De la consumabile, la abonamente medicale: cum se schimbă în 2026 lista de Black Friday într-un IMM?

Pentru antreprenori, Black Friday poate reprezenta o oportunitate de optimizare a bugetelor, prin achiziționarea la prețuri reduse a unor echipamente, articole de birotică și servicii necesare activității în lunile următoare.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
De la consumabile, la abonamente medicale: cum se schimbă în 2026 lista de Black Friday într-un IMM?

În special pentru companiile mici și mijlocii, unde fiecare cheltuială trebuie atent planificată, avantajul nu constă doar în reducerea obținută la achiziție, ci și în posibilitatea de a acoperi din timp nevoi recurente.

În 2026, pe această listă poate intra și o altă categorie de investiții: sănătatea angajaților. În perioada 13–22 noiembrie, Rețeaua de Sănătate Regina Maria derulează campania de Black Friday pentru companii mici și mijlocii, cu oferte speciale la abonamente medicale.

De ce anticiparea nevoilor contează și dincolo de economiile imediate?

Planificarea achizițiilor nu este doar un exercițiu financiar. Din perspectivă psihologică, posibilitatea de a anticipa nevoile și de a avea deja la dispoziție anumite resurse contribuie la sentimentul de predictibilitate, mai ales în perioadele de incertitudine.

„Rezervele ne oferă ceva ce căutăm cu toții, mai ales în perioadele de incertitudine: sentimentul că suntem pregătiți. Dincolo de utilitatea lor, ele răspund tocmai nevoii de siguranță și de control. Atunci când avem produse pe care știm că le vom folosi, eliminăm o parte dintre grijile viitoare. Nu mai trebuie să ne preocupăm de prețuri, de momentul în care se termină un produs sau de timpul necesar pentru a-l cumpăra.”, explică Alexandra Ivan, psihoterapeut în cadrul Rețelei de Sănătate Regina Maria.

În cazul IMM-urilor, unde echipele sunt mai restrânse, iar resursele financiare și operaționale sunt adesea limitate, predictibilitatea capătă o importanță aparte.

Abonamentele medicale câștigă teren în IMM-uri. Ce înseamnă investiția pentru angajatori și angajați?

Interesul companiilor mici și mijlocii pentru abonamente medicale a crescut în ultimii ani. Potrivit datelor Regina Maria, numărul IMM-urilor partenere care oferă angajaților astfel de beneficii s-a triplat în ultimii ani. Mai mult, 85% dintre IMM-urile din portofoliul Rețelei optează pentru abonamente medicale complexe, ceea ce indică o orientare către soluții cu o acoperire mai extinsă și o abordare tot mai personalizată a sănătății angajaților.

Datele Regina Maria arată că investiția medie a unui angajator într-un abonament medical este de aproximativ 100 de lei lunar pentru un angajat, în timp ce economiile realizate de un abonat prin accesarea serviciilor medicale incluse în abonament ajung, în medie, la 3.500 de lei anual. Un avantaj suplimentar pentru companii este și tratamentul fiscal favorabil: abonamentele medicale acordate angajaților reprezintă cheltuieli deductibile, în limita a 400 de euro anual de persoană.

Dincolo de componenta financiară, miza pentru companii este legată și de accesul angajaților la prevenție, într-un model care încurajează monitorizarea sănătății înainte de apariția unor probleme medicale complexe.

„Pentru un IMM, investiția în sănătatea angajaților trebuie privită în contextul mai larg al rezilienței businessului. Așa cum de Black Friday antreprenorii își pot asigura din timp stocurile de produse necesare activității, pot face și un <<stoc de sănătate>> pentru echipele lor, prin abonamente medicale care oferă acces la prevenție, consultații și investigații pe parcursul anului, într-un model de cost predictibil. Într-o echipă restrânsă, absențele îndelungate produc dezechilibre majore în dinamica proiectelor, iar sănătatea angajaților devine un factor esențial pentru stabilitatea operațională și capacitatea businessului de a-și continua dezvoltarea.”, explică Andreea Minuță, Director Executiv al Diviziei de Abonamente Regina Maria.

Ofertele de Black Friday pentru abonamentele medicale Regina Maria dedicate IMM-urilor sunt disponibile în perioada 13–22 noiembrie 2026. Detaliile despre pachete, beneficiile incluse și condițiile de achiziție pot fi consultate pe site-ul Regina Maria: www.reginamaria.ro/abonamente-imm.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Ultimele ştiri

Anunțul săptămânii
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3459 -0.00010.00 %
1 USD4.8155 +0.0164+0.34 %
1 GBP6.3935 +0.0011+0.02 %
1 CHF5.7938 +0.0059+0.10 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

  Noul standard în imobiliare.
Partenerii noștri
Cele mai citite