Sancțiunile SUA contra gazelor rusești, al doilea remake al unui film vechi de 60 de ani și nu tocmai de succes, nici chiar cu Ronald Reagan în rol principal

scris 26 iun 2018

Ambasada Statelor Unite la București a simțit nevoia - în weekend - să transmită pe pagina sa de Facebook următorul mesaj:

"#ȘtiațiCă gazoductul Nord Stream 2 ar spori abilitatea Rusiei de a-și folosi resursele energetice pentru acțiuni de constrângere politică și influență malignă? Două treimi din gazul exportat de Rusia în Europa ar utiliza o singură rută, ocolind Ucraina și devenind o amenințare directă la adresa securității energetice a acesteia. SUA se opun construirii gazoductului Nord Stream 2 pentru că acesta subminează obiectivele de diversificare energetică a Europei".

Subiectul în sine e limpede. SUA, dar și destule state europene, în special din Europa Centrală și de Est, cum ar fi Polonia, văd proiectul gazoductului Nord Stream 2 al Gazprom nu ca pe unul comercial, ci ca pe o investiție politică a Rusiei lui Vladimir Putin, menită nu doar să sporească dependența Europei față de gazele rusești, ci mai ales să submineze veniturile bugetare ale regimului pro-euroatlantic al Ucrainei, cu care Kremlinul se află în conflict de la anexarea peninsulei Crimea în 2014.

Sancțiunile SUA contra gazelor rusești, al doilea remake al unui film vechi de 60 de ani și nu tocmai de succes, nici chiar cu Ronald Reagan în rol principal

Volkswagen a depășit toate recordurile cu modelul electric I.D. R Pikes Peak CITEȘTE ȘI Volkswagen a depășit toate recordurile cu modelul electric I.D. R Pikes Peak

Mai precis, cu cât capacitatea Gazprom de a ocoli sistemul național ucrainean de transport al gazelor în operațiunile sale de export către UE sporește, cu atât poziția financiară a Kievului se vede tot mai slăbită, întrucât încasează tot mai puțini bani din tarifele de tranzit percepute rușilor pentru aceste exporturi. Pe lângă asta, proiectul este dubios din punct de vedere al legislației europene, care impune operatorilor de sisteme de transport de gaze să asigure tuturor potențialilor utilizatori acces liber, transparent și nediscriminatoriu, pe baze concurențiale, la conductele lor magistrale.

Gazprom mai trebuie să obțină aprobările necesare de la autoritățile din Danemarca pentru porțiunea din Nord Stream 2 care ar urma să traverseze apele teritoriale suedeze, după ce a primit deja autorizații similare de la Suedia și Finlanda. Potrivit Euractiv, Guvernul de la Copenhaga se află sub intense presiuni din partea ambelor tabere implicate înainte de decizia finală – SUA și statele europene care se opun proiectului de o parte, Rusia și țările UE care îl susțin, în primul rând Germania, principala beneficiară, de cealaltă parte. Nici ambasada SUA în Danemarca nu a ratat ocazia de a transmite un mesaj pe această temă.

De ce a simțit însă Ambasada SUA la București nevoia să dea acest mesaj publicului românesc larg e subiect de speculație. Mai ales înainte de o săptămână decisivă pentru viitorul principalului proiect de exploatare a gazelor din Marea Neagră, Neptun Deep, în legătură cu care Departamentul de Stat a transmis un mesaj limpede de susținere. Acesta este considerat a fi o soluție importantă de diversificare a surselor de aprovizionare ale Europei și este dezvoltat în parteneriat de americanii de la ExxonMobil, o companie cu un istoric bogat de colaborare cu Rusia, și OMV Petrom, a cărei companie-mamă austriacă nu este doar primul cumpărător occidental istoric de gaz rusesc, ci și asociat și finanțator la proiectul gazoductului Nord Stream 2

Sancțiunile SUA contra gazelor rusești, al doilea remake al unui film vechi de 60 de ani și nu tocmai de succes, nici chiar cu Ronald Reagan în rol principal

