Autori

Imaginați-vă următorul scenariu: stați aliniați la linia de start a unei curse ce se vrea și de viteză dar și de rezistență. Aveți energia, planul și motivația să ajungeți cu bine la sosire. Dar pista nu e clară, traseul nu se vede, iar regulile se schimbă în plină alergare. Un arbitru vă mută linia de sosire. Altul pune piedici pe traseu. Altul ridică noi obstacole, garduri sau aruncă ad-hoc noi gropi-capcană. Și la fiecare câțiva metri, trebuie să va opriți și să completați câte un formular.

Sectorul energetic românesc nu poate fi guvernat în ritmul alert și nesigur al sondajelor sau în cel haotic al campaniilor electorale. Proiectele din energie se construiesc în mulți ani și angajamentele investiționale pot fi de ordinul miliardelor; orice întrerupere sau schimbare abruptă de viziune înseamnă pierderi de timp, bani și încredere.

Deși poate părea altfel, acest text este și nu este despre alegeri. Nu este direct despre alegerile prezidențiale, dar este despre alegerile de politică economică care vor ghida sectorul energetic românesc.

Nu scriu rândurile astea ca jurnalist, analist sau expert în economie. Le scriu ca simplu om. Ca român care își plătește singur facturile, face cumpărături cu lista în mână și trăiește firesc, ca mulți alții, cu grija zilei de mâine. Le scriu ca om care nu mai are răbdare să aștepte „vremuri mai bune” în timp ce cei care ar trebui să le aducă se ceartă pentru putere, negând de fapt cele mai bune vremuri pe care avem șansa să le trăim deja.