Opinii: Am vopsit gardul, căutăm leopardul

Florin Iaru
Florin Iaru
scris 11 ian 2024

Avea nea Nicu (dimpreună cu toată camarila) niște fraze stas, pe care le furniza cu orice ocazie. Da’ și ele, ocaziile, nu mai conteneau să se ivească la tot pasul. Cea mai folosită, mai ales în ultimul deceniu, era aia cu „un an hotărâtor”. Nu’ș cum dracu se făcea, dar fiecare an era, pe rând, tot mai hotărâtor. Dacă m-ar citi acum, cred că împușcatul s-ar răsuci în mormânt, căci, iată, am ajuns și noi la vorba lui. 2024 e un an hotărâtor. Nu pentru noi, poporul, prostimea, ci exclusiv pentru partide, lideri, băgători de seamă, țuțeri, țucălari, funcționari de stat. Pentru ei toți e unul decisiv, criminal, entuziasmat, pe viață sau pe moarte. Acum ori niciodată.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Stau și mă întreb uneori, oare cum se iau hotărârile în partide? Vine șeful cu urme de pernă pe nas și zice: „Gata, am decis, de azi înainte facem așa și așa”? Vin consilierii cu laptop, proiector și, bineînțeles, cu o frumoasă prezentare în Power Point și decretează: „Studiile spun că am ajuns într-un impas”? Vin sociologii, economiștii, finanțiștii partidelor cu abace și statistici? Vin cumva mătușa șefului sau nepoata adjunctului sau, de ce nu, secretara a nouă, cea fâșneață și ciripește: „Iubi, mi-ai promis”? Nu vă mirați de așa întrebări proaste. Pentru că realitatea nu ne lasă să punem întrebările bune, cele deștepte.

Opinii: Elegie pentru Istanbul CITEȘTE ȘI Opinii: Elegie pentru Istanbul

Pe bune, cine pe lumea asta ar accepta să fie condus de altcineva, dar mai prost, mai nepriceput sau mai hoț? Cea mai bună scuză pentru realitatea înconjurătoare e că în sferele înalte ale puterii se clocesc planuri complicate, încurcate, cu bătaie lungă, pe care nu le pricepem noi, muritorii. Doar că, de fiecare dată când un astfel de geniu umbros iese la lumină, suntem uimiți cât de rudimentar vorbește sau gândește. Să fie cumva vreo mască? Ia să îi luăm studiile la puricat. Și, când colo, ce să vezi? Doctorat înainte de 30 de ani, iar bacalaureatul, vreo zece mai încolo. Oare aici să se ascundă inteligența tenebroasă a lumii? În capetele care cu greu au terminat școala? Nu. Și ar fi bine să ne iasă din cap presupunerea că, în spatele ușilor închise, e ceva sumbru, complicat, nimicitor. În urmă cu un an, scriam, tot aici, că, dacă România nu e ultima țară europeană, cum ar merita, după clasa ei politică și instituțională, asta se datorează în primul rând cetățenilor. Cum, necum, au izbutit să salte țara în pofida politicii. Dar, repet, asta știm cam demultișor. Ce nu știm?

Ei bine, nu știm ce va fi mâine, cine se va instala în fruntea bucatelor, cine va decide unde și cu ce scop ne mână de la spate. Nu știm? Ba, eu cred că, după 35 de ani de „democrație”, avem bruma de cunoștințe cu care să cântărim viitorul. Când pun democrația între ghilimele, nu mă îndoiesc de binefacerile ei, ci de felul în care e aplicată aici, întotdeauna spre folosul cuiva. Pentru că anul ăsta e hotărâtor. Pentru parlamentul european, pentru primării, pentru legislativ, pentru președinte. Io zic să fim nițel îngrijorați și foarte prudenți. Sună ca pe vremea comunismului: „Maică, ce se dă aici?”

Se dau de toate. Dar de ce îngrijorați? Pentru că foamea e mare, iar locurile limitate. Parlamentul european îmi apare, de departe, ca o imensă sinecură, în care câțiva muncesc de dimineața până seara, iar majoritatea își încasează banii. Ați putea, de exemplu, să numiți zece europarlamentari care au făcut ceva special acolo? Eu, nu. Și, cum posturile sunt grase, frumoase și devreme acase, sunt îngrijorat ce sfori se vor trage. Nu mi-au ieșit încă din minte politicienii care au mușcat mâna care îi hrănise, pentru a mai prinde un locșor. Sau gemetele și propunerile mieroase ale celor rămași pe dinafară. Și nici nu m-am mirat prea tare că reprezentanții noștri, care au șezut (bun cuvânt!) aproape zece ani pe acolo nu au prins nici măcar zece cuvințele în engleză, franceză, germană, italiană sau spaniolă.