Tarom confirmă că a vândut cele două aeronave A310, cumpărate în 1992 de Guvernul Petre Roman, unui startup, Armenia Airways, cu aproape 5,5 milioane euro CITEȘTE ȘI Tarom confirmă că a vândut cele două aeronave A310, cumpărate în 1992 de Guvernul Petre Roman, unui startup, Armenia Airways, cu aproape 5,5 milioane euro

Proiect care constituie, de altfel, obiect al sancțiunilor economice dictate de SUA împotriva Rusiei, spre nemulțumirea principalului beneficiar Germania, care a acuzat Washingtonul că, prin aceste sancțiuni, urmărește de fapt promovarea exporturilor maritime de gaze naturale lichefiate americane în Europa, semnificativ mai scumpe decât cele rusești transportate prin conducte. Respectivele sancțiuni au îngreunat foarte mult obținerea de pe piață a finanțării pentru proiect.

Numai că, dincolo de prezumția de bune intenții, avem de a face cu un al doilea remake al unui film american vechi de 60 de ani și nu tocmai de succes. Originalul a avut premiera în 1958. Atunci, directorul în funcție al CIA, Allen Dules, îl avertiza pe președintele Eisenhower, în legătură cu avansul masiv al exporturilor de țiței ale URSS în Europa, că "lumea liberă se confruntă cu o situație periculoasă, constând în capacitatea Uniunii Sovietice de a dizloca piețe consolidate". La acel moment, sovieticii aveau în plan construirea unui sistem masiv de conducte, care să transporte petrolul extras în special din regiunea Ural-Volga atât în alte zone ale teritoriului URSS, cât și în afara țării, spre clienți din Occident.

Așa se face că, în 1961, Washingtonul a propus partenerilor săi din NATO instituirea unui embargo exhaustiv asupra vânzărilor de țevi cu diametru mare și echipamente petroliere asociate către statele comuniste, pentru a bloca sau măcar a întârzia proiectul sistemului de conducte de export de țiței al URSS. Pe lângă argumentele privind riscul de creștere a dependenței Europei atât de petrolul din URSS, cât și de comenzile industriei grele sovietice, americanii au pus propunerea de sancțiuni și în contextul acțiunilor ostile recente ale Moscovei, respectiv construirea Zidului Berlinului din 1961 și criza rachetelor din Cuba din 1962.

Sancțiunile SUA contra gazelor rusești, al doilea remake al unui film vechi de 60 de ani și nu tocmai de succes, nici chiar cu Ronald Reagan în rol principal

Franța: Anchetă privind suspiciuni de finanțare ilegală a campaniei lui Macron CITEȘTE ȘI Franța: Anchetă privind suspiciuni de finanțare ilegală a campaniei lui Macron

În noiembrie 1962, Consiliul NATO a votat o rezoluție secretă, care îi îndemna în termeni fermi pe membrii Alianței să înceteze imediat exporturile de țevi cu diametru mare către URSS și aliații acesteia. Germania Federală a respectat rezoluția, cu toate că Guvernul de la Bonn a suportat costuri politice grele pe plan intern, industria sa metalurgică fiind una dintre cele mai puternice și mai bine organizate din țară. Cu toate acestea, embargo-ul nu a rezistat prea mult, întrucât Marea Britanie și Italia au ales să interpreteze rezoluția NATO ca pe o recomandare și nu ca pe o obligație, continuând să-și onoreze contractele semnate anterior cu sovieticii.

Cam în aceeași perioadă, între URSS și compania petrolieră de stat a Italiei, Eni, au început negocieri cu privire la proiectul construirii unui gazoduct care să transporte gaze din zăcămintele sovietice din Siberia în Europa Occidentală. Planul inițial era ca gazoductul să plece din Siberia sovietică și să ajungă în Italia tranzitând Ungaria și Iugoslavia. 

La acel moment, Italia era cel mai mare importator occidental de țiței din Uniunea Sovietică. În 1960, Eni semnase un contract de import pe termen lung din URSS la incredibilul preț de 1 dolar/baril, în condițiile în care cotațiile petrolului pe piețele internaționale, indiferent de sursele de producție, era cel puțin dublu.  

