Elon Musk anunță concedieri la Tesla

Elon Musk anunță concedieri la Tesla
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 iun 2022

Elon Musk a încercat să clarifice câți angajați Tesla își vor pierde locurile de muncă, afirmând că vor fi concediați 3,5% din total, în urma lansării unui proces de către foști angajați care susțin că producătorul auto a încălcat legislația muncii din SUA, transmite CNBC.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Vorbind la un eveniment găzduit de Bloomberg, Musk a spus că Tesla își va reduce forța de muncă salariată cu 10% în următoarele trei luni, în timp ce va crește numărul de angajați cu ora, scrie News.ro.

O nouă scumpire pentru Dacia Spring: 3.300 de euro în plus, în doar un an. La cât a ajuns acum prețul pentru modelul lansat cu „sub 20.000 de euro”. CITEȘTE ȘI O nouă scumpire pentru Dacia Spring: 3.300 de euro în plus, în doar un an. La cât a ajuns acum prețul pentru modelul lansat cu „sub 20.000 de euro”.

Un articol publicat de Reuters la începutul acestei luni relata că Musk a vrut să reducă 10% din locurile de muncă, invocând un e-mail intern scris de CEO-ul Tesla.

În notă, Musk a spus atunci că are un ”presentiment foarte prost” despre economie. Dar, într-un e-mail adresat personalulului Tesla, obținut de CNBC, Musk a clarificat că Tesla va reduce numărul salariaților cu 10% și va crește personalul angajat cu ora.

Musk a spus că acest lucru înseamnă că anunțul Tesla de concediere va afecta aproximativ 3,5% din forța de muncă totală, adăugând că numărul real ”nu are un efect super material”. Â

Lucrătorii salariați reprezintă aproximativ două treimi din angajații Tesla, a adăugat el.

”Peste un an, cred că numărul nostru de angajați va fi mai mare atât la salariați, cât și, evident, la cei plătiți cu ora”, a spus Musk.

Doi foști angajați Tesla au intentat un proces împotriva companiei, susținând că aceasta a încălcat legile federale din SUA cu privire la ”disponibilizările în masă”.

În conformitate cu Legea referitoare la notificarea privind ajustarea și recalificarea lucrătorilor, angajatorii sunt obligați să notifice cu 60 de zile în avans o disponibilizare în masă sau închiderea fabricii.

Musk, cea mai bogată persoană din lume, a respins importanța procesului, marți, spunând că ”nu are un fundament”.

”Este un mic proces cu consecințe minore. Orice lucru care se referă la Tesla face titluri mari, fie că este vorba de un accident de bicicletă sau de ceva mult mai grav”, ”, a spus el.

Tratamentul lui Musk față de muncitori a fost analizat în ultima vreme. El le-a spus recent angajaților Tesla că ar trebui să vină la birou cel puțin 40 de ore pe săptămână sau să părăsească compania. În timp ce alți șefi din domeniul tehnologiei – inclusiv Parag Agrawal, CEO al Twitter, companie pe care Musk încearcă să o cumpere – au adoptat impulsul post-Covid în munca de la distanță, Musk nu este de acord.

El a spus că oamenii care doresc să lucreze de la distanță ”ar trebui să pretindă că lucrează în altă parte”.

Compania s-a confruntat și cu acuzații de rasism împotriva lucrătorilor de culoare. În februarie, Departamentul pentru Ocuparea Forței de Muncă și Locuințe Echitabile din California a dat în judecată Tesla pentru plângeri privind discriminarea rasială și hărțuirea.

Întrebat despre perspectiva ca economia să intre într-o recesiune, Musk a spus că este ”inevitabil la un moment dat”, dar a pus sub semnul întrebării momentul în care se poate întâmpla un astfel de eveniment.

O recesiune în viitorul apropiat este ”mai probabil să aibă loc decât să nu”, a spus el. Deși, a adăugat el, ”Nu este o certitudine”.

Cu inflația la maxime istorice, economiștii sunt îngrijorați de perspectiva ”stagflației”, în care prețurile cresc, dar avansul economic se deteriorează.

Săptămâna trecută, Rezerva Federală a efectuat cea mai mare majorare a ratelor dobânzilor din 1994, într-un efort de a controla inflația ridicată.

viewscnt
Afla mai multe despre
elon musk
tesla