Ionuț Simion revine în poziția de președinte AmCham, asociație cu 430 de companii americane, internaționale și românești. Smion: Ne dorim ca decidenții și populația să înțeleagă că sectorul privat este de partea României

Ionuț Simion revine în poziția de președinte AmCham, asociație cu 430 de companii americane, internaționale și românești. Smion: Ne dorim ca decidenții și populația să înțeleagă că sectorul privat este de partea României
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 29 mar 2019

Ionuț Simion, country managing partner PwC România, a revenit în Consiliul Director al AmCham România și va asigura reprezentarea AmCham în calitate de președinte. AmCham, asociație ce reunește peste 430 de companii americane, internaționale și românești, a organizat joi Adunarea Generală a Membrilor, iar membrii aleși în Consiliul Director al organizației au desemnat președintele și vice-președinții pentru următorul mandat de un an.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Elisabeta Moraru, country manager Google România, și Radu Florescu, CEO Cheil Centrade vor activa în calitate de vice-președinți.

Din Consiliul Director al AmCham Romania fac parte de asemenea:

  • Ciprian Lăduncă/executive director, Independent Board Member –Trezorier
  • Cristian Agalopol, DCC Head Romania & Bulgaria, Citibank
  • Jovan Radosavljevic, general manager Coca-Cola HBC Romania
  • Alexandru Reff, country managing partner, Deloitte Romania
  • Călin Lupșan - general manager, Intelligence
  • Iulian Popescu - partner, Mușat & Asociații
  • Daniela Nemoianu, senior partner, Nemoianu Consulting
  • Mirela Iordan - country manager, Pfizer
  • Marius Perșinaru - country president for Romania & Moldova, Schneider Electric.

AmCham Romania își reconfirmă angajamentul pentru  promovarea valorilor și viziunii comunității de afaceri pentru o dezvoltare economică sănătoasă și sustenabilă pe termen mediu și lung.

“Experiența ultimului an dovedește încă o dată că principiile fundamentale pentru care milităm an de an – transparență, predictibilitate, consultări reale, nu sunt doar cuvinte care sună bine, ci sunt o condiție esențială, o garanție pentru adoptarea unor politici publice cu impact benefic pentru economie și societate. Ne dorim ca decidenții și populația deopotrivă să înțeleagă că sectorul privat, cel mai mare contributor în economie, este de partea României”, a declarat Ionuț Simion.

Ionuț Simion, președinte AmCham

Ionuț Simion, președinte AmCham

AmCham România, asociație de afaceri ce reunește peste 430 de companii americane, internaționale și românești, este un promotor al dialogului public-privat pe teme ce privesc mediul de afaceri, politici publice cu impact asupra economiei, competitivitatea României sau dinamica relațiilor comerciale între SUA și România.

În prezent, cele peste 430 de companii americane, multinaționale și românești membre ale comunității AmCham România, fac posibilă implicarea AmCham în promovarea priorităților economice pentru multe domenii de activitate, prin grupuri de lucru specializate, precum: Guvernanța Corporatistă, Concurența și Ajutor de Stat, Educație, Energie, Fiscalitate, Fonduri Europene, Achiziții Publice și Partneriat Public-Privat, IT, Infrastructură, Mediu, Piața Muncii, Piața de Capital, Macroeconomie, Real-Estate și Turism.

viewscnt
Afla mai multe despre
amcham
ionut simion
companii