Guvernul a strâns de la români în cei doi ani de la introducerea supraaccizei la carburant, perioada septembrie 2017 - septembrie 2019, suma de 5,85 miliarde de lei și ar putea ajunge până la finele anului la 7 miliarde de lei. Reintroducerea supraaccizei la benzină și motorină a fost una dintre primele promisiuni importante în materie de fiscalitate încălcate de Guvernul PSD instalat din 2017 și anume cea de a nu introduce taxe noi. La 19 milione de români, presupunând că mai sunt atâtea persoane în țară, media ar fi de peste 300 de lei pe cap de locuitor. Iar cei care nu au suportat supraaciza direct, la pompă, au suportat-o indirect, în prețurile mai mari ale bunurilor și serviciilor.
Inspectorii ANAF de la direcțiile Antifraudă și Inspecție Fiscală au avut în prima jumătate a anului o activitate semnificativ mai redusă raportat la aceeași perioadă a anului trecut. Numărul de verificări derulate de Inspecția Fiscală a consemnat o scădere foarte redusă, iar la Antifraudă controalele, vizând în principal utilizarea caselor de marcat, au fost în prima jumătate a anului cu 30% mai puține după recordul de anul trecut, dar s-au menținut la un nivel foarte ridicat. Foarte important, însă, numărul de sancțiuni, valoarea prejudiciilor, obligațiile suplimentare, măsurile asigurătorii și sesizările penale au consemnat un recul important. Evoluția este parțial determinată de abordarea mai puțin draconică a ANAF în contextul aplicării Legii prevenirii.
Ministerul Finanțelor trebuie să se pronunțe, în urma unei analize, dacă statul va achiziționa pachetul de acțiuni deținut de Deutsche Telekom (DT)/OTE la Telekom Romania Communications, fosta companie Romtelecom, indică un document al Ministerului Comunicațiilor, analizat de Profit.ro. Opțiunea este însă blocată la acest moment, deoarece statul are nevoie de o schimbare importantă în legislație, care, în forma actuală, nu-i permite să cumpere acțiuni. Un proiect de ordonanță care ar fi acordat statului posibilitatea să cumpere acțiuni a fost inițiat în vară de Ministerul Economiei, dar a fost întârziat în procesul de avizare interministerială. Chiar dacă proiectul are acum toate avizele, Guvernul Dăncilă, demis de Parlament, nu mai are cum să promoveze această modificare. Decizia dacă statul va oferta preluarea participației DT/OTE la Telekom Romania Communications, unde mai are 45,99% din acțiuni, revine astfel viitorului guvern.
Guvernul nu "a reușit" să elimine split TVA nici măcar la un an după ce Comisia Europeană a transmis autorităților române că mecanismul de plată defalcată este un abuz asupra firmelor și că va iniția procedura de infringement dacă România nu renunță la acest instrument. După păsuiri succesive obținute de România de la Comisie anul acesta, în prezent un proiect de lege care face mecanismul complet opțional abia a trecut de votul Senatului. România riscă să ajungă în procedura de infringement a Comisiei dacă nu elimină măcar până la 1 ianuarie split TVA, obligatoriu în prezent pentru anumite categorii de firme, a declarat Vlad Boeriu, partener Taxe Indirecte, Deloitte România. Programul de guvernare prezentat recent de PNL promite inclusiv eliminarea split TVA.
Peste 1.200 de dosare penale au fost întocmite în urma controalelor făcute de polițiști, de la începutul acestui an, pentru prevenirea și descurajarea contrabandei și a comerțului ilegal cu produse contrafăcute. Valoarea bunurilor confiscate este de peste 22 de milioane de lei.