Oare cum?

scris 31 ian 2019

Tematica pusă pe tapet zilele acestea pare a fi alta, deși eterna și fascinanta noastră provocare e gestionarea lichidității. Nu discutăm aici de faptul că atunci când banca centrală cumpără valută pune lei pe piață și ia lichiditatea de acolo când vinde monedă străină, acest mecanism pare să-l fi înțeles aproape toți analiștii. Mai important este de văzut ce se întâmplă când lichiditatea nu e utilizată pentru a impulsiona creditului în domeniile direct productive, acela despre care Eugeniu Carada spunea că trebuie „să redea viață prin stimularea și înlesnirea tranzacțiilor private”. În acel caz,  banii se duc spre piața imobiliară ca să profite de prețurile încă mici, dacă nu cumva se mărginesc să arbitreze diferențialul de dobândă.

Din păcate după “boom” vine criza și banii pleacă mai întâi din economiile ce nu pot oferi prea multe, așa, cum e a noastră. Ocazie cu care se observă că lichiditatea redusă asociată cu moneda supraapreciată constituie o problemă. Scăderea insuficientă a prețului banilor, coroborată  cu lipsa de adâncime a piețelor, nu prea stimulează altceva decât hot money. Capitalurile pe termen scurt părăsesc țara la debutul crizei, ceea ce arată o slabă administrare a lichidității, în condițiile în care nu s-a putut vorbi de capitalizarea unor companii din cauza insuficientei reduceri a prețului monedei autohtone, care a indus însă o majorare a prețului activelor în euro.

Așadar, principalul neajuns poate fi identificat în incapacitatea creditului de a dezvolta economia, fiindcă așa cum puncta Carada “fără un comerț, fără o industrie prosperă, un stat nu poate înainta”.După aderarea la UE au intrat bani care n-au găsit debușeu pe piețe, iar dacă dobânzile s-ar fi plasat mai jos și cursul mai sus ar fi fost mai puțini hot money de repatriat și nu s-ar fi înregistrat o bulă imobiliară  ce s-a încercat să fie stabilizată cu programul Prima Casă. 

Cine n-are ghicitori și vrăjitoare să-și cumpere! CITEȘTE ȘI Cine n-are ghicitori și vrăjitoare să-și cumpere!

Suntem în perioada crizei, băncile ar trebui să execute rapid garanțiile la împrumuturile pentru care serviciul datoriei nu mai face față, numai că, în loc să procedeze astfel și să se lichidizeze, asistăm la o delichidizare generată de programul Prima Casă, plecarea banilor fierbinți și a introducerii total neinspirate a TVA la  construcții. Iar la acest din urmă punct e bine de repetat de câte ori avem ocazia că nu se poate institui impozit pe circulația mărfurilor la ceva care nu-i considerat așa ceva, adică nu-i inclus în coșul de consum!

Mai merită punctat că toate inițiativele clasei politice, cum ar fi ”producerea” de bunuri publice la prețuri de 4-5 ori mai mari decât fac delichidizează masiv menajele, până se ajunge ca o familie de salariați să aloce mai mult pentru taxe ca pentru mâncare.

Iată cum chestiunea lichidității poate fi relevată atât macro cât și micro cu concluzia că erodarea ei face piețele nefuncționale.

Creșterea abruptă a prețului activelor imobiliare de la final de “boom” fără a exista posibilitatea de a le plasa și încercarea ulterioară a menținerii ”la nivel” cu inițiative guvernamentale a debusolat un management din bănci care știa că dacă împrumuturile neperformante tind să depășească 2% e un semnal de alarmă, iar la 8% nu mai există dubii că trebuie executate garanții. Cel puțin așa își învățau bancherii americani cursanții în a doua parte a anilor 90.

Ce se mai poate zice însă când acest din urmă prag e depășit de 3 ori la băncile mari? Poate fi considerat managementul corespunzător? Și, în fine, când începe - într-un târziu - să execute garanții se obține sub un sfert din valoarea creditelor și prețurile imobilelor tot se duc în jos. Din câte se vede șovăiala e penalizată, inclusiv cu taxe clawback. Cu sublinierea că în statele UE în care există taxe de acest fel, ROA (return on assets) se găsește la 1%-1,5%, la noi e în medie de 1,74%, și se poate marșa pe ideea că managementul ar trebui să se ridice la nivelul celui din afară dacă industria bancară e concentrată de niște grupuri internaționale.

La final, făcând trecerea de la vechi la nou, se poate remarca faptul că ambiguitatea constructivă este un oximoron, dar mai mare e curiozitate cum ar fi reacționat la provocările menționate cei care se încălzesc acum pentru postul de guvernator. Asta în contextul în care acelei creșteri economice de 25% din discurs nu i s-ar putea pune eticheta de fulminantă dacă n-ar fi ”profund” europeană. Mai precis, PIB-ul e inflatat cu decontările de fonduri comunitare, chiar dacă nimeni n-a mai apelat înainte la acest artificiu utilizat în UE ca să arate că salvarea Greciei e un exercițiu de democrație. Ce dacă s-a rupt democrația de fenomenul economic?! 
 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
piata monetara
bani
lichiditate