Costurile statului pentru banii împrumutați săptămânal de la băncile locale, prin vânzarea de titluri de stat, au scăzut după ce ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că Guvernul se va mai împrumuta de la bănci doar la dobânzi care îi convin. Scăderea costurilor de împrumut ale statului după intervenția ministrului de la finele lunii ianuarie este determinată de decizia Ministerului Finanțelor de a anunța că plănuiește să împrumute o sumă mică în februarie, dar și de evoluțiile de pe plan extern.
ANAF trimite în continuare plicuri cu înștiințări de plată pentru sume ridicole, în unele cazuri suma de recuperat fiind mai mică chiar decât costul înregistrat de ANAF cu trimiterea notificării. Astfel, o firmă cu datorii la stat a primit acum un plic cu înștiințare de poprire pentru suma de 1 leu, în contextul în care trimiterea unui astfel de plic costă ANAF cam 1-2 lei. Trebuie precizat, însă, că în astfel de cazuri ANAF nu face altceva decât să pună în aplicare legislația existentă.
Cele mai mari 3.000 de companii din România, în foarte mare parte firme controlate de grupuri străine, au generat în primele nouă luni ale anului trecut, conform ultimelor date, analizate de Profit.ro, peste 40% din veniturile fiscale ale statului, venituri colectate de ANAF.
Titlurile de stat destinate exclusiv populației și cumpărate prin Trezorerie vor putea fi răscumpărate înainte de scadență de cei care doresc, potrivit unui ordin semnat marți de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorvici. Acest ordin stabilește modul efectiv în care va putea fi exercitat acest drept acordat de Guvern încă din septembrie anul trecut. Profit.ro a scris despre acest subiect săptămâna trecută. Cei care au cumpărat titluri de stat prin oficiile Poștei Române, vor avea, însă, de așteptat ceva mai mult, pentru un ordin similar care să fie semnat de ministrul Finanțelor și de ministrului Comunicațiilor și Societății Informaționale. Cei care cer înapoi banii anticipat, pierd toată dobânda pentru aceste titluri.
Guvernul a aprobat astăzi plafonul total de garantare aferent programului „Prima casă” în anul 2019, de 2 miliarde de lei, sumă prevăzută, de altfel, în strategia multianuală adoptată de Guvern în anul 2016. În ședința de astăzi nu au fost aduse modificări normelor programului, pentru a-l face mai "social", după cum a declarat recent ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Ministerul ar urmă să vină cu o astfel de propunere până la finele lunii februarie.