UniCredit reduce la jumătate bonusurile după ce BCE a făcut un apel la moderație

UniCredit reduce la jumătate bonusurile după ce BCE a făcut un apel la moderație
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 mar 2021

Grupul bancar italian UniCredit SpA a redus la jumătate sumele alocate pentru plata bonusurilor destinate managerilor de top în 2020, respectând o solicitare venită din partea organismelor de reglementare care au cerut băncilor să dea dovadă de o moderație "extremă" când vine vorba de compensații în contextul pandemiei, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina de Internet a UniCredit, suma alocată pentru plata bonusurilor celor 1.063 de manageri de top a fost redusă până la 65 milioane de euro, de la 122 milioane de euro în 2019. UniCredit a adăugat că senior executivii vor suferi o reducere și mai importantă a bonusurilor, scrie Agerpres.

Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online

De asemenea, grupul bancar italian a informat că viitorul director general, Andrea Orcel, va primi maximumul bonusului stipulat în contractul său pentru 2021, fără ca remunerația să fie legată de performanță. În schimb, începând din 2022, Orcel va primi un mix de compensație fixă și variabilă bazată pe performanță. UniCredit a confirmat că Andrea Orcel nu va primi nicio recompensă pentru plățile pe care era îndreptățit să le primească de la fostul său angajator, UBS AG, dar la care a renunțat.

Miracolul digitalizării: declarațiile online nu se mai depun la etajul 2 CITEȘTE ȘI Miracolul digitalizării: declarațiile online nu se mai depun la etajul 2

Anunțul celor de la UniCredit reprezintă o continuare a unei tendințe înregistrate la nivelul Europei, privind plăți mai mici decât cele normale pentru bancheri, după un an turbulent marcat de pandemia de coronavirus. Deutsche Bank AG a fost nevoită să își revizuiască planurile cu privire la bonusuri după ce Banca Centrală Europeană a ridicat unele obiecții față de nivelul ridicat al recompenselor.

viewscnt
Afla mai multe despre
unicredit
bonusuri
bce