Creșterea numărului de mașini Dacia din Germania, peste VW și Tesla. Câte mașini românești conduc germanii

Creșterea numărului de mașini Dacia din Germania, peste VW și Tesla. Câte mașini românești conduc germanii
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 24 mar 2024

Numărul mașinilor Dacia aflate în circulație în Germania a ajuns la peste 760.000 de unități, potrivit celor mai noi date analizate de Profit.ro. Performanța mărcii Dacia vine din faptul că a înregistrat una dintre cele mai mari creșteri a parcului auto propriu înmatriculat în Germania, situându-se pe locul 4 în clasamentul mărcilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Datele statistice arată că Dacia avea la 1 ianuarie 2024 un număr total de 760.233 autoturisme înmatriculate aflate în circulație, ceea ce reprezintă o cotă de piață de 1,5% din totalul parcului auto german, care se ridică la 49,1 milioane de autoturisme.

VIDEO Austriecii deschid primul Drum expres din vestul României CITEȘTE ȘI VIDEO Austriecii deschid primul Drum expres din vestul României

Creșterea de la un an la altul, rezultată din vânzările din 2023 din care se scad radierile, a fost de 46.677 unități, adică de 6,5% raportat la volumul înregistrat la 1 ianuarie 2023. C

reșterea de volum de la Dacia a fost depășită doar de Skoda, SEAT și Mercedes, care au crescut cu peste 70.000 de uniăți, pentru Skoda și SEAT, și, respectiv, cu 53.200 pentru Mercedes. Toate trei au însă volume mult mai mari înmatriculate: 2,6 milioane Skoda, 1,5 milioane SEAT și 4,7 milioane Mercedes.

FOTO Peugeot lansează noua generație 5008, cu propulsie electrică și baterii produse în Franța CITEȘTE ȘI FOTO Peugeot lansează noua generație 5008, cu propulsie electrică și baterii produse în Franța

Liderul pieței, VW, care are o cotă de 21%, cu 10,2 milioane de autoturisme, și-a majorat parcul auto cu 45.495 de autoturisme, adică numai 0,4%, ceea ce înseamnă că a avut de asemenea un număr foarte mare de mașini radiate, prin casare sau prin export.

Un nivel apropiat de creștere a avut Tesla, cu 45.464 unități în plus, la un volum de numai 164.267 înmatriculate în circulație, ceea ce reprezintă o majorare de 38,3%.

Corespondență din Geneva - Creșterea gamei Dacia cu 3 modele va genera probleme atât la Mioveni, cât și în Maroc. Șeful Dacia: Vom avea nevoie să ne mărim baza de producție. O problemă va fi și Logan CITEȘTE ȘI Corespondență din Geneva - Creșterea gamei Dacia cu 3 modele va genera probleme atât la Mioveni, cât și în Maroc. Șeful Dacia: Vom avea nevoie să ne mărim baza de producție. O problemă va fi și Logan

Dacia a vândut în 2023 un total de 68.500 de autoturisme noi, în Germania, un volum mai mare cu 13,6% decât cel din 2022, însă creșterea nu s-a regăsit integral în majorarea parcului auto al mărcii din această țară, din cauza radierilor (inclusiv a exporturilor).

Liderul VW a înmatriculat peste 500.000 de autoturisme, dar creșterea totală a parcului a fost redusă, din cauza numărului mare de radieri (inclusiv exporturi).

VIDEO Mobilizare fără precedent a italienilor - Au adus 1.000 de muncitori pe Autostrada Sibiu - Pitești CITEȘTE ȘI VIDEO Mobilizare fără precedent a italienilor - Au adus 1.000 de muncitori pe Autostrada Sibiu - Pitești

Germania este sursa principală de mașini SH pentru cetățenii din Europa de Est, inclusiv România.

Tesla a înmatriculat în 2023 63.685 autoturisme în Germania, ceea ce înseamnă că și marca americană se confruntă cu exporturi ridicate de mașini second-hand.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia germania
vanzari dacia
inmatriculari dacia
piata auto germania