De interes

DOCUMENT Cartea electronică de identitate. Statul slab: Doar 2,3 milioane români, jumătate din estimări, au noul buletin cu bani PNRR. Peste jumătate din fonduri, pierdute. 92% au ales însă buletinul cu cip. Județele cu rată mare de refuz

După un an și câteva luni de la extinderea cărții electronice de identitate (CEI) în toată țara, doar 2,3 milioane de români au optat pentru noul act, dar ei reprezintă 92% din cei care și-au reînnoit sau făcut prima dată buletinul, relevă un document analizat de Profit.ro.

DOCUMENT Cartea electronică de identitate. Statul slab: Doar 2,3 milioane români, jumătate din estimări, au noul buletin cu bani PNRR. Peste jumătate din fonduri, pierdute. 92% au ales însă buletinul cu cip. Județele cu rată mare de refuz
Ultima oră
ULTIMA ORĂ Unul din cei mai mari și mai vechi contractori români de lucrări energetice, în concordat preventiv: ″Avem contracte, trebuie reechilibrate lichiditățile!″

Compania Energomontaj SA, unul dintre cei mai mari și mai vechi contractori de lucrări energetice și industriale din România, controlată de asociația salariaților săi și care lucrează în prezent, printre alte obiective, pe șantierul noii centrale pe gaze de 1.700 MW de la Mintia și la reabilitarea sistemului centralizat de termoficare al Bucureștiului, a intrat în concordat preventiv pentru evitarea insolvenței, în urma solicitării proprii în acest sens, încuviințată de instanța de judecată.

ULTIMA ORĂ Unul din cei mai mari și mai vechi contractori români de lucrări energetice, în concordat preventiv: ″Avem contracte, trebuie reechilibrate lichiditățile!″
Exclusiv
EXCLUSIV UNBR și-a înființat firmă: Va dezvolta, în condiții de piață și cu instituții financiare ori alți parteneri specializați, soluții de acces al avocaților la finanțare, consultanță în accesarea fondurilor UE, servicii bancare și de asigurare

Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) și-a înființat o firmă prin care să dezvolte servicii și soluții economico-financiare destinate profesiei de avocat, estimând la acest moment, pentru anul 2028, o cifră de afaceri de circa 2 milioane lei, conform informațiilor obținute de Profit.ro.

EXCLUSIV UNBR și-a înființat firmă: Va dezvolta, în condiții de piață și cu instituții financiare ori alți parteneri specializați, soluții de acces al avocaților la finanțare, consultanță în accesarea fondurilor UE, servicii bancare și de asigurare
DECIZIE majoră pentru factura la energie după 5 ani de proces. Furnizorii de energie nu pot modifica unilateral contractele și nu pot sista livrările de pe motiv că prețul convenit nu mai este avantajos în contextul evoluției pieței

O decizie definitivă pronunțată într-un litigiu privind rezilierea unui contract de furnizare a energiei electrice stabilește un reper important pentru companiile active pe piața energiei și pentru toți participanții implicați în contracte de furnizare.

DECIZIE majoră pentru factura la energie după 5 ani de proces. Furnizorii de energie nu pot modifica unilateral contractele și nu pot sista livrările de pe motiv că prețul convenit nu mai este avantajos în contextul evoluției pieței
Exclusiv
Foto
EXCLUSIV FOTO Fostul ministru Ilan Laufer, tranzacție cu investitori implicați în politica din Azerbaidjan: Jumătate din Laufer Drive Inn Mall a fost preluat de un conglomerat din Dubai

Fostul ministru pentru Mediul de Afaceri Ilan Laufer a dezvoltat împreună cu omul de afaceri Hamza Karimov, fostul CEO al SOCAR Petroleum, subsidiara românească a companiei petroliere a statului Azerbaidjan, SOCAR, un complex comercial în Otopeni, aflat acum în prag de inaugurare.

EXCLUSIV FOTO Fostul ministru Ilan Laufer, tranzacție cu investitori implicați în politica din Azerbaidjan: Jumătate din Laufer Drive Inn Mall a fost preluat de un conglomerat din Dubai
Foto
DECIZIE FOTO România, cel mai mare parc fotovoltaic din Europa: A fost emis ultimul act legal de dinainte de startul construcției

Vehiculul juridic West Power Investments, controlat de producătorul de energie Rezolv Energy, unul dintre cei mai importanți investitori în energie regenerabilă din România, a obținut autorizație de înființare pentru proiectul construirii unui parc fotovoltaic de peste 1.200 MW în județul Arad, pe un amplasament de mai mult de 1.000 de hectare, aflat pe raza localităților Pilu și Grăniceri.

