7.500 de euro mită pentru un post de ajutor de mecanic la metrou. Trei persoane, arestate pentru fraudarea unui concurs la Metrorex

7.500 de euro mită pentru un post de ajutor de mecanic la metrou. Trei persoane, arestate pentru fraudarea unui concurs la Metrorex
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 apr 2023

Trei persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, în timp ce alte nouă au fost plasate sub control judiciar, fiind acuzate de fraudarea unui concurs de angajare la Metrorex. Conform procurorilor, acestea ar fi cerut mită între 6.000 și 7.500 de euro de la fiecare candidat pentru angajarea pe un post de ajutor de mecanic la metrou.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității - Ediția a IV-a; parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Dosarul penal a fost deschis în 2022 de către Parchetul Tribunalului București, care a anunțat joi că în urmă cu o zi au fost puse sub urmărire penală și reținute pentru 24 de ore trei persoane acuzate de constituire de grup infracțional organizat, luare de mită, dare de mită și trafic de influență. Tribunalul București a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, scrie Hotnews.ro.

Taxele și impozitele din București cresc cu aproape 14% în 2024. Nicușor Dan: Este doar o indexare cu rata inflației CITEȘTE ȘI Taxele și impozitele din București cresc cu aproape 14% în 2024. Nicușor Dan: Este doar o indexare cu rata inflației

De asemenea, alte nouă persoane au fost plasate sub control judiciar, fiind cercetate pentru cumpărare de influență în legătură cu fraudarea concursului organizat de Metrorex S.A.

Potrivit procurorilor, în noiembrie 2022 cele trei persoane au inițiat și constituit un grup infracțional organizat, cu scopul fraudării unui concurs organizat de Metrorex S.A. pentru ocuparea unor posturi de „mecanic ajutor locomotivă”.

Cum funcționa rețeaua de angajări pe șpagă la metrou

„Candidații la concurs apelau la diverși intermediari, unii dintre ei fiind angajați sau foști angajați din cadrul METROREX S.A., persoane care îi cunoșteau pe inculpații C.M.C., P.D. și B.D.C (n.r.- cele trei persoane reținute).

Inculpatul C.M.C. comunica suma de bani pretinsă pentru a-și folosi influența față de inculpații P.D. și B.D.C., supraveghetori în timpul concursului, pentru ca aceștia să-i ajute pe candidați să fraudeze concursul”, spun procurorii Parchetului Tribunalului București.
Sumele de bani cerute de la fiecare candidat variau între 6.000 și 7.500 de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
mita
metrorex