De ce BNR nu vede copacii din cauza pădurii în cazul legii dării în plată?

scris 16 dec 2015

Legea dării în plată, aprobată cu puțin timp în urmă de Parlament, a generat și continuă să genereze dispute aprinse între reprezentanții sistemului bancar (susținuți puternic de marele păstor - BNR) și inițiatorii acesteia (susținuți de cei mici si prea puțin inițiați în finanțe și economie). Argumente sofisticate (pentru omul de rând), de genul riscului sistemic, instabilitate macroeconomică, șoc sectorial sau hazard moral sunt aduse în discuție de economiștii bancari pentru a inocula publicului larg că experții știu ei mai bine despre ce e vorba.

Ba chiar, aceștia acționează pentru binele țării, chiar dacă trebuie să calce peste câteva zeci sau sute de mii de cetățeni cu credite la bancă. Ȋnsă, dacă vom duce raționamentul economic până la capăt, vom vedea că reprezentanții bancari spun doar jumătate de adevăr în ceea ce privește efectele macro-economice ale acestei legi. Să le luăm pe rând.

Ȋn primul rând, se argumentează că dacă legea dării în plată va fi promulgată, băncile vor fi nevoite să încorporeze riscul unei eventuale cedări a garanției reale (casă, teren etc) de către debitor. Prin urmare, va crește rata dobânzii la creditele ce vor fi acordate, iar pe cale de consecință vor fi afectate tinerele familii care nu-și vor mai putea lua casa mult dorită. Din punct de vedere economic este corect. Dar un adevăr spus doar pe jumătate!

Pentru economiști, rata dobânzii nu este altceva decât un indicator al preferinței de timp (bunuri prezente vs. bunuri viitoare) și nu un instrument de „binefacere” pentru tinerele familii. Nu văd de ce, pentru aceste tinere familii care vor o casă, aceeași bancă ar putea fi un fel de Moș Crăciun care le împlinește dorința, în timp ce pentru cei aflați acum în imposibilitatea de a mai plăti ratele sau aflați chiar în executare silită, banca să fie Moș Nicolae care îi bate cu nuiau pentru că nu au fost cuminți (în ceea ce privește plata ratelor, dobânzilor, comisioanelor mai mult sau mai puțin abuzive).

Dacă nu vor întelege că rolul băncilor în economie este altul, tinerii vor ajunge în curând să aibă parte, în final, de nuia și nu de cadou. Iar acesta ar fi, într-adevăr, un risc sistemic amplu și perpetuat, greu de gestionat politic. Cei ce doresc să își cumpere o casă cu credit de la bancă vor întelege că „a-ți dori” o casă trebuie suplimentată și de verbul „a-ți putea permite” să o plătești.

Ȋn plus, dacă impactul pe piața imobiliară ar fi așa catastrofic precum susțin băncile, tinerele familii ar putea să fie beneficiare nete de pe urma legii. Dacă tot mai mulți români vor ceda casa băncii, oferta de imobile pe piață va crește, deci prețul caselor va scădea simțitor. Ca urmare, aceste familii vor putea achiziționa mai ieftin casa, respectiv vor fi nevoiți să ia un credit mai mic de la bancă. Iar atunci banca s-a putea să nu fie niciodată în postura de Moș Nicolae.  

Ȋn al doilea rând, se argumentează că sectorul imobiliar ar avea de suferit din cauza implementării legii dării în plată. Că vor fi disponibilizări de forță de muncă în domeniu, că vor fi afectate veniturile acelor familii, că întregul sector din amonte va avea de suferit. Mă refer aici la fabricile de cărămidă, ciment și alte materiale de construcții, până la firmele din domenii conexe precum mobilă, electrocasnice etc. Da, este logic ca o scădere a prețului la construcțiile rezidențiale să afecteze industria în sine, precum și pe cea din amonte. Dar asta se întâmplă la nivel micro, deci nu ar trebui să merite atenția macroeconomic (prudențială) a BNR. De ce? Pentru că dacă oamenii dau mai puțin pe casă (sau rata de la casă), le va rămâne din venitul disponibil o sumă mai mare pentru alte bunuri și servicii pe care și le doresc. Ȋn loc să aibă o casă de 60.000 euro, ar putea avea o casă de 50.000 euro plus alte bunuri cumpărate cu restul de 10.000 euro (de exemplu, o mașină Logan).

Practic, cererea pentru acele „alte bunuri” (Logan) va crește și va stimula expansiunea sectoarelor respective, inclusiv angajarea de forță de muncă și sectoarele din amonte. Economiștii, indiferent că sunt pe statele bancare sau nu, ar trebui să înțeleagă efectele văzute și nevăzute ale fenomenului economic și să le recunoască în întregime, nu pe jumătate. Pentru că, în calitate de macroeconomist, degeaba plângi pe umărul celui disponibilizat din construcții, dacă nu vezi că omul care a luat casa are acum și o mașină sau nu vezi pe cel care ar fi putut fi angajat la Dacia să facă mașina respectivă!

Practic, economia pur și simplu se restructurează. Pădurea rămâne cel puțin la fel, dacă un brad este înlocuit de un stejar. Ȋn plus, dacă suntem într-adevăr economie de piață, nu BNR este cel care trebuie să dicteze ce sector să crească, respectiv să scadă, pentru că ar fi lipsit atât de etică socială, cât și de eficiență economică.      

