Președintele României, Nicușor Dan, a mulțumit liberalilor, în cadrul Congresului Partidului Național Liberal, că și-au asumat guvernarea și a arătat că împreună trebuie să repare în anii care urmează toate lucrurile care au fost așezate greșit în societate, pentru că ”altfel, românii în 2028 nu ne vor mai ierta”. Niculor Dan a estimat la 2-3 ani ”perioada necesară de corecție”.
Șeful statului a arătat că upă ce în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil, PNL a mers în direcția corectă
”În cei 35 de ani de la Revoluție, PNL a făcut greșeli, însă sunt două lucruri foarte importante pe care le-a făcut. A ținut direcția corectă pentru România și și-a asumat decizii grele în momente grele. Acesta este un astfel de moment”, a subliniat președintele.

El a avertizat că trebuie reparate liucrurile așezate greșit în societate, pentru că la viitoarele alegeri guvernanții nu vor mai fi iertați de români.
”Suntem obligați să reparăm în anii care urmează toate lucrurile care au fost așezate greșit în societate pentru că altfel românii în 2028 nu ne vor mai ierta. Sunt foarte optimist că vom reuși să facem împreună lucrurile astea. Pentru că pentru societate este un moment de îndoială vreau să vă transmit și dumneavoastră, și românilor convingerea că România are un viitor nu peste 20-30 de ani, ci peste doi-trei ani, imediat ce vom trece peste perioada aceasta necesară de corecție. ”, a adăugat Nicușor Dan.

Șeful statului și-a bazata estimările pe faptul că România are un sector privat dinamic, competitiv, și are șansa să intre în OCDE și astfel să atragă mult mai multe investiții străine la sfârșitul anului viitor.