CONFIRMARE Guvernul vrea să rezolve problema transferului de contribuții în sectorul IT cu ajutor de stat

CONFIRMARE Guvernul vrea să rezolve problema transferului de contribuții în sectorul IT cu ajutor de stat
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 20 dec 2017

Guvernul lucrează la o ordonanță de urgență privind un ajutor de stat pentru a preveni reducerea veniturilor specialiștilor IT, în cazul cărora veniturile nete vor scădea de la 1 ianuarie 2018 prin transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, actul normativ urmând să fie aprobat săptămâna viitoare, a anunțat marți seara ministrul Finanțelor, confirmând astfel informațiile anunțate anterior de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

"Se lucrează la ordonanța de urgență, astfel încât să se dea o schemă de ajutor de stat care să acopere integral costurile angajatorilor care funcționează în domeniul IT. Aceasta se va adresa companiilor care au angajați IT-iști și care ar trebui să plătească niște costuri suplimentare de 8,5%", a spus ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa.

Profit.ro a anunțat în urmă cu două săptămâni că Guvernul nu a găsit încă o soluție pentru a preveni reducerea veniturilor specialiștilor IT, dar și a celor din cercetare sau a persoanelor cu dizabilități, dar că Ministerul Finanțelor analizează o schemă de minimis (de ajutor financiar prin subvenții-n.r.) pentru domeniul IT și cercetare. Potrivit mediului de afaceri, aceasta nu rezolvă însă problema pe termen lung. 

 

Executivul a decis recent transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, iar Profit.ro a anunțat că valoarea brută a salariului va trebui majorată cu 19,9%, dacă este luat ca referință un salariu mediu brut pe economie de 3.131 lei, pentru ca suma "în mână" primită acum de un angajat să fie păstrată, dar, conform calculelor, angajații care beneficiază de scutirea de impozit pe venit în acest moment, cum sunt programatorii IT și persoanele cu grad de handicap, vor suporta o micșorare a salariului net chiar dacă angajatorii le vor majora salariile brute după transferul contribuțiilor la nivelul costului total actual.

Premierul Tudose promisese că Guvernul va interveni prin ordonanță de urgență pentru ca veniturile programatorilor IT să nu scadă, dar acest lucru nu s-a întâmplat, iar, cu prilejul dezbaterii modificărilor la Codul Fiscal care vor fi aplicate de anul viitor, Ministerul Finanțelor a anunțat că încă analizează o serie de variante în acest scop.

Potrivit secretarului de stat Elena-Oana Iacob, ministerul are în vedere, deocamdată, aplicarea unei scheme de minimis în domeniu. Conform reprezentanților mediului de afaceri, care au confirmat discuțiile în acest sens, schema ar ajunge la cel mult 200.000 euro pentru o companie.

DOCUMENT Schimbare: Firmele cu capital social de 45.000 lei și cel puțin 2 angajați primesc dreptul de a opta pentru impozit pe profit în loc de impozit pe cifra de afaceri CITEȘTE ȘI DOCUMENT Schimbare: Firmele cu capital social de 45.000 lei și cel puțin 2 angajați primesc dreptul de a opta pentru impozit pe profit în loc de impozit pe cifra de afaceri

Oamenii de afaceri au arătat însă că o astfel de schemă nu este suficientă pentru a asigura pe termen lung menținerea veniturilor programatorilor IT la actualul nivel și au indicat că o soluție ar fi ca ministerul să propună o deducere specială la impozitarea acestor venituri.

Reprezentanții asociațiilor din IT propuseseră o diminuare a cotei de asigurări sociale la 20,5% în cazul acestui domeniu, dar Guvernul nu a agreat ideea.

viewscnt
Afla mai multe despre
it
venituri
contributii
transfer
guvern
parlament
cod fiscal