Această primă decizie a Paramentului, analizată de Profit.ro, vine în contextul în care combinatul Azomureș, parte a grupului elvețian Ameropa, a declanșat procedura de concediere colectivă, simultan cu conservarea platformei industriale, de la Târgu Mureș.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Conform prevederilor legale, infrastructura critică națională este atât un element, un sistem sau o componentă a acestuia, aflat pe teritoriul național, care este esențial pentru menținerea funcțiilor vitale ale societății, a sănătății, siguranței, securității, bunăstării sociale ori economice a persoanelor și a cărui perturbare sau distrugere ar avea un impact semnificativ la nivel național ca urmare a incapacității de a menține respectivele funcții, cât și proiectul unui obiectiv strategic de interes național a cărui construcție este imperios necesară pentru salvgardarea interesului național.
Coordonarea, la nivel național, a activităților privind identificarea, desemnarea și protecția infrastructurilor critice se realizează de către prim-ministru, prin consilierul desemnat
Propunerea legislativă adoptată acum în primă etapă are ca scop completarea cadrului normativ privind infrastructurile critice naționale, prin includerea activităților de producție, transport și depozitare a îngrășămintelor în categoria serviciilor esențiale de interes național.
”Sectorul îngrășămintelor reprezintă o verigă vitală în lanțul de aprovizionare agricol și, implicit, pentru securitatea alimentară națională. Evenimentele recente de pe piața europeană a gazelor naturale și întreruperile de producție la nivel continental au demonstrat vulnerabilitatea acestui sector strategic.
Industria românească de îngrășăminte chimice se confruntă cu provocări majore, fiind dependentă de importuri și având o producție internă redusă, în principal din cauza costurilor ridicate la gaze naturale”, arată inițiatorii.
Potrivit acestora, în România capacitățile de producție, transport și depozitare a îngrășămintelor au un rol esențial în menținerea stabilității producției agricole, în reducerea dependenței de importuri și asigurarea continuității aprovizionării fermierilor.
De asemenea, inițiatorii vorbesc despre includerea sectorului într-o schemă de ajutor de stat, similară schemelor existente pentru alți consumatori industriali, precum și crearea unui mecanism de sprijin care să încurajeze fermierii să achiziționeze îngrășăminte produse local, ”odată ce producția va fi reluată sau stabilizată”.
”Recunoașterea acestor activități drept infrastructuri critice va permite elaborarea unor planuri naționale de protecție și continuitate operațională, prioritizarea în alocarea resurselor logistice în perioade de criză, precum și creșterea rezilienței lanțurilor economice strategice”, mai arată autorii proiectului.
Aceștia adaugă că propunerea este în concordanță cu Directivele UE privind reziliența entităților critice, care permit statelor membre să extindă domeniile infi.astructurilor critice în funcție de specificul național, inclusiv în agricultură și producția de inputuri agricole.
Azomureș este cel mai mare producător de îngrășăminte chimice și unul dintre cei mai mari consumatori de gaze din țară.
Concedierile sunt declanșate după ce discuțiile cu Romgaz, controlată de statul român, pentru vânzarea activelor sunt derulate de peste un an fără niciun rezultat.
De altfel, conducerea Azomureș a transmis - odată cu anunțul de concedieri colective - că discuțiile cu autoritățile române și cu compania de stat Romgaz continuă, în încercarea de a găsi o soluție pentru menținerea capacității industriale a combinatului.
Totuși, CEO-ul companiei avertizează că decizia de conservare a platformei stabilește și un calendar limitat pentru găsirea unei soluții.
Potrivit conducerii, aceste costuri nu mai pot fi susținute în absența unui plan pe termen lung sau a unei decizii clare privind viitorul platformei.
Azomureș are circa 1.000 de angajați.

















