Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate intrate în insolvență a scăzut

Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate intrate în insolvență a scăzut
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 nov 2023

Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență a scăzut cu 0,17% în primele zece luni din 2023, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 5.378 de insolvențe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cele mai multe firme și PFA intrate în insolvență au fost înregistrate în București, respectiv 1.084, număr în creștere cu 17,83% față de perioada ianuarie-octombrie 2022, scrie Agerpres.

Tranzacție: Grupul româno-belgian EMI preia Kadra Tech CITEȘTE ȘI Tranzacție: Grupul româno-belgian EMI preia Kadra Tech

Pe locurile următoare în ierarhia insolvențelor se află județele Bihor, cu 458 insolvențe (minus 0,87%), Cluj - 321 (minus 17,48%), Timiș - 263 (plus 10,99%) și Constanța - 253 (plus 20,48%).

Cele mai puține insolvențe s-au consemnat în județele Covasna - 21 (minus 19,23%), Harghita - 23 (minus 4,17%), Botoșani - 23 (la fel ca în primele zece luni din 2022) și Mehedinți - 28 (minus 36,36%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvențe s-a înregistrat în comerțul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 1.450 (minus 1,36% comparativ cu perioada ianuarie-octombrie 2022), construcții - 1.075 (plus 3,27%) și în industria prelucrătoare - 645 (minus 6,53%).

În octombrie 2023, au fost consemnate 800 de insolvențe, cele mai multe în București (181) și în județele Bihor (73), Cluj (51) și Timiș (49).

viewscnt
Afla mai multe despre
onrc
insolventa