Generația rușinată

scris 18 mar 2021

În sfârșit avem aprobat bugetul pentru anul 2021. Ce ar trebui să ne bucure și ce ar trebui să ne îngrijoreze în legătură cu acesta?

Probabil că pentru unii ar putea fi un motiv de bucurie faptul că, în urma aprobării acestui buget, nu vedem modificări de taxe și impozite, pentru că au fost foarte mulți anii în care ne-am obișnuit ca, odată cu fiecare aprobare de buget nou sau de rectificare bugetară, să se mai modifice câte o taxă sau vreun impozit. Deși aici lucrurile sunt împărțite, pentru că dacă de prin 2010 până prin 2015 ne întristam când creșteau, am început să ne și bucuram, de prin 2015, când am început să vedem și scăderi.

Pentru alții,  acest buget ar putea fi un motiv de îngrijorare pentru că am mai pierdut un an în a începe să implementăm reforme serioase la nivel de economie și societate.  Sau alții ar putea spune că am câștigat un an pentru a ne gândi și discuta în mod serios ce reforme ar trebui să facem și să nu “ne repezim ca surdul în tobă”.  Mai ales că suntem încă sub imperiul crizei sanitare, încercând să facem față acestei provocări care schimbă realitatea din jurul nostru în mod fundamental și, ca atare, ar trebui să ne gândim foarte serios la reformele necesare.

Dar ce stabilește însă acest nou buget?  Stabilește că mai luam din buzunarul copiilor noștri încă vreo 18 miliarde de euro, în plus față de cele 120 de miliarde de euro pe care le-am luat deja și care reprezintă soldul datoriei publice acumulate până la finalul anului 2020. Dacă tot facem asta, cred însă că ar fi bine sa începem să pregătim și niște răspunsuri la întrebarea legitimă a copiilor noștri, care, cu siguranță, ne vor întreba ce am făcut cu banii.  Pentru că și noi la rândul nostru am vrea să știm ce au făcut cu banii dacă am constata că ne-au luat astăzi din portofel 100 de lei fără să ne roage să le dăm sau să ne spună măcar.  Dacă am afla că și-au cumpărat cărți de matematică sau au făcut alte lucruri pe care le considerăm utile pentru dezvoltarea lor personală, probabil că am trece mai ușor peste supărare decât în situația în care am afla că și-au luat cărți de joc și eventual și ceva alcool sau țigări, că atunci sigur iese “cu păruială”. 

Ca să începem să pregătim aceste răspunsuri, cred că ar fi util să înțelegem foarte clar că lucrurile complicate - bugetul tării, se pot reduce în fapt la lucruri simple - bugetul personal.  Așadar, dacă părinții cheltuie lunar mai mult decât câștigă, deci au deficit bugetar, iar ca să finanțeze aceste cheltuieli se îndatorează peste capacitatea de rambursare pe care o au pe durata vieții, creează datorie.  Copiii care acceptă moștenirea vor fi obligați ca din veniturile lor viitoare să se întrețină nu doar pe ei si pe copiii lor, ci să și ramburseze din datoriile făcute de părinții lor și, dacă nu vor putea să restituie în decursul vieții lor întreaga datorie moștenită de la părinți, vor mai rostogoli din ea și către nepoți.  Și de aici apare marea problemă morală a părinților - ce au făcut cu banii cheltuiți suplimentar și pentru care au trebuit să se împrumute? I-au investit în educația copiilor ca să-i ajute să câștige mai mult în viitor sau în ceva active productive, afaceri profitabile care să le genereze fluxuri de bani viitoare din care să restituie datoriile? Sau au cheltuit banii “pe prostii” fără să rămână ceva valoros în urma lor?  În acest din urmă caz, în care pasivul moștenirii (datoriile) este mai mare decât activul (bunurile), soluția copiilor este foarte simplă – renunță la moștenire și nimeni nu poate obliga pe vreunul din copii să plătească datoriile părinților. 

În ce cireși ne suim ca să căpătăm perspectivă asupra economiei CITEȘTE ȘI În ce cireși ne suim ca să căpătăm perspectivă asupra economiei

Extrapolând la nivel de țară, atunci când o generație are cheltuieli la nivelul veniturilor pe care le are anual în buget, înseamnă că are un buget echilibrat în fiecare an. Dacă cheltuie în plus față de veniturile anuale, atunci cheltuie și din banii generațiilor viitoare, generând deficite bugetare care trebuie finanțate din împrumuturi, care la rândul lor se acumulează în datorie publică.  În această situație, însă, soluția pentru generațiile viitoare nu mai este la fel de simplă. Deși, la nivel individual, soluția renunțării la moștenire rămâne aplicabilă pentru unii din reprezentanții acelor generații, prin abandonarea moștenirii, în sensul plecării din țară și schimbării rezidenței fiscale (statul nemaiputând să îi taxeze), vor rămâne totuși în țară unii care trebuie să plătească pentru aceste datorii.  Cum vor face asta?  Prin taxele și impozitele pe care statul le va colecta de la ei pe întreaga durată a vieții lor. 

