Senatorii resping proiectul mai multor deputați PSD care permite condamnaților pentru corupție să fondeze firme

Senatorii resping proiectul mai multor deputați PSD care permite condamnaților pentru corupție să fondeze firme
scris 2 mai 2018

Senatul a respins, miercuri, un proiect de lege susținut de mai mulți deputați PSD care propune eliminarea interdicției, prevăzute în Legea societăților, ca persoanele condamnate pentru corupție să fie membri fondatori ai unei societăți reglementate prin această lege. 

Inițiatorul proiectului de lege este deputatul PSD Cătălin Rădulescu, condamnat la închisoare cu suspendare pentru activități economice incompatibile cu funcția de deputat, iar proiectul acestuia a fost susținut și de alți 37 de deputați PSD.

În prezent, Legea 31/ 1990 privind societățile stabilește că: ”Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracțiuni de corupție, delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 656/ 2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, republicată, sau pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege”.

O treime dintre managerii marilor companii din România consideră corupția larg răspândită în business. Situația, similară celei din Marea Britanie, dar mai bună decât în Italia, Ungaria și Cehia CITEȘTE ȘI O treime dintre managerii marilor companii din România consideră corupția larg răspândită în business. Situația, similară celei din Marea Britanie, dar mai bună decât în Italia, Ungaria și Cehia

Conform proiectului PSD, interdicția nu ar mai fi vizat infracțiunile de corupție, cu argumentul că faptele de corupție ar viza exercitarea unor atribuții exclusiv în domeniul public.

”Săvârșirea unei infracțiuuni care privește exercitarea unor atribuții într-o funcție sau demnitate publică nu influențează activitatea unei societăți din mediul privat”, este raționamentul autorului proiectului de lege.

Cauțiune de un milion de euro stabilită în cazul fostului ministru Sebastian Vlădescu, urmărit penal pentru luare de mită și trafic de influență CITEȘTE ȘI Cauțiune de un milion de euro stabilită în cazul fostului ministru Sebastian Vlădescu, urmărit penal pentru luare de mită și trafic de influență

Proiectul nu a fost susținut nici de Guvern, care a subliniat că o astfel de premisă este greșită, în condițiile în care infracțiunile de corupție nu  presupun în toate cazurile existența unui subiect activi calficat.

”De exemplu, dintre infracțiunile de corupție cuprinse în Codul Penal (art. 289 - luare de mită, art. 290 - darea de mit, art. 291 - traficul de influență, art. 292 - fapte săvârșite de către membrii instanțelor de arbitraj sau în legătură cu aceștia, art. 294 - fapte săvârșite de către funcționari străini sau în legătură cu aceștia), numai infracțiunea de luare de mită are subiect activ calificat, în cazul celorlalte infracțiuni subiect activ fiind orice persoană fizică sau juridică”, arată Guvernul, care amintește că astfel de fapte sunt pedepsite cu 7 până la 10 ani de închisoare.

Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere și Camerei Deputaților, care este for decizional al Parlamentului în domeniu.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
coruptie
condamnat
membru
fondator
soecietate
lege
proiect
parlament
psd