Pe ei, pe ei, pe ei, pe Anglia lor!

scris 28 iun 2016

E oficial, Anglia a părăsit Euro! Însă nu și Uniunea Europeană! Fluierul final al arbitrului sloven Damir Skomina nu mai antrenează după el nicio notificare de invocare a vreunui articol al UEFA, menită a oficializa rezultatul de pe teren. Și nu este posibilă nici reunirea reprezentanților Federației Engleze pentru a discuta posibilitatea rejucării partidei.

În ceea ce privește Brexit-ul însă, situația este extrem de complicată. Șansele ca Marea Britanie să părăsească Uniunea scad pe zi ce trece, în pofida rezultatului neanticipat al referendumului. Acesta a luat prin surprindere opinia publică, după modelul celor de la Leicester, care au uimit întreaga lume câștigând Premier League la numai doi ani de la promovare. Culmea ar fi să opteze și Leicester pentru părăsirea prematură a Premier League, nu printr-un referendum, ci printr-o retrogradare.

Ceea ce unește eliminarea Angliei de la Euro și Brexit-ul sunt reacțiile pasionale pe care cele două evenimente le-au provocat. Dacă votul britanicilor de săptămâna trecută a fost primit cu un discurs apocaliptic, eliminarea Angliei a provocat hohote de râs în spațiul virtual.

Reacțiile viscerale la votul din Marea Britanie, venite în special din partea oficialilor europeni și a presei mainstream, au eliminat orice posibilitate de a analiza rațional semnificația și implicațiile acestuia. Votul a fost asimilat cu părăsirea de facto a Uniunii de către Marea Britanie, deși referendumul nu a avut decât un caracter consultativ, nu și unul imperativ. S-a ajuns chiar la reacții de tipul: “dacă ei nu vor să părăsească domiciliul conjugal, le aruncăm noi țoalele-n stradă!”.

Pentru a înțelege atât semnificația votului, cât și reacțiile (care au o semnificație mai mare chiar decât votul pentru viitorul Marii Britanii, însă mai ales al Uniunii Europene) ar trebui să împărțim actorii între naționaliști și globaliști și între britanici și non-britanici.

Este evident că naționaliștii britanici, indiferent de orientarea lor politică, nu numai simpatizanți UKIP, ci și laburiști (socialiști), conservatori sau liberali, au votat în favoarea Brexit-ului. Cum este evident că cele mai progresive și globaliste pături ale societății britanice, fie că e vorba de ecologiști, laburiști, (neo)conservatori sau liberali au votat Remain. Nici unii, nici alții nu prea știu ce au votat, cum peste 90% din votanții din orice țară și din orice tip de alegeri habar n-au pe ce pun ștampila și ce consecințe poate avea votul lor. Pentru că “votantul rațional” este doar un simplu mit democratic, menit a legitima sistemul politic existent.

Așa se explică și reacțiile britanicilor de după vot. Nici tabăra pro-Brexit, nici cea anti-Brexit și, mai ales, nici guvernul de pe Downing Street nu se așteptau la acest rezultat. Nimeni nu știe în prezent care sunt pașii de urmat. De-abia după aflarea rezultatului, britanicii au realizat că gestul de părăsire a UE este unul politic, referendumul neavând nicio valoare juridică. Pentru ieșirea din UE trebuie efectuată o notificare. De către cine? De către Guvern? Trebuie Parlamentul să-și dea acordul? Trebuie convocat un nou referendum care să aprobe eventualul acord al Parlamentului? Ce se întâmplă dacă Parlamentul, ocupat în proporție de 70% de votanți pro-UE, nu-și dă acordul?

Și mai important, adepții Brexit-ului au realizat că, pentru a obține eliberarea birocratică de UE, va fi nevoie pe termen mediu de o birocratizare suplimentară a Marii Britanii. Sutele de mii de pagini de directive, regulamente și alte acte normative europene transpuse în legislația națională trebuie rescrise și pentru aceasta este nevoie de angajarea unui număr considerabil de tehnocrați, care vor fi nevoiți să muncească zi și noapte timp de mai mulți ani, dacă nu decenii, pentru a realiza acest lucru. Cetățenii și statele membre ale UE sunt prizonierii propriei birocrații și propriului proces birocratic pe care l-au creat în zeci de ani. Paradoxul e că în UE până și debirocratizarea este imposibilă în absența majorării puterilor tehnocraților!

