Agricultorii pot depune de joi cereri de finanțare pentru dezvoltare rurală, având la dispoziție peste 541 milioane euro

Agricultorii pot depune de joi cereri de finanțare pentru dezvoltare rurală, având la dispoziție peste 541 milioane euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 apr 2016

Solicitanții de fonduri europene pentru agricultură și dezvoltare rurală au la dispoziție peste 541 milioane de euro pentru submăsurile lansate joi de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), instituția responsabilă cu gestionarea fondurilor europene destinate dezvoltării rurale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

AFIR a anunțat că primește cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții în cadrul primei sesiuni de depunere a proiectelor prin intermediul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), pentru anul 2016.

Solicitanții de finanțare europeană nerambursabilă pot depune, între 28 aprilie și 31 octombrie, proiecte pentru investiții în exploatații agricole, pentru instalarea tinerilor fermieri și pentru dezvoltarea fermelor mici, se arată într-un comunicat al AFIR.

"Suntem pregătiți să venim în întâmpinarea celor ce vor finanțare. Am făcut numeroase simplificări și am reglat multe lucruri pentru ca procesul de depunere să fie mult mai eficient. Este doar o primă etapă, urmând să deschidem în cel mai scurt timp și sesiunile pentru alte submăsuri", a declarat directorul general al AFIR, Andras Szakal.

De asemenea, în acest an se deschid pentru prima dată submăsurile de "Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul agricol" și cea de "Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul pomicol". Pentru acestea, sesiunea de depunere se desfășoară între 28 aprilie și 31 iulie.

Pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție Ghidul Solicitantului care poate fi consultat pe site-ul AFIR.

Grupul Albalact raportează venituri nete de 100 milioane de euro în 2015 CITEȘTE ȘI Grupul Albalact raportează venituri nete de 100 milioane de euro în 2015

Cea mai mare alocare bugetară din această sesiune, de 270 milioane de euro, este disponibilă pentru proiectele privind investiții în exploatații agricole. Din această sumă, 140 milioane de euro sunt pentru sectorul vegetal, 80 milioane de euro pentru sectorul zootehnic, 40 milioane de euro pentru zona montană, iar ferma de familie are o alocare de 10 milioane de euro.

Beneficiarii eligibili pentru această submăsură sunt persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale/ familiale, societățile comerciale/ agricole, cooperativele agricole și grupurile de producători, dar și institutele de cercetare.             

Tinerii fermieri beneficiază de o alocare bugetară anuală de 161 milioane de euro, din care pentru zona montană sunt disponibile 33 milioane de euro. Beneficiari eligibili sunt persoane fizice înregistrate și autorizate, asociați unici sau majoritari ai unor SRL-uri, cu vârsta maximă de 40 de ani, care își iau angajamentul de a deveni fermieri activi.

Alocarea bugetară disponibilă aferentă submăsurii "Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici" este de 100 milioane de euro pentru acest an, din care 21 milioane de euro pentru zona montană.

Submăsurile dedicate cooperării atât în sectorul agricol, cât și în cel pomicol, dispun de o alocare bugetară totală de 10,5 milioane de euro, valoarea sprijinului fiind de maximum 100.000 euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
dezvoltare rurala
finantare