Tensiunile politice din ultimele săptămâni, care au condus la votul moțiunii astăzi, au condus la o creștere a costurilor de împrumut ale statului și la deprecierea leului.
Pe piața interbancară, cursul euro a trecut ușor de 5,24 lei/euro, în timp ce dobânzile statului pentru titluri pe 10 ani, după ce au recuperat ușor teren după moțiune, au revenit aproape de 7,4%.
Bursa de la București, după scădere de peste 1% în contextul votului moțiunii, a recuperat și se află pe creștere cu 1,3%.
Mesajul ministrului Finanțelor
"Stabilitatea economică a României și menținerea ratingului de țară - prioritatea nr. 1 după votul de azi al moțiunii.
România intră de azi într-o perioadă de interimat guvernamental - fără să își permită însă un interimat economic. De aceea, continuarea gestionării responsabile a resurselor publice și semnalele pe care le transmitem în extern sunt esențiale pentru funcționarea economiei și, inclusiv, pentru menținerea ratingului de țară în perioada următoare. Așa cum am subliniat în ultimele zile, costul instabilității este vizibil deja în creșterea cursului leu/euro, în dobânzile majorate, în presiune pe buget și în riscurile care planează asupra ratingului de țară. Reacțiile piețelor sunt rapide, iar corecțiile vor fi costisitoare.
Am primit deja, în ultimele zile, semnale clare din partea agențiilor internaționale de rating: situația politică a României este monitorizată în timp real, iar evoluțiile din perioada imediat următoare vor fi decisive. Menținerea ratingului și evitarea unei retrogradări depind de capacitatea de a demonstra stabilitate, coerență și predictibilitate în zilele următoare.
În acest context, este esențială menținerea fermă a direcției în gestionarea finanțelor publice și conservarea echilibrelor macroeconomice - asigurarea continuității plăților și angajamentelor publice, menținerea disciplinei fiscale, asigurarea continuității investițiilor, protejarea capacității de finanțare a statului și evitarea oricărei deteriorări a ratingului suveran.
Alături de aceste priorități imediate, România are 3 obiective strategice în 2026, care depind direct de acest cadru de stabilitate: implementarea completă a angajamentelor din PNRR, accesarea și utilizarea eficientă a instrumentelor europene din programul SAFE, precum și avansarea procesului de aderare la OCDE. Toate aceste obiective presupun în mod fundamental încredere, predictibilitate și continuitate instituțională - exact acele elemente care sunt astăzi sub monitorizarea continuă a partenerilor și a piețelor internaționale.
Miza momentului depășește logica politică. Este o miză de credibilitate, seriozitate și de poziționare a României în arhitectura economică europeană și internațională."
















