Ca în fiecare an, ANAF a publicat raportul de performanță aferent anului 2019 („Raportul”) prin care se fac publice informații precum cuantumul veniturilor încasate și gradul de colectare a veniturilor bugetare, masurile întreprinse în vederea îmbunătățirii relației cu contribuabilii sau în vederea creșterii eficienței colectării precum și considerente privind reducerea evaziunii fiscale. Raportul întocmit de ANAF poate fi consultat pe site-ul instituției n secțiunea Rapoarte și Studii sau accesat la următorul link:
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/Raport_performanta_07072020.pdf
Prezentăm în continuare câteva aspecte pe care le considerăm relevante din perspectiva relației autorităților fiscale cu contribuabilii, invitându-vă să consultați Raportul în cazul în care sunteți interesați de anumite subiecte specifice expuse pe larg de ANAF în cele 65 de pagini ale Raportului.
1. Informatizarea ANAF
Unul dintre subiectele dezbătute în Raport, pe care îl considerăm ca având o importanță semnificativă în ceea ce privește relația cu contribuabilii se referă la procesul de informatizare a ANAF.
Cum recunoaște însăși instituția, este de necontestat că informatizarea trebuie să fie piesa grea a modernizării administrației fiscale, atât informatizarea masivă a proceselor de lucru, cât și utilizarea unor instrumente informatice complexe fiind de natură să crească eficiența administrației fiscale, cu efect direct și imediat asupra veniturilor colectate la bugetul de stat.
Așadar, pe tot parcursul Raportului, se regăsesc prezentate progresele făcute de instituție în acest sens, dintre care amintim:
• Finalizarea unei Strategii de informatizare aferentă perioadei 1 octombrie 2019
– 31 decembrie 2020;
• Simplificarea procedurilor de administrare fiscală în vederea reducerii numărului și frecvenței de depunere a formularelor (spre exemplu, comasarea anumitor declarații fiscale de impunere într-un singur formular ”Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”);
• Se implementează gradual depunerea electronică a cât mai multor declarații fiscale, astfel încât să fie atins obiectivul de comunicare exclusiv electronică cu contribuabilii în relațiile uzuale cu administrația fiscală (s-a implementat posibilitatea de depunere electronică a formularelor 209, 222, 224);
• Implementarea sistemului electronic de poprire a conturilor bancare;
• Dezvoltarea funcționalităților Spațiului Privat Virtual.
Ar mai fi de menționat și faptul că, la începutul anului 2019, a demarat implementarea proiectului ”Consolidarea capacității Agenției Naționale de Administrare Fiscală de a susține inițiativele de modernizare„ prin implementarea unui fișier standard internațional de audit pentru toți operatorii economici (”SAF-T”).
SAF-T reprezintă o structură standardizată a informațiilor relevante pentru controalele fiscale în vederea reducerii costului conformării pentru societăți. Termenul de finalizare al acestui proiect este 14 iunie 2021.
Concluzia Raportului este că eforturile întreprinse până la acest moment de ANAF sunt evidente, iar inițiativele luate în considerare în perioada următoare vor avea un impact limitat pentru îmbunătățirea eficienței, dacă nu vor fi sprijinite de dezvoltarea unor sisteme
informatice complexe și care să se adreseze atât automatizării proceselor curente de lucru
(repetitive, pentru care nu este necesară intervenția umană), cât și unor sarcini de lucru
analitice complexe (care necesită un volum extrem de mare de informații, din surse diverse, structurate sau nestructurate și care trebuie să fie procesate masiv în intervale de timp limitate).
2. Reducerea evaziunii fiscale
Ca urmare a activității de inspecție fiscală, pe parcursul anului 2019 au fost efectuate controale la contribuabili persoane juridice și fizice, având următoarele rezultate în comparație cu cele aferente anului 2018:
Cu privire la subiectul particular al prețurilor de transfer, inspecțiile fiscale desfășurate la contribuabilii care au derulat tranzacții cu persoanele afiliate în cadrul cărora au fost verificate și prețurile de transfer practicate, obligațiile fiscale suplimentare stabilite (impozit pe profit și accesorii) au fost în cuantum total de 67,2 mil. lei, fiind diminuată pierderea fiscală la contribuabilii în cauză în valoare totală de 547,5 mil. lei. În anul 2019, baza impozabilă stabilită suplimentar la contribuabilii verificați din perspectiva prețurilor de transfer a fost de 830,2 mil. lei. De asemenea, Raportul menționează că s-au întreprins măsuri în vederea inițierii inspecțiilor fiscale în concordanță cu planul BEPS (Base Erosion Profit Shifting) și directiva ATAD – reglementări Europene și internaționale privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale cum ar fi: aprobarea modelul și conținutul formularului „Raportul pentru fiecare țară în parte“, sunt valorificate în cadrul analizelor de risc cu specific în domeniul prețurilor de transfer datele provenite prin intermediul schimbului spontan de informații aferent Acțiunilor 5 și 13 din cadrul Pachetului BEPS – OECD, a fost constituit un Grup de lucru care are ca scop elaborarea modalităților de identificare a contribuabililor cu risc fiscal asociat prețurilor de transfer, au fost organizate instruiri în domeniul prețurilor de transfer.
În ceea ce privește activitatea Direcției Generale Antifraudă Fiscală, evoluția nivelului indicatorilor de rezultat, în anul 2019, comparativ cu cei din anul 2018, indică:
• Creștere cu 24,6% a valorii totale a sancțiunilor contravenționale aplicate (amenzi și confiscări);
• Creștere cu 38,0% a valorii deciziilor de măsuri asiguratorii instituite;
• Creștere cu 105,2% a valorii totale a confiscărilor efectuate (numerar, venituri ilicite, bunuri).
Un aspect de asemenea important de menționat se referă la activitatea de soluționare a contestațiilor. În acest sens, Raportul ANAF precizează că, dintr-un total de 7.070 contestații soluționate (comparativ cu 9.050 în anul 2018), soluțiile de respingere a contestațiilor a crescut cu 11,4% față de 2018. De asemenea, se precizează că la sfârșitul anului 2019, exista un număr de 5.965 contestații în curs de soluționare, semnificativ mai multe decât cele aferente anului 2018 (și anume 2.246).
Un material Legal Marketing