Autori

Continuă disputa politică - extinsă de altfel și în planul dialogului social - cu privire la creșterea salariului minim pe economie.

Reînarmarea va genera un impuls economic real pentru Europa și mai ales pentru Estul Europei, dar va fi un câștig fragil: creșterea alimentată de cererea de securitate riscă să devină temporară și să erodeze investițiile în educație, cercetare și infrastructură socială.

Economia globală e marcată de neîncredere și volatilitate.

Industria viitorului nu va duhni a fum, ci va avea parfum de inovație.

Ca observator al economiei românești, am tot mai des impresia că trăim o dublă realitate.

Recenta declarație a premierului Ilie Bolojan privind intenția Guvernului de a lista la bursă pachete minoritare din companiile de stat ar putea marca începutul unei schimbări de paradigmă.

În fiecare an, din buzunarul comun al cetățenilor – bugetul public – se scurg zeci, chiar sute de milioane de lei către partidele politice parlamentare

În 2100 vom fi o țară mică, îmbătrânită, lipsită de forță economică și de relevanță geopolitică. Întrebarea fundamentală este simplă: mai vrem ca România să existe, să prospere și să conteze cât de cât pe harta lumii, măcar pe harta Europei?

Statul taie din școală, dar visează la progres. Eșecul e garantat. De ce spun asta? Pentru că de mulți ani încoace, statul român ignoră sistematic urgența susținerii educației – singurul pilon capabil să susțină o dezvoltare economică durabilă. În timp ce se vorbește pompos de proiecte de țară, despre „România Educată”, despre reforme, digitalizare și tranziție verde, educația națională rămâne subfinanțată, marginalizată și tratată ca o cheltuială, ca o povară bugetară și nicidecum ca o investiție. Dar fără cetățeni bine formați și specializați, fără o bogată cultură generală, fără gândire critică și fără respect pentru școală, România nu are cum să construiască ceva care să dureze.

Pe 8 septembrie, România marchează Ziua Petrolistului. Dincolo de dimensiunea simbolică, acest moment ar trebui să fie o ocazie de reflecție asupra rolului economic și strategic al unei industrii care, de aproape 170 de ani, susține dezvoltarea țării. Într-o perioadă în care discursul public european este dominat de tranziția verde și de imperativele climatice, riscul cel mai mare este să ignorăm faptele: sectorul țiței și gaze rămâne un pilon al economiei românești și o garanție de securitate energetică.