Legal Marketing, cea mai importantă publicație dedicată pieței de avocatură din România, are onoarea de a se alătura emisiunii Oamenii și legea, difuzată pe TVR 1. Prin această colaborare, Legal Marketing oferă tuturor partenerilor săi oportunitatea de a-și împărtăși expertiza în cadrul unor discuții de înalt nivel, alături de moderatoarea emisiunii, avocata Mihaela Olaru.
În cea mai recentă ediție a emisiunii, avocata Alina Mușat, din cadrul firme de avocatură Mușat și Asociații SCA, a oferit clarificări cu privire la aspectele esențiale ale partajului și moștenirilor.
Ea a răspuns unor întrebări de mare interes public, precum: ce presupune partajul succesoral și cine moștenește averea în familie după un deces? Care sunt actele necesare pentru succesiune? Cine poate solicita ieșirea din indiviziune? Ce înseamnă rezerva succesorală și care sunt moștenitorii rezervatari? Unde poate fi dezbătută succesiunea și care este instanța competentă?
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Iată câteva dintre declarațiile avocatei Alina Mușat:
„Începând cu noiembrie anul trecut, au fost reduse taxele judiciare de timbru pentru orice tip de partaj, inclusiv pentru cele realizate în cadrul dezbaterii succesiunii. Înainte, taxele erau stabilite prin cote fixe, iar acum acestea au fost reduse la jumătate și reglementate clar, în funcție de valoarea bunurilor implicate.”
„Un aspect esențial de menționat este existența ajutorului public judiciar, o instituție la care cetățenii pot apela în cazul în care doresc să plătească eșalonat taxa judiciară de timbru sau chiar să fie scutiți de plata acesteia. De multe ori, raportat la valoarea bunurilor care intră în masa partajabilă, aceste taxe pot deveni un obstacol greu de depășit, descurajând astfel acțiunile în instanță. Recomand solicitanților să ceară avocaților să aplice pentru acordarea ajutorului public judiciar, pentru că acest demers poate fi de un real ajutor.”
„În instanță, faptul că un moștenitor nu se află în țară nu reprezintă un impediment. Procedura de citare se va realiza la ultimul domiciliu cunoscut al acestei persoane, fie într-un ziar de largă circulație, fie la ușa instanței. Există modalități specifice prin care această procedură poate fi completată, astfel încât procesul să se poată desfășura fără obstacole. Lista documentelor necesare pentru instanță include, evident, acte ce atestă calitatea de moștenitori ai părților implicate în proces, precum certificatele de naștere, căsătorie și, dacă este cazul, de divorț, precum și documentele referitoare la bunurile ce vor face parte din masa succesorală. Instanța competentă este judecătoria din circumscripția unde defunctul a avut ultimul domiciliu. Taxa judiciară de timbru va fi stabilită de instanță, dacă aceasta nu a fost deja determinată de avocat, în funcție de valoarea bunurilor ce intră în masa succesorală și de capetele de cerere.”
„De asemenea, în cazul în care unul dintre moștenitori a avansat cheltuieli, precum plata unor taxe fiscale sau impozite, ori cheltuieli pentru renovarea unui imobil, aceste sume vor fi considerate datorii ale succesiunii față de acel moștenitor și vor trebui dovedite corespunzător. Instanța va evalua necesitatea unor informații suplimentare și, în funcție de aceasta, va cita părțile implicate în judecată, asigurându-se că procesul se va desfășura în condiții corespunzătoare.”
Un material Legal Marketing