Semnarea contractului de import de țiței între Eni și URSS; 1960. Sursă: Eni

Semnarea contractului de import de țiței între Eni și URSS; 1960. Sursă: Eni

UE aprobă preluarea Help Net și a Farmexim de către grupul german Phoenix, tranzacție evaluată la peste 100 milioane euro CITEȘTE ȘI UE aprobă preluarea Help Net și a Farmexim de către grupul german Phoenix, tranzacție evaluată la peste 100 milioane euro

În 1966, în negocieri a intrat și compania petrolieră de stat a Austriei, OMV. Avantajul Austriei ca potențial cumpărător de gaze rusești era că sistemul său național de transport de gaze trecea, pe la granița estică a țării, la doar 5 kilometri de traseul avut în vedere pentru un proiect de gazoduct care urma să lege URSS de Cehoslovacia. Nu a fost însă singurul. OMV s-a înțeles cu altă companie de stat austriacă, grupul metalurgic Voest, pentru un contract de tip barter în trei, în baza căruia Voest urma să livreze țevi cu diametru mare către URSS pentru conducta URSS-Cehoslovacia-Austria, primind în schimb livrări de gaze naturale rusești.

"De fapt, Voest nu avea capacitatea de a produce țevi cu diametru mare pentru conducte magistrale de gaze, ci doar anumite elemente folosite ca produse intermediare. Însă directorul Voest, Rudolf Lukesch, a încheiat la rândul său acorduri cu fabrici din Germania ale companiilor Thyssen și Mannesmann, care operau cele mai moderne unități de producție de țevi cu diametru mare din Europa, pe care sovieticii și le doreau pentru exploatarea gazelor din zăcămintele din Siberia. Astfel, Germania a ajuns indirect implicată în proiectul gazoductului transeuropean. Pentru germani, acest aranjament a fost considerat a fi extrem de avantajos, într-un moment în care era în vigoare embargoul NATO pe exporturile de țevi către țările comuniste, impus la inițiativa SUA", se arată în volumul colectiv "Crearea infrastructurii critice a Europei. Conexiuni și vulnerabilități comune", apărut în 2013.

Ulterior, în 1968, Viena și Moscova semnau primul contract de furnizare de gaze rusești către un client din Europa Occidentală, prin conducta URSS-Cehoslovacia-Austria. Recent, s-au împlinit 40 de ani de la eveniment, care a fost marcat prin prelungirea până în 2040 a contractului de către Gazprom și OMV. La ceremonia de semnare au participat președintele Rusiei, Vladimir Putin, și cancelarul federal al Austriei, Sebastian Kurz.

Semnarea contractului de import de gaze între OMV și URSS; 1968. Sursă: Gazprom

Semnarea contractului de import de gaze între OMV și URSS; 1968. Sursă: Gazprom

Amazon, Alibaba, eBay și Rakuten-Franța semnează cu UE pentru retragerea rapidă a produselor considerate periculoase pentru consumatori CITEȘTE ȘI Amazon, Alibaba, eBay și Rakuten-Franța semnează cu UE pentru retragerea rapidă a produselor considerate periculoase pentru consumatori

După un an, în 1969, Eni și URSS semnau un acord privind prelungirea infrastructurii de transport a gazului rusesc până în Italia, precum și un contract de import de gaze pe termen lung. 

Cel mai notoriu eșec american în impunerea de sancțiuni în vederea blocării unui proiect sovietic de dezvoltare a exporturilor de gaze către Europa Occidentală a fost însă cel din 1981, din mandatul președintelui Ronald Reagan. URSS propusese încă din 1978 construcția unei noi conducte internaționale, care să lege zăcămintele de gaze din Siberia sovietică de consumatorii din Vestul Europei, și era limpede că, pentru ca lucrările să se finalizeze într-un interval rezonabil, era nevoie de materiale, echipamente, know-how și finanțare bancară cu garanții de stat din Europa Occidentală. Încă din 1979, sovieticii se aflau sub embargo comercial și tehnologic american, ca urmare a invaziei din Afganistan.

