Insolvența restaurantelor din Marea Britanie se derulează într-un ritm mai rapid decât cel înregistrat în pandemie, din cauza costurilor mari ale energiei, lipsei de personal și a scăderii vânzărilor.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Falimentele au crescut cu 60% în ultimul an, 1.567 restaurante oprind activitatea, în creștere de la 984, câte s-au închis în 2020-2021, conform The Guardian.
În ultimele trei luni, numărul restaurantelor închise a fost de 453, în creștere față de precedentele trei luni, când 395 restaurante și-au oprit activitatea.
Inflația britanică a accelerat în octombrie la cel mai ridicat nivel din ultimii peste 40 de ani, pe fondul creșterii facturilor la energie în contextul agravării crizei costului vieții.
Indicele prețurilor de consum a ajuns la 11,1% în ritm anual, în creștere de la 10,1% în septembrie.