Însă, cea mai importantă este reacția non-britanicilor la Brexit. Cele mai viscerale reacții au venit din partea elitelor celor mai “democratice” și “liberale”!

De altfel, reacțiile liberalilor europeni au fost cât se poate de contrare, în funcție de tipul de liberalism pe care-l îmbrățișează. Liberalismul “tehnocrat”. care pune accent pe sistemul de “check and balance”, percepe Uniunea Europeană (implicit instituțiile sale) nu ca pe o încercare de centralizare a puterii, ci ca pe o instanță care controlează și balansează abuzurile statelor naționale. Așa se explică faptul că liberalii din Europa Centrală și de Est, obișnuiți cu abuzurile statului comunist și apoi cu cele ale guvernelor post-comuniste, sunt cei mai mari fani ai UE. În opinia lor, rolul UE este unul eminamente pozitiv, de a contracara corupția și încălcarea libertăților proprii de către statele naționale. Ei consideră că UE este o piață liberă, și nu o uniune vamală, și sunt dispuși să închidă ochii la orice rigiditate legislativă a piețelor, în special a pieței muncii. Oligopolul de pe piața europeană a energiei, de exemplu, este, în opinia lor, o necesitate pentru a contracara puterea energetică a Rusiei.

Ceilalți liberali, tocqueville-eni, pun accentul pe importanța corpurilor intermediare (familie, comunitate, societate civilă) în protecția libertăților individuale. Pentru ei, cu cât centrul puterii este mai îndepărtat, cu atât mai mare este pericolul. Centralizarea puterii este principala lor teamă. Pentru ei, Bruxelles-ul este chintesența Leviathan-ului european contemporan. În opinia liberalilor tocqueville-eni, puterea unei instituții nu trebuie controlată și balansată de majorarea puterii altei instituții, ci trebuie disipată la nivelul comunităților, preferabil cât mai mici. De aceea, orice exit, inclusiv Brexit-ul, este perceput de ei ca un fenomen pozitiv, în pofida faptului că în favoarea sa au votat și ultranaționaliștii și protecționiștii.

Spre deosebire de primul tip de liberalism, tehnocrat, care pune accentul pe universalitatea regulilor, pe statul de drept, cel de-al doilea tip de liberalism se opune politicilor de tipul “one size fits all”. În opinia adepților săi, oamenii sunt diferiți și nu există “un cetățean european”, ci doar diferite comunități, cu tradiții și preferințe diferite, membre a diferitelor state naționale.

Și unii, și alții au câte o mare problemă. Adepții liberalismului “tehnocrat” trebuie să fie conștienți că, pentru a impune o agenda (indiferent care, însă în special una de reformare liberală a UE), ai nevoie de o omogenitate la nivelul cetățenilor și a percepțiilor acestora. Iar realizarea acestui consens la nivelul unei populații eterogene, cum este cea a UE, e dificil de realizat. Reacțiile profund viscerale anti-Brexit ale elitei europene arată că se încearcă impunerea unui consens pur negativ după principiul "Cine nu e cu noi, e împotriva noastră". Pe baza acestui consens, însă, nu poți construi nimic pozitiv!

Ceilalți liberali, cei tocqueville-eni, au la rândul lor o ecuație dificil de rezolvat. Alianța cu adepții protecționismului la referendum compromite din start posibilitatea ca Marea Britanie, în caz de punere în practică a ieșiri din UE, să nu adopte calea unui intervenționism economic accentuat. În plus, nu poți saluta Brexit-ul și blama Scotoff-ul sau Colder Irish-ul. Și la nivel european, este extrem de dificil să realizezi o reformare a instituțiilor UE, o atenuare a procesului de centralizare a puterii, în condițiile în care cel mai important actor anti-centralizare, Marea Britanie, nu mai este membru al Uniunii. Hegemonia franco-germană se va accentua, cu efecte nefaste asupra independenței decizionale a statelor membre. După uniunea vamală și cea monetară, mai este un singur pas până la uniunea fiscală și doi până la cea militară a UE!

viewscnt
Afla mai multe despre
brexit
euro 2016
anglia
marea britanie
referendum