

În încercarea de a-și consolida capacitățile de securitate cibernetică, Microsoft a anunțat că va integra modele avansate de inteligență artificială, inclusiv Claude Mythos Preview dezvoltat de Anthropic, în cadrul propriului program de dezvoltare securizată a software-ului
Vinul de azi, Vinho Verde Branco 2025 de la Adega Guimarães, este un vin alb lejer și vibrant, perfect pentru momentele în care vrei ceva proaspăt și ușor de băut.
Parlamentul turc a adoptat o lege care interzice accesul la rețelele sociale pentru persoanele cu vârsta sub 15 ani.
Dacia a încheiat la 31 martie unul dintre cele mai slabe trimestre ale mărcii din ultimii ani, cauzele acestei scăderi fiind multiple. Vicepreședintele Frank Marotte, responsabil pentru vânzări și marketing, spune că numărul de comenzi arată o posibilă recuperare în trimestrul al doilea.
Dezvoltatorul One United Properties, fondat de Victor Căpitanu și Andrei Liviu Diaconescu, a înregistrat în primul trimestru al anului 2026 tranzacții imobiliare rezidențiale în valoare totală de 60,4 milioane de euro, incluzând vânzări, prevânzări și rezervări, care corespund unui număr de 144 de unități rezidențiale și comerciale, precum și 243 de locuri de parcare și spații de depozitare.
Compania de motoare Horse Powertrain, creată prin fuziunea diviziilor de propulsii ale Renault Group și Geely, care este furnizorul oficial de motoare pentru Dacia, va produce primul motor V6 din istoria sa, pentru a-l folosi în sisteme hibrid.
Signal Iduna Asigurări a câștigat o licitație organizată de Electrocentrale București (ELCEN) pentru servicii de asigurare de răspundere civilă de tip "Directors&Officers (D&O)" a administratorilor, a directorului general și a directorului financiar din producătorul de energie termică.
O singură ofertă actuală de furnizare de gaze naturale pentru clienții noncasnici prevede un preț final facturat egal cu plafonul valabil până la liberalizarea de la 1 aprilie 2026, de 0,37 lei/kWh, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
Datele privind vânzările de autoturisme din Europa în luna martie au adus surprize în ierarhia celor mai vândute modele, cu vești care nu sunt foarte bune pentru Dacia Sandero, care a fost cel mai vândut automobil din Europa în ultimii doi ani.
Curtea de Apel București a respins, printr-o hotărâre definitivă, contestația Euroins Insurance Group (EIG) împotriva raportului lichidatorului CITR privind cauzele și împrejurările falimentului Euroins România, fost lider al pieței locale de asigurări.
Investitorul finlandez în energie regenerabilă Korkia, intrat în România în urmă cu doi ani, printr-un parteneriat cu dezvoltatorul Econous Green Energy, a obținut autorizații tehnice de conectare la rețea (ATR) pentru trei parcuri solare cu o capacitate de 320 MW și sisteme BESS colocate în Teleorman, așteptate să intre în funcțiune în 2028, relevă datele Profit.ro.
Horse Powertrain, companie de motoare și transmisii deținută de Renault și Geely, a dezvoltat un nou sistem de propulsie „all-in-one” numit X-Range C15 Direct Drive.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, deschide astăzi, de la ora 9.30, conferința Profit.ro IMM – Provocări pentru antreprenorii mici și mijlocii într-un mediu plin de incertitudini Ediția a VI-a.
Rompetrol, companie kazahă care operează cea mai mare rafinărie autohtonă, Petromidia, alimentată cu țiței de import, a scumpit în noaptea aceasta, pentru a doua zi la rând, benzina și motorina cu 10 bani/l. Și cealaltă companie care importă carburanți, SOCAR, azeră, a majorat prețul benzinei, cu 20 de bani/l, relevă datele analizate de Profit.ro.
Multinaționala indiană Samvardhana Motherson International Limited (SAMIL), printre cei mai mari furnizori de componente și soluții auto la nivel global, a obținut aprobarea Comisiei Europene pentru achiziția producătorului german de cablaje Nexans autoelectric, inclusiv a fabricilor din România, cu peste 1.800 de angajați.
Compania elvețiană rSupply Solutions, cu activități în producția de plastic reciclat pentru utilizare în industria ambalajelor, a deschis o sucursală în România, cu scopul producției de materiale plastice primare, relevă date analizate de Profit.ro.
Fintech-ul german Pair Finance, specializat în colectarea creanțelor cu ajutorul instrumentelor AI, își lansează serviciile în România.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2424 | +0.0028 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.5444 | +0.0115 | +0.25 % |
| 1 GBP | 6.1368 | +0.0190 | +0.31 % |
| 1 CHF | 5.6027 | -0.0065 | -0.12 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro