Calendarul fiscal al lunii iulie - obligații recurente

Calendarul fiscal al lunii iulie - obligații recurente
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 3 iul 2017

Nu se putea că vara și canicula să nu aibă un impact și asupra vieții fiscale a companiilor, astfel încât obligațiile fiscale sunt oarecum topite în luna iulie, iar contribuabilii trebuie să îndeplinească doar obligațiile de plata și declarare recurente. Le enumerăm mai jos pe cele mai relevante pentru majoritatea companiilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În luna iulie, termenul maxim de depunere a declarațiilor Intrastat este până pe 17 iulie.

Companiile înregistrate ca plătitoare de impozit de profit ar trebui să definitiveze calculul impozitului pe profit aferent celui de-al doilea trimestru până pe 25 iulie 2017 și să plătească, până la această dată, impozitul pe profit stabilit, dacă este cazul. De asemenea, tot până la această dată, și societățile înregistrate ca plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor ar trebui să finalizeze și să plătească impozitul determinat.

Mihaela Iacob, Tax Manager Accace Romania

Mihaela Iacob, Tax Manager Accace Romania

Data de 25 iulie 2017 este termenul maxim de depunere și pentru următoarele declarații, precum și de plată a contribuțiilor/taxelor aferente, astfel:

  • Declarațiile de TVA: decontul de TVA (formular 300), declarație recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare (formular 390), Decont special de taxa pe valoarea adăugată (formular 301), Declarația privind sumele rezultate din ajustarea/corecția ajustărilor/regularizarea taxei pe valoarea adăugată (formular 307), Declarație privind taxa pe valoarea adăugată colectată, datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de taxa pe valoarea adăugată a fost anulat (formular 301).
  • Declarația privind obligațiile de plata la bugetul de stat (formular 100) – această declarație cuprinde taxele și impozitele datorate de o societate cum ar fi:
    • (I) impozit pe veniturile obținute din România de nerezidenți;
    • (II) impozit obținut și reținut persoanelor fizice din venituri cum ar fi dobânzi, premii, jocuri de noroc, transferul proprietarilor imobiliare;
    • (III) accize.
  • Declarația privind obligațiile de plata a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidență nominală a persoanelor asigurate (formular 112) – această declarație se depune de către angajatori și entitățile asimilate acestora.

Declarația informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național (formularul 394) aferentă lunii iunie va avea termen de depunere pe data de 31 iulie 2017.

Calendarul fiscal al lunii iulie - obligații recurente

viewscnt
Afla mai multe despre
accace
calendar fiscal
declaratii fiscale
mihaela iacob