Egiptul a cumpărat 60.000 de tone de grâu din România

Egiptul a cumpărat 60.000 de tone de grâu din România
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 aug 2023

Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt, entitatea responsabilă pentru achizițiile strategice de grâu în numele statului egiptean, a cumpărat o cantitate de 60.000 de tone de grâu din România, la o licitație internațională, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Marfa va fi expediată între 5-20 octombrie.

Producția de ulei de măsline este în dificultate. Căldura extremă și seceta împing industria în criză. Spania, cel mai mare producător de ulei de măsline din lume, și-a înjumătățit producția CITEȘTE ȘI Producția de ulei de măsline este în dificultate. Căldura extremă și seceta împing industria în criză. Spania, cel mai mare producător de ulei de măsline din lume, și-a înjumătățit producția

La licitație internațională GASC a căutat să cumpere grâu care să fie expediat în perioada 5-20 octombrie și/sau 25 octombrie-10 noiembrie și/sau 15-30 noiembrie, scrie Agerpres.

Instituția a cerut furnizorilor să prezinte oferte pe baza prețului free-on-board (FOB), iar plata ar urma să se facă la vedere (imediat) utilizând fonduri provenite de la Islamic Trade Finance Corporation (ITFC).

Grâul românesc a avut cel mai scăzut preț la licitație, iar traderii spun că plafonul neoficial de preț stabilit de Rusia face grâul rusesc mai puțin competitiv.

"Prețul minim neoficial de export al Rusiei pare că reprezintă o frână pentru ofertele rusești prezentate la licitația GASC. Diverse companii au oferit un preț free-on-board (FOB) de 270 de dolari pe tonă pentru grâul rusesc, permițând grâului provenit din România și Bulgaria să fie oferit la un preț mai scăzut", susține un trader german.

Egiptul este cel mai mare cumpărător mondial de grâu, un produs de bază necesar pentru a menține programul de subvenționare a pâinii, de care depind peste 70 de milioane dintre cei 103 de milioane de egipteni.

viewscnt
Afla mai multe despre
egipt
grau