

Grupul farmaceutic american Eli Lilly îl numește pe Sebastian Iovan în postul de General Manager pentru Romania Cluster.
Începând cu luna octombrie, în cadrul portalului „e-SănătateaMea", va funcționa un portal electronic pentru programarea pacienților din sistemul public de sănătate, iar toți furnizorii din sistem vor avea obligația să utilizeze portalul de la această dată. În acest sistem electronic, pacienții vor avea acces la istoricul medical, documentele și rețetele electronice emise și la informații privind tratamentele, conform unui proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.
Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a emis recomandări favorabile pentru mai multe medicamente noi, au extins indicațiile unor tratamente deja autorizate și au luat decizii privind reevaluarea sau retragerea unor produse.
Gigantul farmaceutic francez Sanofi, prezent și în România, este anchetat pentru încălcarea normelor UE în materie de concurență, cu acuzația că ar fi condus o campanie de denigrare a singurului vaccin antigripal rival recomandat pacienților vulnerabili cu factori de risc.
Un tip special de grăsime din organism ar putea deveni un aliat important pentru persoanele care își doresc să slăbească.
Poliartrita reumatoidă este o boală autoimună care afectează aproximativ 1% din populație și poate duce la distrugerea articulațiilor dacă nu este diagnosticată la timp. Medicul reumatolog Alina Dima și psihologul clinician Mihaela Ciobanu au explicat, la emisiunea Timp pentru Sănătate, de la Prima News TV, realizată de Profit.ro, impactul bolii asupra organismului, sănătății mintale și vieții de familie, precum și importanța diagnosticului precoce și a tratamentelor moderne.
Acționarii rețelei de imagistică Medima, cu o dezvoltare accelerată în ultimii 6 ani și peste 30 de clinici în prezent, au declanșat o operațiune care poate indica intenția de vânzare, la un preț minim de 81 de milioane de euro, potrivit informațiilor Profit.ro.
Femeia aflată în travaliu sau în naștere are dreptul de a fi însoțită, pe toată durata acestora, de o persoană aleasă de ea. Spitalele vor fi obligate, totodată, să asigure condiții de separare vizuală și auditivă adecvată în spațiile în care se desfășoară travaliul, cu scopul de a proteja intimitatea pacientei și a celorlalte paciente aflate în aceeași unitate, conform unui proiect legislativ adoptat de către senatori și care va fi transmis deputaților pentru votul final.
Pacienții asigurați în sistemul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate au dreptul să beneficieze de scutece pentru adulți, compensate în proporție de 80% din prețul de referință, în baza prescripției medicului specialist, indiferent de caracterul temporar sau permanent al afecțiunii.
Începând cu luna octombrie, în cadrul portalului „e-SănătateaMea", va funcționa un portal electronic pentru programarea pacienților din sistemul public de sănătate, iar toți furnizorii din sistem vor avea obligația să utilizeze portalul de la această dată. În acest sistem electronic, pacienții vor avea acces la istoricul medical, documentele și rețetele electronice emise și la informații privind tratamentele.
Procedura de autorizare a farmaciilor comunitare și a drogheriilor se va desfășura prin intermediul unei platforme informatice și va presupune eliminarea obligației depunerii dosarului pe suport hârtie la direcțiile de sănătate publică județene și a documentelor scanate la Ministerul Sănătății.
Compania poloneză Zakłady Farmaceutyczne Polpharma a finalizat operațiunea de preluare a Biofarm, după ce a lansat o ofertă publică pentru compania românească listată la bursă, la un pret de 1,379 lei. pe acțiune
Compania ucraineană Biopharma Plasma, cel mai mare producător de medicamente derivate din plasmă din Europa de Est, va investi, în primă fază, 85 de milioane de euro în fabrica pe care o ridică la Oradea, unitatea fiind așteptată să intre în funcțiune la finele anului viitor, relevă datele analizate de Profit.ro.
Un nou vaccin, dezvoltat de oamenii de știință, vizează „întinerirea” sistemului imunitar pentru combaterea bolilor cronice.
Începând cu luna octombrie, în cadrul portalului „e-SănătateaMea", va funcționa un portal electronic pentru programarea pacienților din sistemul public de sănătate, iar toți furnizorii din sistem vor avea obligația să utilizeze portalul de la această dată. În acest sistem electronic, pacienții vor avea acces la istoricul medical, documentele și rețetele electronice emise și la informații privind tratamentele.
Asociația Inima Copiilor a inaugurat, cu sprijinul NN, noua Secție de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică a Spitalului de Copii Marie Curie din București, un proiect care contribuie la dezvoltarea unuia dintre cele mai importante centre de cardiochirurgie pediatrică din România și la creșterea accesului la tratament pentru copiii născuți cu malformații cardiace congenitale. Peste 500 de copii bolnavi de inimă vor putea fi operați anual la Marie Curie, aproape dublu față de media anuală de până acum.
Dentovita, clinică lansată în urmă cu doi ani în cadrul Enayati Medical City, pregătește deschiderea unei a doua locații în București. Alina Alecu, co-fondatoare, spune că principala provocare pe o piață stomatologică extrem de fragmentată este câștigarea încrederii pacienților, într-un sector care necesită investiții permanente în tehnologie, echipamente și personal.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.3297 | +0.0012 | +0.02 % |
| 1 USD | 4.7489 | -0.0027 | -0.06 % |
| 1 GBP | 6.3631 | +0.0215 | +0.34 % |
| 1 CHF | 5.7547 | -0.0080 | -0.14 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro