Agenția de turism Paralela 45, deținută de Alin Burcea, a fost votată de către public și un juriu format din specialiști în domeniu drept cel mai bun turoperator, în timp ce Business Travel Turism, deținută de Paula Dobrescu, a câștigat la categoria "cea mai bună agenție de turism business și MICE". JW Marriott, controlat de grupul austriac Strabag, a fost desemnat hotelul anului la categoria celor de cinci stele afiliate unui lanț hotelier, iar Vega din Mamaia, aflat în proprietatea lui Gabriel Comănescu, este considerat cel mai bun hotel de cinci stele de agrement.
Un investitor român, specializat în vânzarea de mese de biliard, s-a apucat în paralel de un alt business, care încearcă să evite autorizațiile de construire: căsuța pe roți. Pentru o astfel de locuință mobilă este nevoie doar de un teren și o autorizație de amplasare, ca în cazul rulotelor. Ținta sunt cei care locuiesc sau lucrează în orașele mari, care au sau pot închiria un teren și nu vor să se complice cu o locuință clasică, ca și cei care caută o locuință de vacanță sau angajații temporar într-un oraș.
Regele Olandei, Willem-Alexander, a dezvăluit public, într-un interviu acordat ziarului De Telegraaf, că pilotează în secret aeronavele companiei KLM. Regele a recunoscut că, timp de două decenii, a zburat cu KLM în calitate de copilot. Pasiunea de a pilota îl ajută să se relaxeze și să se detașeze de îndatoririle regale.
Bucureștiul își va schimba înfățișarea în următorii ani, după cum arată planurile dezvoltatorilor imobiliari. Dacă luăm în calcul proiectele de construcții de locuințe anunțate deja, Drumul Taberei, Mihai Bravu, Politehnica, dar și Otopeni și Corbeanca vor arăta complet diferit în scurt timp.
Cei care vizitează tIMOn, Târgul Național Imobiliar organizat la Arena Națională, pot cumpăra, dacă își permit să plătească 3,8 milioane de euro, un penthouse de 450 de metri pătrați în zona Primăverii din Capitală. Dacă se mulțumesc cu un spațiu de 20 de ori mai mic și cu o zonă diametral opusă, ies mult mai ieftin, un studio în Rahova fiind oferit la vânzare cu sub 18.000 de euro.