Ca pâinea caldă: UE a vândut obligațiuni sociale de 14 miliarde euro pentru finanțarea împrumuturilor SURE, de care beneficiază și România

Ca pâinea caldă: UE a vândut obligațiuni sociale de 14 miliarde euro pentru finanțarea împrumuturilor SURE, de care beneficiază și România
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 12 nov 2020

Comisia Europeană a atras 14 miliarde de euro din vânzarea de noi obligațiuni cu impact social, fonduri destinate protejării locurilor de muncă și susținerii programelor de ocupare a forței de muncă în Uniunea Europeană, inclusiv în România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

A doua emisiune de obligațiuni în cadrul instrumentului SURE al UE s-a vândut ca pâinea caldă, chiar dacă interesul investitorilor s-a mai atenuat de la prima licitație. Comisia a atras atunci 17 miliarde din vânzarea de obligațiuni pe 10 și 20 de ani, pentru care a primit cereri de 233 miliarde de euro de la investitori.

“Runda aceasta nu mai are aceeași valoare dată de noutate. Dar încă arată bine și [Comisia] nu ar trebui să aibă probleme nici pe viitor cu cererea”, a comenat Jan von Gerich, analist la Nordea Bank, citat de Bloomberg.

Cu afaceri sporite, Prefab își reduce drastic din cheltuieli și obține la 9 luni unul din cele mai mari câștiguri din ultimii ani. Acțiunile explodează pe bursă CITEȘTE ȘI Cu afaceri sporite, Prefab își reduce drastic din cheltuieli și obține la 9 luni unul din cele mai mari câștiguri din ultimii ani. Acțiunile explodează pe bursă

Comisia a vândut acum obligațiuni scadente în 2025 și 2050, cererea depășind oferta de circa 13 ori. Investitorii au licitat peste 175 miliarde de euro în total, cu aproape 60 miliarde de euro mai puțin ca la emisiunea anterioară.

Randamentul acceptat pentru titlurile scadente în 5 ani a fost de -0,509%, în timp ce obligațiunile pe 30 de ani au un randament de 0,317%.

Comisia Europeană a strâns până acum o treime din cele 100 miliarde de euro vizate de emisiunile de obligațiuni cu impact social din cadrul SURE, program de care beneficiază și România.

Fondurile atrase vor fi transferate statelor membre beneficiare sub formă de împrumuturi, pentru a le ajuta să acopere costurile legate în mod direct de finanțarea sistemelor naționale de șomaj tehnic și a unor măsuri similare, puse în aplicare ca răspuns la pandemie.

România va primi împrumuturi de 4,1 miliarde de euro prin instrumentul SURE.

Ca pâinea caldă: UE a vândut obligațiuni sociale de 14 miliarde euro pentru finanțarea împrumuturilor SURE, de care beneficiază și România

viewscnt
Afla mai multe despre
comisia europeana
obligatiuni impact social
obligatiuni sociale
instrumentul sure
imprumuturi sure
pandemie
coronavirus
piata muncii
ocupare munca
somaj