Guvernul va discuta o nouă posibilă amnistie fiscală. Ministrul Teodorovici a promovat ultimul astfel de sistem, în urmă cu aproape 3 ani

Guvernul va discuta o nouă posibilă amnistie fiscală. Ministrul Teodorovici a promovat ultimul astfel de sistem, în urmă cu aproape 3 ani
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 6 iul 2018

Coaliția de guvernare și Guvernul vor discuta în următoarele zile o nouă posibilă amnistie fiscală, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, fiind cel care a promovat ultimul astfel de sistem, în urmă cu aproape 3 ani. Potrivit datelor obținute de Profit.ro, la precedenta amnistie firmele au depus 16.525 de cereri, iar persoanele fizice - alte 19.124 de solicitări. În urmă cu un an, parlamentari PSD au promovat o amnistie, la care Guvernul s-a opus și care nu a trecut în final de Parlament.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Amnistia fiscală este un subiect pe care îl avem în lucru la nivelul Ministerului de Finanțe. Este un posibil mecanism pentru a stimula partea de economie românească. Vom discuta în următoarele zile, la nivelul conducerii coaliției și la nivel de Guvern, pentru a vedea exact dacă o astfel de măsură poate fi aplicată și care vor fi efectele. Se poate decide dacă cei care sunt în situația aceasta, dacă își achită, cum a fost în 2015, până la un moment în timp principalul, să li se șteargă, să spunem, penalitățile și jumătate din dobânzi", a spus astăzi ministrul Teodorovici.

Luna trecută, ministrul spunea că persoanele fizice au datorii către stat de 14-15 miliarde de lei acumulate în ultimii cinci ani, iar Ministerul Finanțelor vrea să stimuleze achitarea lor anul acesta. În 2015, însă, când a fost aplicat sistemul la care se raportează acum, în declarație, ministrul Teodorovici, amnistia a fost aplicată inclusiv firmelor.

EXCLUSIV Modul în care agențiile garantează banii turiștilor - schimbat radical CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Modul în care agențiile garantează banii turiștilor - schimbat radical

În 2015, Executivul condus de Victor Ponta a prevăzut, prin ordonanță de urgență, anularea penalităților de întârziere, precum și a unei cote de 54,2% din dobânzi, aferente obligațiilor de plată principale către bugetul general consolidat, administrate de ANAF, restante la 30 septembrie 2015. Ca urmare, contribuabilii persoane fizice și juridice puteau beneficia de anularea creanțelor fiscale accesorii menționate mai sus, dacă achitau celelalte obligații principale (impozite, taxe, contribuții), precum și partea din dobânzi care nu făceau obiectul amnistiei.

Actul normativ a avut ca scop reducerea arieratelor bugetare și și-a epuizat efectele la 30 iunie 2016, în sensul că cererile de acordare a anulării penalităților de întârziere și a cotei de dobânzi trebuiau depuse până la data de 30 iunie 2016.

Conform datelor Profit.ro, la precedenta amnistie firmele au depus 16.525 de cereri, iar persoanele fizice alte 19.124 de solicitări. Datoriile anulate de Fisc au totalizat 752 milioane de lei.

În urmă cu un an, parlamentari PSD au promovat o amnistie, la care Guvernul s-a opus și care nu a trecut în final de Parlament.

Proiectul prevedea anularea penalităților de întârziere, precum și a cotei de 50% din dobânzi, aferente obligațiilor de plată principale către bugetul general consolidat, administrate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), cu termene de plată anterioare datei de 30 iunie 2017.

EXCLUSIV Lanț de restaurante - retras discret din România după 10 ani CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Lanț de restaurante - retras discret din România după 10 ani

Pentru a beneficia de aceste facilități, contribuabilii ar fi trebuit să stingă până la 30.09.2017 obligațiile de plată principale cu termene de plată anterioare datei de 30.06.2017; iar până la data de 31.12.2017 să achite cota de 50% din dobânzile aferente obligațiilor de plată principale cu termene de plată anterioare datei de 30.06.2017. Totodată, până la data de 31.12.2017 contribuabilii ar trebui să achite obligațiile de plată principale curente cu termene de plată cuprinse între data de 01.07.2017 și 31.12.2017, împreună cu accesoriile calculate pentru eventualele întârzieri la plata acestor obligații principale stabilite prin decizii până la 31.12.2017.

Guvernul a considerat însă că propunerea legislativă este redactată pe structura ordonanței promovate de Cabinetul Ponta, susținând că ordonanța respectivă a fost prost formulată și a avut chiar efecte negative în rândul contribuabililor.

viewscnt
Afla mai multe despre
amnistie
fiscal
proiect
lege
guvern
ponta
tudose
parlament
senat