De relații și prietenii, ce să mai vorbim? Singurele legături internațional validate s-au sudat în jurul unor escrocherii. Explicația simplă e că, probabil, banii europeni sunt buni, dar mai buni sunt ăia grămadă. Și, credeți-mă, nu vorbesc exclusiv de ai noștri. Erau, și ei, pierduți, prin torentul de influențe, pile și relații. Așadar, sunt chiar îngrijorat de ce fel de oameni vom trimite acolo, ce vor vota, dacă vor fi atenți la șuvoiul de chițibușuri făcute cu adresă, în defavoarea celor cu adevărat esențiale. Căci, în ciuda tuturor bârfelor, singura noastră salvare dinspre Europa Unită a venit. Ar fi păcat să punem umărul și brațul la spintecare găinii cu ouă de aur.

Nu altfel stau lucrurile cu primăriile. Constatăm acum, că n-avem încotro, că aproape jumătate dintre primari și primării sunt duși cu capul și cu buzunarul. E, poate, prima dată când locuitorii își vor pune problema să voteze cu mintea, și nu cu inima. Să lase propaganda deoparte, și de la stânga, și de la dreapta. Și să înlocuiască inima cu un cântar de precizie. Pe un taler, lucrurile bune, pe celălalt, cele rele. Se vede imediat. Am cunoscut, de-a lungul timpului, primari nebuni, hoți, aiuriți, incompetenți, absurzi. Dar am cunoscut și oameni pricepuți. Nu erau sfinți. Aveau multe slăbiciuni, de toate soiurile, dar, la sfârșit, când trăgeai linie, constatai că urbea era mai curată, mai organizată, mai dotată, că înflorise. Deși cel din frunte era cam antipatic, țărănoi, îi mirosea gura și trăgea bășini. Calitatea administrativă nu umblă cu trusa de farduri la ea. Dar primăria e ca o luminiță în noapte (nu de la capătul tunelului) și atrage tot soiul de gângănii duse cu capul. De ce ar fi cetățenii beneficiari la fel de amețiți ca candidații? Nu știu. Și nu vreau să știu.

Opinii: Ambiție și aspirație românească, nu doar PNRR CITEȘTE ȘI Opinii: Ambiție și aspirație românească, nu doar PNRR

Urmează Parlamentul. Aici îmi vine în mintea Creangă: „Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la parlamentarii cu smotocei la capăt, parcă-mi plânge inima de enervare.” Aici lucrurile sunt și simple, și complicate. Nu mai e nimic de așteptat de la partide. Par, toate, cucerite de câte o gașcă solidară și incompetentă (antipatică), gata să moară, dar să nu se predea. Niciunul nu oferă cea mai mică speranță de mai bine. Nu am inventat eu apa caldă, dar oamenii sunt sensibili la nou, la vorbă frumoasă și înțeleaptă, înțeleg un plan bine făcut și expus, au o sensibilitate crescută la bunătate și empatie. Trebuie să le câștigi încrederea și vor veni cu tine. Dă-le un scop, o direcție. Cum zice poetul: „Vino cu mine știu exact unde mergem.” Doar că lucrurile se întâmplă exact pe dos: „Vino cu mine și o să ajungem noi undeva, cândva.” Să nu credeți că „partidele” nu știu asta. Știu prea bine că pierd, dar se consolează cu faptul că adversarii se comportă la fel. Sau, mă rog, doar se iluzionează. Pentru că, iată, a ieșit la scenă un partid antisistem (nu contează dacă e bun sau rău, corect sau incompetent, e doar antisistem) care culege tot ce a căzut de la masa gghiftuiților. Să nu-mi ziceți că nu v-am spus.

Și așa ajungem la sfârșitul sfârșitului. La președinte. La ăla pe care nu-l (mai) avem. Sunt cunoscut în câteva medii pentru pronosticurile exacte pe care le dau la alegeri. Am „ghicit” că Băsescu va supraviețui referendumului, am dat scorul exact pentru Iohannis și, împotriva tuturor amicilor, am prevăzut că Trump va câștiga în 2016. De aceea, prietenii mă întreabă de fiecare dată cam ce am în minte, pe cine văd la butoane. Ei bine, de data asta i-am dezamăgit pe toți. De ce? Pentru că nu avem candidați. Nu e nimeni, cu excepția lui Geoană, care să fi scos vreo vorbuliță despre asta. Iar eu ghicitoare nu sunt. Tot ce pot să zic sună așa: dacă pe Geoană îl sprijină PSD, câștigă. Dar sunt convins că nu îl va sprijini. În rest, e o beznă politică de să-ți bagi deștele-n ochi.

Ce vă spuneam la început? Ne așteaptă un an hotărâtor.

Florin Iaru este scriitor și jurnalist, fotograf și tehnoredactor. A scris cărți de proză și poezie și peste 2.000 de articole

viewscnt
Afla mai multe despre
florin iaru
opinie