Dacia scade la jumătate în Marea Britanie, după ce încheiase anul cu o performanță remarcabilă

Dacia scade la jumătate în Marea Britanie, după ce încheiase anul cu o performanță remarcabilă
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 10 feb 2020

Marea Britanie este a treia mare piață din Europa pe care Dacia a înregistrat scăderi dramatice în ianuarie, în comparație cu anul trecut. Piața britanică a scăzut cu 7,3%, dar marca românească și-a înjumătățit vânzările.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dacia a reușit să înmatriculeze în prima lună a anului, pe piața din Marea Britanie, numai 1.222 de autoturisme, jumătate din cât realiza cu un an înainte (2.475). Din acest motiv, cota de piață a mașinilor Dacia a scăzut de la 1,54%  la 0,82%. Scăderea Dacia, de 50,63%, este a treia cea mai mare din Marea Britanie, după cea suferită de Smart, -95%, și Subaru, care a pierdut 70%, însă celelalte două mărci vând volume simbolice (25 și, respectiv, 49 de unități) . Grupul Renault se află în întregime pe minus, după ce Renault a înregistrat și el -13,7% (2.904 unități). Scăderi mari au mai avut Suzuki, Alpine, Alfa Romeo, MINI și Hyundai.

Piața de autoturisme din Marea Britanie a fost și ea afectată, ca multe alte țări europene, de introducerea noilor limite de emisii, chiar dacă regatul se pregătește să părăsească UE. Au fost înmatriculate 149.279 unități, cu 7,29% mai puține decât anul trecut. Ford a fost cea mai vândută marcă, în ciuda unei scăderi de 1,52%, urmată de VW, care a pierdut doar 0,2 procente. BMW și Nissan au fost mărcile din top care au reușit să crească în ianuarie în comparație cu 2018.Jaguar, Lexus și Mitsubishi se numără de asemenea printre mărcile care au înregistrat creșteri ale înmatriculărilor. Cea mai mare scădere din piață a fost cea a segmentului cumpărătorilor privați, în care se regăsesc cele mai multe din înmatriculările Dacia.

CLASAMENT Cele mai rechemate mașini în service, anul trecut, au fost ale unei mărci premium. Pe ce loc se află Dacia CITEȘTE ȘI CLASAMENT Cele mai rechemate mașini în service, anul trecut, au fost ale unei mărci premium. Pe ce loc se află Dacia

Achizițiile făcute de companii, altele decât flotele, au crescut cu 4,2%, însă ponderea acestui segment este de numai 2%. Potrivit asociației industriei auto din Marea Britanie, înmatriculările de mașini diesel au scăzut cu 36%, față de numai 9,5% la cele cu benzină, în timp ce achizițiile de vehicule electrice au crescut cu peste 200%, la 4.054 unități, iar cele hibrid plug-in, cu 111%, la 4788 unități.

Anul trecut, Dacia a încheiat în forță pe piața britanică, cu o creștere de 28,06%, reușind să atingă un volum de 30.951 unități, o depășire în premieră a pragului de 30.000. Cota de piață anul trecut a fost de 1,34%. Performanța de anul trecut a Dacia este remarcabilă în condițiile în care piața auto a scăzut în 2019, în Marea Britanie, cu 2,37 procente.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia marea britanie
inmatriculari dacia anglia
piata auto marea britanie