Prin urmare, așa cum am văzut mai sus că se întâmplă lucrurile la nivel individual, se întâmplă și la nival macro, unde o generație plătește din veniturile obținute atât pentru cheltuielile sale, dar și pentru datoriile generațiilor anterioare și eventual mai rostogolește din acele datorii și către generațiile viitoare, fără a putea avea însă avantajul, care există la nivel individual, de a renunța în ansamblu la moștenirea primită de la generația anterioară.  

În fapt, tocmai în această imposibilitate de renunțare la moștenire a  generațiilor viitoare stă capacitatea statului de a se împrumuta pentru a finanța deficitele bugetare, pentru că activul cel mai de preț pe care statul îl depune ca și garanție în fața creditorilor care îi împrumută banii pentru a finanța aceste deficite, este acest drept suprem de a colecta taxe și impozite din banii generațiilor viitoare, corelat cu imposibilitatea acestora a se sustrage în ansamblu lor de la plata acestora către stat.  Ceea ce poate nu este foarte clar pentru noi toți este faptul că, atunci când statul debitor nu este capabil să își exercite în mod coerent și efectiv capacitatea sa de colectare de taxe și impozite pentru a putea rambursa datoriile asumate, intervin creditorii care forțează statul să impună diverse măsuri în acest sens, care, fără excepție, sunt mult mai severe și mai dureroase  (știm deja exemplul României, Greciei etc.)

Revenind la răspunsurile pe care le-am putea oferi generațiilor următoare legat de ce am făcut cu banii cheltuiți până acum, ar trebui ca acestea să ne facă sa ne simțim cu toții extrem de rușinați,  pentru că nu prea am făcut investiții din acești bani, nici în educația lor și nici măcar în diverse obiective de infrastructură.  Mai mult decât atât, nici nu avem pe cine să dăm vina, întrucât toată această datorie este a noastră, pentru că este făcută în ultimii 30 de ani. Prin urmare, nu putem să dăm vina pe străbunicul că a fost bețiv și cartofor. Chiar dimpotrivă...

Afaceri predictibile în România? Ce-i de făcut CITEȘTE ȘI Afaceri predictibile în România? Ce-i de făcut

Acest cutremur produs de criza sanitară și deteriorarea bruscă și dramatică a echilibrelor bugetare trebuie să ne trezească și să ne facă să începem o discuție foarte serioasă despre toate problemele legate de modul în care noi, generația actuală, gestionăm resursele, despre cine sunt cei care contribuie și cu cât contribuie, despre cine sunt cei care beneficiază și de cât beneficiază.  

Fără o dezbare deschisă si onestă pe aceste subiecte, care să ne conducă la niște concluzii clare cu privire la reformele necesare și posibile a fi implementate după un calendar pe care noi îl vedem fezabil, riscăm să ajungem în situația în care am mai fost, de a fi nevoiți să implementăm peste noapte măsuri urgente impuse de creditori. Cum știm deja, cine dă banii comandă muzica și sigur nu o să ne placă ce va trebui să dansăm. 

Mai mult decât atât, o perpetuare a acestor dezechilibre riscă să producă falii la nivelul societății, care să genereze probleme majore.  Deja se resimte acumularea unor tensiuni și frustrări din dezbaterile din media pe subiecte cum ar fi: pensiile contributive vs pensiile speciale, salariile la stat vs salariile la privat, taxarea muncii remunerată cu salariu vs munca remunerată sub alte forme, plata impozitului și contribuțiilor de către anumite persoane vs scutirea de impozit și de contribuții pentru altele etc.  Toate aceste tensiuni își au însă originea în probleme vechi a căror rezolvare nu a fost niciodată sistemică, ci doar punctuală: erau mici pensiile bazate pe contributivitate -  au apărut pensii speciale pentru unii sau au fost crescute pensiile tuturor în mod nesustenabil , erau mici salariile la stat - au apărut sporuri sau creșteri care nu țin cont de eficiență și productivitate pentru toți bugetarii, era ridicată taxarea muncii - au apărut forme alternative de remunerare a muncii sau scutiri.