În iulie 1981, un consorțiu de bănci din Germania condus de Deutsche Bank a acceptat să finanțeze construcția stațiilor de comprimare de pe traseul conductei cu un credit sindicalizat de peste 3 miliarde de mărci germane, iar mari companii din Italia, Franța și Germania au devenit furnizori de tehnologie și echipamente pentru proiect. Mai mult, în noiembrie, grupul german Ruhrgas AG a semnat un contract de furnizare de gaze cu URSS valabil până în 2006.

Timbru sovietic din 1983, dedicat conductei transcontinentale de export de gaze naturale Urengoy-Uzhgorod. Sursă: Wikipedia

Timbru sovietic din 1983, dedicat conductei transcontinentale de export de gaze naturale Urengoy-Uzhgorod. Sursă: Wikipedia

Italia vrea să acorde subvenții de 10 miliarde de dolari pentru a ajunge la 1 milion de vehicule electrice în circulație CITEȘTE ȘI Italia vrea să acorde subvenții de 10 miliarde de dolari pentru a ajunge la 1 milion de vehicule electrice în circulație

Instalat la Casa Albă în ianuarie 1981, președintele Ronald Reagan a încercat, în iulie, cu ocazia Summit-ului Economic de la Ottawa, să-și convingă partenerii din Europa Occidentală să abandoneze ideea de a se implica în proiectul gazoductului sovietic, însă fără succes. Îngrijorarea americană a crescut după ce o companie franceză, proaspăt naționalizată chiar în acel an din dispoziția președintelui Francois Mitterand, a convenit în decembrie cu URSS vânzarea de echipamente electronice de control al fluxurilor de gaze de pe conductă, care includeau tehnologie IT despre care unii analiști din SUA considerau că ar putea fi utilizată de sovietici în scopuri militare.

Tot în decembrie 1981, regimul comunist de la Varșovia condus de generalul Wojciech Jaruzelski a impus legea marțială în Polonia. Reagan, care i-a acuzat imediat pe sovietici că se află în spatele evenimentelor din Polonia, a sperat că acestea vor obliga statele NATO din Europa să se solidarizeze cu poziția americană pe tema gazoductului Siberia-Europa de Vest. Lucrurile nu au stat deloc așa. Franța și Italia au semnat la rândul lor contracte de import pe termen lung vizând gazul care urma să fie transportat pe conductă, iar mai multe bănci franceze le-au acordat sovieticilor un împrumut de 140 milioane dolari pentru a cumpăra echipamente pentru gazoduct de la firme din Franța.

În ianuarie 1982, Reagan a anunțat suspendarea oricăror exporturi de echipamente și tehnologie pentru industria petrolieră către URSS și a refuzat gigantului General Electric o licență de export de componente pentru stații de comprimare a gazelor în valoare de 175 milioane dolari, pe care firma americană trebuia să le livreze unor companii contractante europene, iar acestea mai departe către URSS. Aliații europeni nu s-au alăturat nici acum embargoului, iar administrația de la Washington a trecut în iunie la o măsură radicală: a extins embargoul și asupra subsidiarelor din Europa ale furnizorilor americani de echipamente petroliere, respectiv din Franța, Germania, Italia și Marea Britanie.

În 1990, fostul președinte SUA Ronald Reagan a vizitat Polonia și a avut întrevederi atât cu președintele încă în funcție al țării, generalul Wojciech Jaruzelski, cât și cu liderul sindicatului Solidaritatea, Lech Walesa, care a devenit președinte al statului după alegerile din luna decembrie a acelui an

În 1990, fostul președinte SUA Ronald Reagan a vizitat Polonia și a avut întrevederi atât cu președintele încă în funcție al țării, generalul Wojciech Jaruzelski, cât și cu liderul sindicatului Solidaritatea, Lech Walesa, care a devenit președinte al statului după alegerile din luna decembrie a acelui an