DECIZIE FOTO România, cel mai mare parc fotovoltaic din Europa: A fost emis ultimul act legal de dinainte de startul construcției
Foto
PREMIERĂ FOTO Ion Țiriac demolează vila fiului său de pe malul lacului Tei și construiește în loc un turn cu apartamente de 62 de milioane de euro. Primele imagini cu turnul

Omul de afaceri Ion Țiriac planifică demolarea vilei pe care fiul său, Ion Ion Țiriac, o are pe malul lacului Tei, din capitală, pentru a construi în loc un turn cu 127 de apartamente premium, care necesită o investiție de circa 62 de milioane de euro, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.

PREMIERĂ FOTO Ion Țiriac demolează vila fiului său de pe malul lacului Tei și construiește în loc un turn cu apartamente de 62 de milioane de euro. Primele imagini cu turnul
Exclusiv
Foto
Video
EXCLUSIV Schimbare la cartea electronică de identitate: Acordul de „primire în spațiu” poate fi trimis online, fără drum la ghișeu. MAI, pentru Profit.ro: Vom extinde serviciul și la „viza de flotant” VIDEO&FOTO

Românii care vor să-și facă o carte electronică de identitate (CEI) sau o carte de identitate simplă (CIS) și cer stabilirea domiciliului la o adresă a unei locuințe pe care nu o dețin nu vor mai fi nevoiți să vină la ghișeu cu proprietarul acelui imobil. Acordul proprietarului pentru primirea în spațiu se poate transmite deja online, din 6 august, în HUB-ul de servicii IT al Ministerului de Interne (MAI), au transmis pentru Profit.ro oficialii Direcției pentru Evidența Populației (DGEP).

EXCLUSIV Schimbare la cartea electronică de identitate: Acordul de „primire în spațiu” poate fi trimis online, fără drum la ghișeu. MAI, pentru Profit.ro: Vom extinde serviciul și la „viza de flotant” VIDEO&FOTO
Ultima oră
ULTIMA ORĂ Procesul Casa Radio câștigat de România: Israelienii de la Plaza Centers cer anularea deciziei tribunalului din Washington. În joc sunt despăgubiri de aproape 400 milioane euro

Dezvoltatorul imobliar israelian Plaza Centers a cerut anularea deciziei în procesul pentru Casa Radio câștigat de România la Washington, prin care Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor cu privire la Investiții (ICSID) a respins pretențiile companiei și solicitările acesteia pentru despăgubiri de 385 de milioane de euro în legătură cu proiectul neterminat din București, conform datelor Profit.ro.

ULTIMA ORĂ Procesul Casa Radio câștigat de România: Israelienii de la Plaza Centers cer anularea deciziei tribunalului din Washington. În joc sunt despăgubiri de aproape 400 milioane euro
Ultima oră
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia mai pierde o parte din producția Duster în fața fabricii din India

Renault Group va lansa noul Duster pe încă o piață internațională, unde mașina este prezentă în gama mărcii Renault, și nu Dacia, așa cum se întâmplă de altfel pe foarte multe piețe non-europene. Cel mai important detaliu, pentru România, este însă faptul că mașina nu va mai fi importată din România, ci din India, conform datelor analizate de Profit.ro.

ULTIMA ORĂ Uzina Dacia mai pierde o parte din producția Duster în fața fabricii din India
Exclusiv
EXCLUSIV Creștere alarmantă de accidente cu mașini fără RCA: Despăgubiri de peste 13 milioane de euro în acest an. Cum explică ASF că doar 7 din 10 mașini înmatriculate au RCA

Accidentele provocate de șoferi ale căror mașini nu aveau asigurarea obligatorie auto RCA, atât în țară, cât și în străinătate, au dus la deschiderea a aproximativ 1.600 de dosare de daună în primele șase luni din acest an, pentru care s-au plătit despăgubiri de 13,7 milioane de euro, arată datele transmise pentru Profit.ro de Biroul Asigurătorilor auto din România (BAAR).

EXCLUSIV Creștere alarmantă de accidente cu mașini fără RCA: Despăgubiri de peste 13 milioane de euro în acest an. Cum explică ASF că doar 7 din 10 mașini înmatriculate au RCA
Ultima oră
ULTIMA ORĂ Producție mutată în România de cel mai mare producător de mobilă high-end din Peninsulă: A început transferul producției de mobilier destinat SUA din Italia la fabrica Natuzzi din Baia Mare CONFIRMARE

Grupul italian Natuzzi, cel mai mare producător de mobilă high-end din Peninsulă, aflat în dificultate financiară, a început să transfere în România din Italia producția de mobilă destinată pieței americane, mutare anunțată anterior de Profit.ro și care este așteptată să susțină un volum anual de afaceri de 30 până la 40 de milioane de euro.

ULTIMA ORĂ Producție mutată în România de cel mai mare producător de mobilă high-end din Peninsulă: A început transferul producției de mobilier destinat SUA din Italia la fabrica Natuzzi din Baia Mare CONFIRMARE
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.2788 +0.0141+0.27 %
1 USD4.6265 +0.0331+0.72 %
1 GBP6.1442 +0.0071+0.12 %
1 CHF5.6205 +0.0120+0.21 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read