

Din cele 16,68 miliarde euro distribuite în Programul SAFE României ca finanțare prin credite pentru apărare, 4,2 miliarde euro vor fi alocate infrastructurii duale, respectiv cele două capete de autostradă Pașcani-Siret și Pașcani-Ungheni, alte 9,6 miliarde euro vor fi alocate achizițiilor Ministerului Apărării Naționale și 2,8 miliarde de euro vor fi alocate zonei de apărare civilă cât și instituțiilor din zona de siguranță și securitate națională.
Un român, în vârstă de de 37 de ani, s-a urcat într-un tren, aflat într-o gară din Austria, cu un ciocan de urgență și a încercat să plece.
Primăria Sector 6 anunță noi străzi cu sens unic, prezentate ca o metodă de fluidizare a traficului rutier.
Renault a dezvăluit noul Duster, creat și produs pentru piețele internaționale, în primul rând India și, ulterior, posibil America de Sud. Noul Duster aduce diferențe importante la nivel de design, echipamente și motorizări, față de cel pe care îl pot cumpăra europenii.
Constructorul turc Makyol avansează alert cu lucrările la autostrada Sibiu-Făgăraș.
Principala rută de export petrol a Kazahstanului, terminalul din portul rusesc Novorosisk, al Caspic Pipeline Consortium, de unde importă și rafinăriile din România, a revenit duminică la capacitatea maximă de încărcare, după finalizarea lucrărilor de mentenanță la unul dintre cele trei puncte de acostare și încărcarea unui petrolier cu țiței.
Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor, a vizitat Portul Constanța.
Lucrările au fost reluate la tronsonul Chiribiș-Suplacu de Barcău, derulate de compania Erbașu pe Autostrada Transilvania.
Un autobuz din Brăila a căzut cu ambele roți din spate într-un crater, apărut în asfalt.
După doar un an de la lansarea în fabricația de serie, uzina de la Mioveni a produs modelul Bigster cu numărul 100.000.
Rompetrol, în parteneriat cu Fundația pentru SMURD, a finalizat instalarea de defibrilatoare semiautomate în 80 de stații de distribuție carburanți din țară, precum și în 11 spații publice din județele Constanța și Prahova.
Liderul pieței de tranport și logistică din România, Aquila, își îmbunătățește trasabilitatea produselor livrate printr-o soluție tehnologică.
Prețurile țițeiul CPC, procesat și de rafinăriile românești, exportat prin portul rusesc Novorosisk au scăzut brusc săptămâna trecută, ca urmare a atacurilor cu drone din Marea Neagră și a întârzierii livrărilor ca urmare a vremii nefavorabile. Cu toate acestea, nu s-au găsit cumpărători, relevă datele Profit.ro.
Renault a revenit spectaculos în peisajul industrial auto internațional cu uzina pe care o deține în Coreea de Sud, în Busan. Francezii au semnat în urmă cu patru ani un parteneriat extrem de important cu Geely, care a readus în joc uzina cumpărată acum 26 de ani de la Samsung. Acum, fabrica este una dintre cele mai moderne din lume și asamblează mașini Renault și Polestar.
India intenționează să reducă tarifele vamale pentru mașinile importate din Uniunea Europeană de la 110% la 40%.
Un judecător federal american a decis vineri că administrația președintelui Donald Trump a suspendat ilegal finanțarea destinată extinderii infrastructurii pentru stații de încărcare a vehiculelor electrice, într-o victorie importantă pentru cele 20 de state conduse de democrați care au dat în judecată guvernul federal.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că s-a opus creșterii de la 1 ianuarie a accizelor la gaze naturale, energie electrică și carburanți, adăugând că, atunci când România va avea o situație bugetară mai bună, va milita pentru revenirea acestora la la nivelul lunii decembrie 2025.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2554 | +0.0041 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5584 | +0.0077 | +0.17 % |
| 1 GBP | 6.1277 | +0.0041 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.6244 | +0.0023 | +0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro