Audi lansează vânzările de mașini online. Pentru început, doar pentru vehicule second-hand

Audi lansează vânzările de mașini online. Pentru început, doar pentru vehicule second-hand
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 24 oct 2017

Audi a anunțat lansarea primului magazin de vânzări auto online, deținut în exclusivitate de companie, dedicat vehiculelor rulate. Decizia vine ca un preambul la soluția vânzărilor pe Internet a mașinilor noi, pe care grupul Volkswagen o pregătește pentru anul viitor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Proiectul magazinului online Audi cuprinde o rețea de 70 de parteneri Audi, în faza pilot, ca urmează să crească la 200 de dealeri în 2018. „Este important pentru noi să avem soluții digitale care să acopere toți pașii de la start la finish și de la care dealerii și clienții să câștige în mod egal”, spune Martin Wallenborn, șeful de Vânzări Digitale.

Site-ul de pe care vor fi efectuate toate achizițiile este www.audi-gwplus.de. De aici, clienții își pot alege mașina, iar cei care locuiesc în Germania pot alege să li se livreze mașina acasă, inclusiv cu plăcuțe de înmatriculare.

Topul celor mai fiabile automobile 2017: mașinile japoneze, coreene și europene, mai bune decât cele americane. Tesla Model X, cel mai puțin fiabil automobil în 2017 CITEȘTE ȘI Topul celor mai fiabile automobile 2017: mașinile japoneze, coreene și europene, mai bune decât cele americane. Tesla Model X, cel mai puțin fiabil automobil în 2017

Pentru cei care caută și finanțare pot fi completate formulare și cereri direct pe site, cu răspuns în timp real. Plățile pot fi făcute cu toate metodele de plată electronică disponibile online, prin intermediul Audi Bank.

În prezent, vehiculele Audi rulate pot fi cumpărate din rețeaua Weltauto, brand care aparține grupului VW și care este dedicat autovehiculelor verificate, cu garanție, provenite din contracte de leasing sau de trade-in ale clienților, mașini de companie și altele de acest gen.

Grupul Volkswagen intenționează să introducă sistemul de vânzări online și pentru mașini noi, însă proiectul se va derula începând de anul viitor, scopul final fiind acela de reducere a rețelei de dealeri și de reducere a costurilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
audi
vanzari online