SIF Oltenia își vinde întreaga participație deținută la BCR pentru 140 milioane de euro cash, cu 28% mai mult decât au obținut celelalte SIF-uri de la Erste CITEȘTE ȘI SIF Oltenia își vinde întreaga participație deținută la BCR pentru 140 milioane de euro cash, cu 28% mai mult decât au obținut celelalte SIF-uri de la Erste

Însă acest lucru nu a făcut decât să întărească rezistența europenilor la presiunile americane. Miniștrii de Externe ai Comunității Europene au protestat oficial, arătând că extinderea embargoului încălca legislația comercială internațională, reprezentând practic o tentativă de a impune jurisdicția americană contractelor încheiate în Europa. Mai mult, Guvernele din Franța, Italia și Marea Britanie le-au ordonat tuturor companiilor înregistrate în țările lor care se aflau sub contract cu sovieticii pentru gazoduct să își onoreze obligațiile în pofida embargoului SUA.

Washingtonul a retaliat impunând sancțiuni individualizate asupra unor companii britanice și germane care nu au ținut seama de embargou, dar devenise deja limpede că poziția agresivă a SUA devenise nesustenabilă și nu făcea decât să înrăutățească lucrurile. Astfel că, în noiembrie 1982, administrația Reagan a ridicat unilateral și integral embargoul. Gazoductul plănuit de sovietici pentru a exporta gaze în Occident a fost finalizat în 1984 și a fost inaugurat oficial printr-o ceremonie care a avut loc în Franța.

"Pe scurt, sancțiunile au fost un eșec, la fel cum tentativele anterioare ale SUA de a impune embargouri unilaterale pe livrări de cereale, tehnologie sau alte bunuri au fost subminate de natura liberală însăși a ordinii comerciale internaționale. La momentul ridicării sancțiunilor de către președintele Reagan, pe 13 noiembrie 1982, nu prea erau progrese de raportat cu privire la evoluția condițiilor politice din Polonia și era extrem de clar că nici măcar varianta înăsprită a embargoului nu avusese practic nici un impact asupra deciziilor statelor europene de a merge mai departe cu angajamentele lor legate de construirea conductei de export de gaze naturale a URSS",  conchide Oliver C. Dziggel, senior manager la Deloitte și fost conducător al misiunii economice americane în Afganistan, în studiul său din 2016 intitulat "Sancțiunile lui Reagan contra conductei sovietice: Implicații pentru politica internă americană și pentru viitorul legislației internaționale"

Sancțiunile SUA contra gazelor rusești, al doilea remake al unui film vechi de 60 de ani și nu tocmai de succes, nici chiar cu Ronald Reagan în rol principal
Sancțiunile SUA contra gazelor rusești, al doilea remake al unui film vechi de 60 de ani și nu tocmai de succes, nici chiar cu Ronald Reagan în rol principal
Sancțiunile SUA contra gazelor rusești, al doilea remake al unui film vechi de 60 de ani și nu tocmai de succes, nici chiar cu Ronald Reagan în rol principal
Sancțiunile SUA contra gazelor rusești, al doilea remake al unui film vechi de 60 de ani și nu tocmai de succes, nici chiar cu Ronald Reagan în rol principal
Sancțiunile SUA contra gazelor rusești, al doilea remake al unui film vechi de 60 de ani și nu tocmai de succes, nici chiar cu Ronald Reagan în rol principal
Sursă: The Soviet Gas Pipeline Incident: Extension of Collective Security Responsibilities to Peacetime Commercial Trade, Patrick J. DeSouza, 1984, Yale Journal of International Law

Sursă: The Soviet Gas Pipeline Incident: Extension of Collective Security Responsibilities to Peacetime Commercial Trade, Patrick J. DeSouza, 1984, Yale Journal of International Law

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
nord stream 2
gazprom
urss
rusia
sua; vladimir putin
gaze naturale
gazoduct
conducte gaze
omv
exxonmobil
sanctiuni economice
embargo