Vânzările Rolex au depășit un nou prag

Vânzările Rolex au depășit un nou prag
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 feb 2024

Grupul elvețian Rolex SA și-a consolidat anul trecut poziția de cel mai mare producător mondial de ceasuri de lux, în condițiile în care a stabilit un nou record de vânzări, de peste 10 miliarde de dolari, într-un singur an, au estimat analiștii de la banca americană Morgan Stanley, transmite Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

12 iunie - Profit News TV - Maraton Energie
13 iunie - Eveniment Profit.ro - Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro - Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

Conform unui raport publicat miercuri de analiștii de la Morgan Stanley și firma elvețiană LuxeConsult, grupul Rolex a produs anul trecut 1,24 milioane de ceasuri și a avut vânzări de 10,1 miliarde de franci elvețieni (11,5 miliarde de dolari), în creștere cu 11% comparativ cu 2022. Analiștii adaugă că actuala cotă de piață a Rolex este una "fără precedent", scrie Agerpres.

Bloomberg: Cum se explică decizia surprinzătoare a Apple de a renunța la mașina electrică. Discuție mai puțin de 15 minute CITEȘTE ȘI Bloomberg: Cum se explică decizia surprinzătoare a Apple de a renunța la mașina electrică. Discuție mai puțin de 15 minute

Cifrele avansate de Morgan Stanley și LuxeConsult sunt estimative, în condițiile în care producătorii elvețieni de ceasuri de lux, inclusiv Rolex, nu dau publicității cifrele referitoare la vânzările lor anuale. Un purtător de cuvânt de la Rolex nu a dorit să comenteze estimările avansate de Morgan Stanley.

Potrivit analiștilor, producătorul modelelor de ceasuri Daytona, Submariner și Datejust și-a majorat cota de piață la peste 30%, în condițiile în care cumpărătorii înstăriți s-au înghesuit să cumpere ceasuri produse de firma cu sediul la Geneva, care este controlată de un trust caritabil ce poartă numele lui Hans Wilsdorf, unul dintre cofondatorii mărcii Rolex în 1908.

"Nicio altă marcă de lux nu se poată lăuda că deține o poziție atât de dominantă pe segmentul său", subliniază analiștii Edouard Aubin, de la Morgan Stanley, și Oliver Muller, de la LuxeConsult, în raportul lor. Aceștia dau drept exemplu gigantul francez Louis Vuitton, care anul trecut a avut o cotă de 19% pe piața genților de lux.

Marca Rolex "rămâne lider necontestat în industria ceasurilor de lux, cu vânzări mai mari decât următoarele cinci mărci combinate, Cartier, Omega, Audemars Piguet, Patek Philippe și Richard Mille", susțin analiștii.

Raportul arată că vânzările de ceasuri elvețiene de lux continuă să fie controlate de câteva mărci cu vânzări anuale de peste un miliard de franci elvețieni. Vacheron Constantin, marca istorică de la Richemont, s-a alăturat pentru prima dată în 2023 acestui club select al mărcilor cu vânzări de peste un miliard de franci.

La celălalt capăt al intervalului de prețuri, marca Swatch a vândut anul trecut un număr total aproximativ 5,8 milioane de ceasuri la un preț mediu de 141 de franci, susțin analiștii. Grație în special modelului MoonSwatch, care s-a comercializat în peste două milioane de exemplare, Swatch a fost marca de ceasuri cu cea mai puternică creștere, pentru al doilea an la rând. 

viewscnt
Afla mai multe despre
rolex
ceasuri