ANALIZĂ Grupul PSA nu renunță la SUV-ul Opel Mokka, așa cum s-a speculat, ci lansează o nouă generație în 2019 și mută producția în Germania

ANALIZĂ Grupul PSA nu renunță la SUV-ul Opel Mokka, așa cum s-a speculat, ci lansează o nouă generație în 2019 și mută producția în Germania
scris 16 dec 2017

O nouă generație a SUV-ului Mokka va fi lansată peste aproximativ doi ani, după ce prima generație va ajunge la finalul vieții. Faptul că Opel Mokka este în acest moment unul dintre cele mai vândute automobile din Europa și, în mai multe luni din acest an, a fost cel mai vândut SUV din segmentul B, este argumentul cel mai important pentru decizia de a construi în continuare acest model, în paralel cu modelul Crossland X, care face parte din același segement cu Mokka.

Marca germană a fost acuzată că produce două modele care se pot canibaliza, însă în paralel a fost criticată că ar putea să scoată din ofertă SUV-ul, bazat pe o platformă GM (gamma II, aceeași ca la Chevrolet Trax) și produs într-o uzină din afara Europei.

Ceea ce se știe este că, la momentul anunțării planului de restructurare a Opel/Vauxhall, noul CEO al companiei, Michael Lohscheller, a anunțat că importul Mokka din Coreea de Sud, de la uzina General Motors, este lipsit de eficiență, atât din cauza timpului mare necesar ca mașinile să fie transportate cu vaporul către Europa, cât și din cauza costurilor. Șeful Opel a spus atunci că una dintre măsurile necesare restructurării companiei va fi să oprească aceste importuri. Nimeni nu a vorbit însă de o transformare a lui Mokka într-un model mult mai profitabil pentru companie, având în vedere calitățile sale și succesul la public.

VIDEO&FOTO Dacia Duster 2, numai 3 stele la testele de siguranță EuroNCAP, la fel ca Kia Stonic, Toyota Aygo și Alfa Romeo Giulietta CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Dacia Duster 2, numai 3 stele la testele de siguranță EuroNCAP, la fel ca Kia Stonic, Toyota Aygo și Alfa Romeo Giulietta

Opel Mokka este produs, încă din 2014, și în uzina Opel din Zaragoza. La început a fost asamblat din CKD-uri, și ele importate de la GM, din Coreea. Ulterior, producția a crescut, însă este limitată de capacitatea fabricii spaniole și de faptul că acolo mai sunt produse și alte modele, inclusiv Crossland X și modelul similar de la Citroen, C3 Aircross. Lohscheller a afirmat în noiembrie că „până în 2020 vom importa cu circa 200.000 de mașini mai puțin din Coreea de Sud”. Asta înseamnă întreaga producție Mokka și Karl. Pentru uzina GM din Coreea, este un dezastru ce ar putea conduce la închiderea fabricii. Pentru PSA și, implicit pentru Opel, este o reducere uriașă de costuri. Planurile PSA pentru viitoarea generație vorbesc despre mutarea producției Mokka la una din uzinele din Germania, cel mai probabil la Eisenach. Pentru a se diferenția și mai mult de Crossland, Mokka va crește în dimensiuni și va fi ceea ce este VW T-Roc față de viitorul T-Cross, adică un SUV aflat la granița dintre clasa B și C, fără a se suprapune cu Grandland X. Mai mult, el și-ar putea păstra calitățile 4x4, pentru a fi în continuare un concurent redutabil pe acest segment.

Din punct de vedere tehnic, este limpede că va părăsi platforma GM și se va muta pe o platformă PSA. Aceasta este folosită în prezent pe toate modelele de clasă C ale grupului, inclusiv pe Peugeot 3008, corespondentul lui Grandland X. Viitorul Mokka X are toate atuurile pentru a-și menține succesul înregistrat în prezent. Anul acesta, datele arată că a avut o creștere de aproape 10% pe piețele europene, ceea ce înseamnă ar putea depăși 180.000 de unități vândute, față de cele aproximativ 164.000 de anul trecut. Este al doilea cel mai popular model al Opel, după Corsa, și al treilea din întreg grupul PSA (după Corsa și Peugeot 208), aflat la egalitate cu Peugeot 2008.

Ultimele fotografii spion care surprind viitorul Opel Mokka în teste, arată un SUV mai mare, mai spoațios, cu unele modificări constructive față de actuala generație, dar care păstrează proporțiile modelului care are vânzări foarte bune în Europa.

viewscnt
Afla mai multe despre
opel
mokka
psa
crossland
peugeot