează cameriste, care în vară au cedat psihic și fizic

În același timp, în buget s-au alocat 4,5 miliarde lei pentru programele de ajutor de stat care vor începe anul viitor.

Veniturile bugetare proiectate pentru 2018 sunt estimate la 287,5 miliarde lei, respectiv 31,7% din PIB. Cele mai mari ponderi in veniturile bugetare pe 2018 le înregistrează contribuțiile sociale, cu 10,1%, urmate de TVA cu 6,8%, accize cu 3,3%, impozit pe salarii și impozit pe venit cu 2,3% din PIB.

Cheltuielile bugetare pentru anul 2018 sunt estimate la 314,5 miliarde lei miliarde lei, ceea ce reprezintă 34,6% din PIB.

Totodată, cheltuielile de personal sunt estimate la 81,2 miliarde lei, o creștere de 11,6 miliarde lei față de anul 2017, pe fondul aplicării Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cheltuielile cu asistența socială ajung în 2018 la 98,6 miliarde lei, respectiv 10,9% din PIB.

Cheltuielile cu bunurile și serviciile vor fi în anul 2018 - 39,9 miliarde lei (4,4% din PIB), în timp ce cheltuielile cu datoria publică sunt estimate la 12,1 miliarde lei ( 1,3 % din PIB), potrivit proiectului. Cheltuielile cu investițiile în anul 2018 vor fi de 38,5 miliarde lei ( 4,2% din PIB), în creștere cu 13 miliarde lei față de anul 2017, potrivit estimărilor Guvernului.

Guvernul vrea să aloce mai mulți bani anul viitor pentru mai multe ministere, în special pentru Ministerul Economiei, Ministerul Culturii, Ministerul Dezvoltării Regionale și Ministerul Educației, dar vrea să taie din bugetele Ministerului Muncii, Ministerului Justiției, Ministerului Muncii și Ministerului Justiției.

Totodată, Serviciul Român de Informații (SRI), Serviciul de Informații Externe (SIE), Serviciul de Protecție și Pază (SPP) și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) vor avea bugetele majorate anul viitor.

viewscnt
Afla mai multe despre
buget
parlament