Ford Otosan a asamblat în luna aprilie 13.084 autovehicule, potrivit datelor analizate de Profit.ro, fiind înregistrat un volum extrem de mic în comparație cu lunile anterioare din acest an. Pentru uzina craioveană este cea mai mică producție lunară din ultimii trei ani.
Scăderea de 26,05% a întregii producții a fost generată de un declin vizibil al modelului Puma, care a fost produs într-un volum de numai 7.734 vehicule, adică mai puțin de jumătate față de luna anterioară și cu 30,3% mai mic decât în aprilie 2025.
Este foarte probabil ca implementarea noilor baterii optimizate pe versiunea electrică și a sistemului BlueCruise pe ambele motorizări să fi generat opriri ale producție în a patra lună a anului.
De asemenea, scăderea cererii pe piața din România ar putea să genereze un impact asupra volumului producției, în condițiile în care aproape 10% din producție merge pe piața internă.
Modelul Courier a avut de asemenea o scădere destul de mare, de -18,85%, cu un volum de 5.350 de unități.
De la începutul anului, uzina Ford Otosan a fabricat 47.858 de exemplare Puma, având o ușoară creștere față de anul anterior, de +3,72%. Producția modelului Courier s-a ridicat la 28.966 unități, în scădere cu 7,93%. În total, producția uzinei din Oltenia a însumat 76.824 vehicule, atât autoturisme, cât și vehicule comerciale.
Exporturile Ford Otosan Craiova din aprilie au scăzut proporțional cu producția, la numai 10.608 vehicule, reprezentând un declin de 35,4% față de aprilie 2025, fiind exportate 6.903 mașini Puma și 3.705 mașini Courier.
De la începutul acestui an, exporturile au totalizat 63.048 vehicule, fiind cu 2,4% mai multe decât anul trecut în perioada similară.
















