Ministerul Finanțelor va permite unei firme, prin modificarea legislației, să achite pentru nereguli contabile doar jumătate din amenda minimă, dacă plătește în maximum 48 de ore. În prezent, acest principiu este aplicat pentru amenzi precum cele perepute călătorilor RATB prinși fără bilet.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Abonații Profit Insider primesc, la cerere transmisă pe adresa de e-mail profit@profit.ro, toate documentele care fac obiectul articolelor.
Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI
Termenul de 48 de ore va curge de la data încheierii procesului-verbal ori de la data comunicării acestuia, conform modificărilor pregătite la nivel guvernamental asupra Legii contabilității.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Legea nu prevede în prezent această posibilitate.

Proiectul aflat în pregătire va corela, în același timp, prevederi ale Legii contabilității cu cele ale Legii privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale, în sensul că ”dacă o entitate efectuează un audit statutar al situațiilor financiare anuale individuale, raportul de audit însoțește respectivele situații financiare anuale”.