Scutirea de impozit pe profit a cooperativelor agricole - extinsă cu 5 ani. Plafonul cifrei de afaceri - majorat cu 1 milion de euro

Scutirea de impozit pe profit a cooperativelor agricole - extinsă cu 5 ani. Plafonul cifrei de afaceri - majorat cu 1 milion de euro
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 9 ian 2019

Scutirea cooperativelor agricole de la plata impozitului pe profit nu va fi aplicată doar pentru primii 5 ani de la înființare. Cooperativele care procesează produse agricole sau produc și comercializează material genetic, precum și cele care au cifră de afaceri de până la 3 milioane de euro vor fi scutite de impozit și pentru alți 5 ani, conform unor modificări aduse Legii cooperației agricole și promulgate marți de președintele Iohannis. Plafonul cifrei de afaceri a fost astfel majorat de la 2 milioane euro. Totodată, scutirea de la plata impozitului pe clădirile și pe terenurile utilizate pentru obținerea producției agricole va fi aplicată pentru mai multe categorii de membri cooperatori.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Evenimente Deloitte România: București, Timișoara și Cluj. Verificări la final de an și impactul noutăților fiscale pentru companii CITEȘTE ȘI Evenimente Deloitte România: București, Timișoara și Cluj. Verificări la final de an și impactul noutăților fiscale pentru companii

Un proiect de lege în acest sens fusese adoptat de Parlament la mijlocul lunii decembrie, iar acum a fost promulgat de șeful statului, urmând ca modificările să intre în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. 

De ce este important: Legea cooperației agricole prevede în prezent scutirea de la plata impozitului pe profit pe primii 5 ani a cooperativelor agricole, a cooperativelor care procesează produsele agricole, precum și scutirea de la plata impozitului pe profit pentru 5 ani a altor tipuri de cooperative agricole, care au o cifră de afaceri anuală netă de până la 2 milioane de euro. 

Profit.ro a relatat că deși scutirea a fost prevăzută în lege încă din 2016, multe dintre direcțiile de finanțe județene au desconsiderat în acești doi ani prevederile Legii cooperației agricole, dând întâietate prevederilor Codului Fiscal, iar abia la începutul acestui an ANAF a emis o ciculară pentru aplicarea unitară a scutirii de impozit.

Noi modificări la Codul Fiscal: TVA de 5% la transportul turistic sau de agrement cu ambarcațiuni, telecabină, trenuri istorice. Scutire de accize pentru unii producători agricoli, scutire de impozit pe clădiri la anumite active CITEȘTE ȘI Noi modificări la Codul Fiscal: TVA de 5% la transportul turistic sau de agrement cu ambarcațiuni, telecabină, trenuri istorice. Scutire de accize pentru unii producători agricoli, scutire de impozit pe clădiri la anumite active

Noua lege stabilește că, pentru cooperative agricolecare  procesează produsele agricole, precum și pentru cele care produc material genetic și au activitate de reproducție, scutirea de impozit pe profit va fi aplicată pentru primii 5 ani de activitate calculați de la data intrării în producție.

Proiectul prevede totodată scutirea de la plata impozitului pentru o perioadă de 5 ani începând cu luna următoare intrării în vigoare a noii legi pentru aceste cooperative deja înființate.

Parlamentul a majorat totodată de la 2 milioane de euro la 3 milioane de euro cifra de afaceri până la care anumite categorii de cooperative vor beneficia 5 ani de scutirea la plata impozitului pe profit.

Aceste din urmă cooperative sunt: cooperative agricole de achiziții și vânzări, care organizează atât cumpărările de materiale și de mijloace tehnice necesare producției agricole, cât și vânzările produselor agricole; cooperative agricole de procesare a produselor agricole, care asigură produse tipice, de marcă, cu prezență permanentă; cooperative agricole manufacturiere și de mica industrie în agricultură; cooperative agricole de exploatare și gestionare a terenurilor agricole, silvice, piscicole și a efectivelor de animale.

Și în acest caz scutirea va fi aplicată pentru primii 5 ani de la data intrării în producție în cazul coperativelor nou-înființate și pentru o perioadă de 5 ani, începând cu luna următoare intrării în vigoare a noii legi, pentru cooperativele deja înființate care au realizat la 31 decembrie a anului caracteristic precedent, o cifră de afaceri anuală netă de până la 3 milioane de euro.

”Prin propunerea de modificare pentru creșterea plafonului la primele 3.000.000 euro din cifra de afaceri rezultată din valorificarea producției prin/către cooperativă se va incuraja asocierea, exploatarea și valorificarea in comun, prin intermediul cooperativei a productiei obținute de pe suprafata de aproximativ 3.076 hectare”, au explicat parlamentarii modificarea.

EXCLUSIV Fermierii riscă să piardă subvențiile. Mai sunt doi ani pentru a cadastra 60% din terenul agricol al țării. ANCPI spune că se lucrează pe 70% din suprafața fără acte CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fermierii riscă să piardă subvențiile. Mai sunt doi ani pentru a cadastra 60% din terenul agricol al țării. ANCPI spune că se lucrează pe 70% din suprafața fără acte

O altă prevedere adoptată stabilește scutirea membrilor cooperatori de la plata impozitului pe clădirile și pe terenurile utilizate pentru obținerea producției agricole valorificate prin/către cooperativa agricolă, inclusiv pentru bunurile aflate în patrimoniul de afectațiune al persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale.

”Peste 50% din membrii cooperativelor agricole din România sunt persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale. Aceștia au un regim special de înregistrare și impozitare. Solicitând primăriilor aplicarea facilității au fost refuzați pe acest motiv și solicitat să fie inclusă mențiunea în lege să o aplice”, a fost motivarea acestei prevederi.

Noile modificări intervin și asupra modului de constituire a cooperativelor agricole și abrogă prevederile care împiedicau alegerea rudelor în consiliul de administrație sau apartenența membrilor ca asociați, acționari, administratori, directori executivi și cenzori la societăți cu același obiect de activitate.

Totodată, directorul executiv al cooperativei agricole nu va mai fi numit, ci angajat în condițiile legii, iar cooperativele de gradul 2 vor putea fi compuse din persoane juridice și/ sau persoane fizice.

viewscnt
Afla mai multe despre
coperative
agricol
scutire
impozit
profit
fisc
anaf
guvern
parlament
putere