Italia a modificat alerta cu privire la brânza din România

Italia a modificat alerta cu privire la brânza din România
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 mar 2016

Autoritățile italiene au corectat marți, 22 martie, notificare transmisă în data de 16 martie în Sistemul de alertă rapidă pentru alimente și furaje (RASFF) cu privire la contaminarea cu Escherichia coli (E-coli) a brânzei din România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conform corecturii, numele produsului vizat este "brânză fermentată" și nu "brânză de oaie" cum s-a anunțat inițial.

"La cererea punctului de contact românesc, numele produsului este specificat ca fiind brânză fermentată", se precizează în informațiile publicate pe portalul RASFF.

Premierul Dacian Cioloș a declarat luni că alerta emisă la nivel european cu privire la produsele românești din lapte de oaie a fost greșită și a cerut clarificări în acest sens. "A fost o alertă greșit dată de autoritățile italiene, care odată că au vorbit de laptele de oaie, și nu de laptele de vacă, și mai mult, înțeleg (...) — și domnul ministru (al agriculturii, Achim Irimescu — n.red) poate să confirme, pentru că pe dânsul l-am rugat să clarifice situația și cu Comisia Europeană — că, în sistemul acesta de alertă, autoritățile statelor membre introduc elementele de alertă. Ele doar sunt centralizate de Comisie și apoi sunt trimise către toate statele membre din piața comună. Înțeleg că alerta a vizat exact produsele de la Brădet, și nu altele. Comunicarea care a venit de la Comisie a fost prea generală și am cerut clarificarea lucrurilor.

Din punctul meu de vedere lucrurile sunt clare. Alerta a vizat greșit inițial produsele din lapte de oaie și înțeleg că a fost corectată apoi cu lapte de vacă, și nu la nivel național, pentru toate produsele românești, ci pentru produsele care într-adevăr au fost identificate", a spus Cioloș, într-o conferință de presă la Alba Iulia.

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
rasff
e-coli
branza romania