Afișarea actelor administrativ - fiscale pe ușa casei sau a firmei este ultima soluție de a aduce la cunoștința contribuabililor eventualele datorii restante, de care este posibil să fi uitat, a declarat ministrul de Finanțe, Anca Dragu. Prevederea se află într-un proiect de modificare a Codului de procedură fiscală, anunțat miercuri de Profit.ro, și ar urma să fie aplicată începând cu anul viitor.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"Este vorba de persoanele cărora nu li se poate înmâna în altă manieră această decizie. Proiectul se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului. Exact acesta este scopul, suntem transparenți, venim cu acest proiect, colectăm informațiile dinspre societatea civilă, alte ministere, alte instituții, pentru a îmbunătăți cadrul legal", a declarat, joi, ministrul Finanțelor.
Potrivit acesteia, scopul modificării legislative este acela de a aduce la cunoștință și contribuabililor ce datorii au.
"Am văzut că există situații în care unii contribuabili au uitat de anumite datorii. Deci cred că este și această componentă de luat în seamă. În general, eforturile de transparentizare și de creștere a colectărilor trebuie privite cu mai mult interes și cu mai mult sprijin, pentru că ne confruntăm cu situația în care România are cele mai mici venituri publice raportate la PIB, din UE. Ca atare, trebuie să facem o serie de eforturi cu toții pentru a crește aceste venituri, pentru ca, la rândul lor, autoritățile să poată folosi aceste resurse pentru construcția de autostrăzi, pentru plata salariilor, pentru investiții în sănătate, în educație etc.", a menționat Anca Dragu.
Conform proictului, dacă în procedura comunicării directe a actului administrativ fiscal la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului acestuia, acesta refuză primirea actului sau nu este găsit la domiciliul fiscal, se va afișa pe ușa destinatarului o înștiințare.