Cred că în prezent avem o șansă istorică de a face reforme care ani de zile au fost amânate.  Avem la dispoziție în acești ani fonduri uriașe din amplul Program de Redresare și Reziliență de la nivelul UE care ne vor permite ca la nivel bugetar să putem lua măsuri care, poate, pe termen scurt generează pierderi de venituri, dar care pe termen mediu și lung rezolvă probleme, elimină inechități și care vor genera și venituri bugetare suplimentare.

Reformele trebuie să vizeze economia și societatea în ansamblul său, pentru că nu putem, de exemplu, să discutăm de cota progresivă, ca să ne referim doar la acest subiect care tot reapare periodic în discuție, dar să nu discutăm de plafonarea contribuțiilor sociale (care ar fi absolut necesară, pentru că o creștere a cotei de impozit cu menținerea sistemului actual de contribuții va conduce la paradoxul ca ceea ce îi revine salariatului din venitul brut să fie mai puțin decât  ia statul din acel venit).  Nici acum lucrurile nu stau bine la acest capitol, dar măcar acum salariatul duce acasă un pic mai mult decât ia statul.  Iar dacă discutăm de plafonarea contribuțiilor sociale, ar trebui să avem contribuții similare indiferent de forma în care ne desfășurăm munca, dar în același timp nici să nu ne așteptăm să avem beneficii sociale nelimitate, deci e necesară o discuție și în zona pachetului minim de servicii de sănătate sau al pensiilor.  

Totodată, nu ar trebui să ne aruncăm în majorări de  taxe și impozite în cotă absolută pentru toți cei care plătesc și azi în baza actualului sistem, înainte de a ne asigura că am făcut tot ce trebuie pentru a colecta integral toate veniturile pe care actualul sistem de impunere le-ar putea genera.  Atât de la cei care trebuie să plătească și nu o fac pentru că le este ușor să facă evaziune fiscală, cât și de la cei care nu plătesc pentru că beneficiază de diverse scutiri sau exceptări. Dar, în același timp în care luăm măsuri să obținem mai multe venituri bugetare de la unii, trebuie să analizăm și cât cheltuim cu alții, pentru că de prea multe ori s-a dovedit că există percepția că unii au doar drepturi și alții doar obligații.

Cred ca este evident pentru noi toți că realitatea în care trăim este de așa natură încât oricine încearcă să gestioneze resursele bugetare actuale ale României nu poate să mulțumească pe toată lumea, iar pentru a îndrepta inechități este nevoie de reforme care, vrem, nu vrem, vor genera nemulțumire.   Dar pentru ca reformele făcute în aceste condiții sa fie durabile în timp, acestea nu trebuie să-i nemulțumească pe unii doar ca să-i mulțumească pe alții și, ca urmare, trebuie să ne asumăm reforme care chiar dacă pe termen scurt ne afectează pe toți, pe termen mediu și lung le dau generațiilor viitoare o șansă de a trăi mai bine în această țară.

Decontarea directă CITEȘTE ȘI Decontarea directă

Din toate discuțiile din mediului economic și profesional constatăm că marea majoritate a interlocutorilor sunt conștienți că situația în care ne aflăm este foarte gravă și au disponibilitatea de a dialoga pentru a găsi soluții, chiar dacă acestea sunt incomode.  Trebuie însă ca și în zona politică să existe voință și apetit pentru reforme curajoase, pentru că politica nu este despre cum să facem să păstrăm o guvernare sau o funcție politică până ieșim la pensie, ci despre cum să facem ca, prin alternarea la guvernare, să începem și să continuăm reforme care să aducă echitate și bunăstare. 

Așadar, hai să discutăm și să stabilim ce facem, pentru că timpul trece repede și ne costă scump – 1,5 miliarde de euro pe lună sunt bani foarte mulți!

Dan Manolescu este Președinte al Camerei Consultanților Fiscali, Tax Partner – Soter & Partners. S-a alăturat grupului Soter & Partners în anul 2001, ca Tax Partner, cu o vastă experiență în domeniul consultanței fiscale acumulată în KPMG în perioada 1997 - 2000. Dan Manolescu este Doctor în Economie (titlu acordat de A.S.E. București) și absolvent al Facultății de Drept a Universității din Craiova. Din 2007 este Consultant Fiscal, membru al Camerei Consultanților Fiscali din România, unde în prezent deține funcția de Președinte. Din 2008 este și Auditor Financiar.

În ianuarie 2013 a fost numit Secretar de Stat în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, unde a coordonat procesul de rescriere a Codului fiscal și a Codului de Procedura Fiscală care au intrat în vigoare începând cu anul 2016. În 2016 a primit titlul de Eisenhower Fellow. A revenit în echipa Soter în octombrie 2015 în calitate de Tax Partner.

viewscnt
Afla mai multe despre
dan manolescu
buget