Ȋn al treilea rând, BNR pare a fi cel dintâi interesat de nepromulgarea legii, chiar mai mult decât băncile comerciale care sunt potențial afectate. Dar argumentarea stabilității macroeconomice vedem că scârțîie. Atunci trebuie să fie un alt interes, totuși. La început, au acuzat legea că are caracter social, că este menită a fi speculată electoral de un partid sau cel puțin de inițiator. Văzând că este subțire această argumentare, reprezentanții bancari au redirecționat argumentele la 180 de grade, acuzând că legea nu protejează pe cei săraci, ci pe speculatorii imobiliari.

Nu putem să nu sesizăm jocul argumentativ conjunctural. N-a ținut asta, încercăm varianta 2, 3 etc. Ȋn plus, ca să fie dreaptă, legea nu trebuie să discrimineze între bogați și săraci, între cei care au luat credit de 150-200.000 euro pentru o casă, respectiv pentru cel angajat în speculații imobiliare. Nu poți uita de cei mulți și sleiți de puteri în lupta cu băncile, doar pentru a nu da frâu liber eliberării de datorii a unor speculatori.

Iar motivul este unul extrem de valabil pentru societatea românească. Marii bancheri din România, fie din interese, fie din vanitate, au aprobat personal credite cu multe zerouri pentru oameni politici sau înalte oficialități publice pentru a se avea bine cu stăpânirea. Că, nu-i așa, o mână se spală pe alta la nevoie! Ȋnsă aceste credite erau toxice de la bun început: luate pe PFA, cu condiții de creditare speciale privind dobânda, exonerări de plată, cu neîntrunirea unor minime criterii de bonitate financiară a acestor debitori.

Dacă aceste riscuri de creditare sunt asumate de bancherii privați, de ce BNR insistă pentru nepromulgarea legii? Probabil pentru că produsele bancare toxice (precum creditele în CHF), clauzele abuzive din contracte au fost girate și avizate de reprezentanții BNR? Probabil pentru că BNR a dat liber băncilor să ofere credite în monede exotice, deși era mult mai avizată în materie de economie și monedă decât cetățenii României să înțeleagă riscul valutar la care se expun cei din urmă?

Acestea pot fi răspunsuri pertinente la întrebarea de ce BNR s-a constituit benevol în avocatul instituțional al bancilor private. Pentru că în cazul promulgării legii, BNR va trebui să recunoască că a făcut și ea greșeli și că, de fapt, este autorul moral al situației disperate în care se află mulți dintre cei care au luat credite.  

Ce se va întâmpla dacă Președintele României promulgă legea dării în plată? Ȋn ceea ce privește debitorii, cu siguranță vor fi unii care vor da cheile băncii și va trebui să ia totul de la zero. Să economisească, să plătească chirii, dar dacă au decis asta putem prezuma că le este mai bine așa, decât să fie legați de rate până la pensionare. Cu siguranță vor fi și alții care vor considera că au investit prea mult în casă ca să-și permită s-o dea băncii, au plătit deja o parte substanțială de credit ca să renunțe acum. Ȋnsă aceste calcule de oportunitate sunt făcute la nivel individual, de la caz la caz, și nu holist, ca o turmă.

Ȋn ceea ce privește băncile, vor fi în situația de a lichida aceste active cedate de debitori, dar vor putea înregistra chiar profit din această lege. Decât să cheltuiască sume enorme în justiție, cu executarea bunurilor sau să le vândă recuperatorilor de creanțe la valori de nimic, pot obține mai mult din vânzarea lor pe piață. Ȋn plus, vor elibera provizioanele obligatorii constituite, ceea ce duce la o îmbunătățire a situației bilanțiere.

Dar partea bună pentru bănci și pentru populație nu se încheie aici. Pentru că menirea legii este aceea de a genera un alt cadru instituțional între creditor și debitor, de a slăbi puterea de oligopol cooperant (similar monopolului) din sistemul bancar și de a permite dezvoltarea în viitor a unor relații corecte între bănci și clienți. Banca va trebui să elimine creditele toxice (subprime), printr-o atitudine mai responsabilă în procesul de creditare, respectiv să stimuleze pe cei ce vor credite să economisească mai mult pentru că e mai bine pentru ambele părți. Astfel vor putea fi evitate mai ușor bule imobiliare speculative precum cea din 2008-2009.

De asemenea, băncile vor înțelege că un profit mai mic pe termen lung e mai sustenabil decât un supra-profit pe termen scurt. Nu în ultimul rând, până se va ajunge la un nivel de educație economică similar țărilor occidentale, populația va trebui să înțeleagă faptul că nu există Moș Craciun pentru bunurile durabile (casă, mașină etc). Ȋn economie nu există nimic gratis, iar o viață mai bună vine doar... pas cu pas, prin muncă și chivernisire. Altfel, cadourile se vor transforma din nou în „nuia și bătaie”.

Gabriel Staicu este Conf. univ. dr. la ASE București, unde predă microeconomie, macroeconomie și economie instituțională

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
dare in plata
gabriel staicu
bnr