Tăriceanu anunță și el că depune o lege a lobby-ului. Din 2000 au fost depuse în Parlament mai multe inițiative, iar astăzi sunt deja două proiecte în discuție, inițiate din 2010 și 2011

Tăriceanu anunță și el că depune o lege a lobby-ului. Din 2000 au fost depuse în Parlament mai multe inițiative, iar astăzi sunt deja două proiecte în discuție, inițiate din 2010 și 2011
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 9 mai 2018

ALDE va depune, în aproximativ două săptămâni, proiectul unei legi a lobby-ului, pentru ca persoanele care fac lobby să nu mai fie acuzate de trafic de influență, a anunțat liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Vom depune un  proiect care să reglementeze desfășurarea acestei activități după bunele practici din lumea liberă, democratică, în așa fel încât să nu mai existe posibilitatea ca cei care fac activități de lobby să fie acuzați că fac trafic de influență. Sigur că acest lucru nu înseamnă că traficul de influență ar trebui să fie dezincriminat. Vrem să reglementăm aceste activități, să dăm un cadru legal în care să se poată desfășura, în așa fel încât interesele publice, interesele private să poată să fie promovate în mod civilizat în dezbateri, în discuții, în analize, fără ca să existe tot timpul suspiciuni care pot să ducă la un moment dat inclusiv către ideea unor acte de corupție”, a afirmat Tăriceanu.

La finele anului trecut, și un director din Ministerul pentru Mediul de Afaceri anunțase că se lucrează la un draft de proiect pentru o lege a lobby-ului, care ar putea fi finalizat în prima perioadă a anului 2018. O astfel de lege este prevăzută în Programul de guvernare și cerută de mulți ani de mediul de afaceri.

Începând din 2000 au fost depuse în Parlament mai multe inițiative legislative, unele dintre acestea fiind respinse sau clasate. În prezent, în Parlament sunt deja două inițiative legislative în acest sens, din 2010, respectiv 2011.

Legea lobby-ului a rămas la stadiul registrului de transparență a intereselor, opțional pentru companii. Proiectul, discutat de doi ani, trebuia finalizat în iunie CITEȘTE ȘI Legea lobby-ului a rămas la stadiul registrului de transparență a intereselor, opțional pentru companii. Proiectul, discutat de doi ani, trebuia finalizat în iunie

Profit.ro a scris, la finele lunii octombrie, că Legea lobby-ului, care, conform programului de guvernare, trebuia finalizată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri încă din luna iunie, nu a ajuns nici măcar la nivel de draft. Deocamdată Guvernul nu are în vedere decât înființarea unui Registru unic de transparență a intereselor, propunere care a fost discutată cu mediul de afaceri încă din 2015.

DOCUMENT Dragnea mai vrea o întâlnire cu Trump. PSD a plătit în acest scop 100.000 de dolari unei firme de lobby din Washington CITEȘTE ȘI DOCUMENT Dragnea mai vrea o întâlnire cu Trump. PSD a plătit în acest scop 100.000 de dolari unei firme de lobby din Washington

Profit.ro a relatat, încă de la finele anului 2015, că Guvernul și oamenii de afaceri au început redactarea primului proiect din legislația internă care va reglementa lobby-ul, căutând ca termenii să fie exact definiți astfel încât activitatea să nu fie interpretată, la limită, drept trafic de influență.

Guvernul actual consideră, însă, la rândul său, asemenea Cabinetelor precedente,că proiectele actuale privind activitatea de lobby din Parlament, unul inițiat chiar de un deputat PSD și ministru al Economiei, Constantin Niță, dezincriminează traficul de influență.

viewscnt
Afla mai multe despre
lobby
legea lobbyului
ministerul pentru mediul de afaceri