Directorul Ford Europa anunță concedieri pentru reducerea costurilor cu 200 milioane de dolari

Directorul Ford Europa anunță concedieri pentru reducerea costurilor cu 200 milioane de dolari
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 feb 2016

Ford va concedia în Europa sute de angajați din structurile administrative pentru a-și reduce anual costurile cu 200 milioane de dolari și va adopta măsuri suplimentare pentru restructurarea liniei de asamblare, pentru a obține un profit durabil în regiune, a anunțat miercuri Jim Farley, șeful operațiunilor europene, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În 2015, Ford a înregistrat primul profit în Europa din ultimii patru ani, datorită majorării vânzărilor cu 10%.

Ford Europa intenționează să-și reducă numărul de angajați din structurile administrative prin plecări voluntare, pensionări anticipate și salarii compensatorii, a afirmat într-un interviu Jim Farley.

"Vrem să fim siguri că ne aflăm pe o fundație solidă astfel încât să ne construim o afacere viabilă în viitor", a declarat Farley, adăugând că firma se așteaptă la o marjă a profitului operațional de 6 - 8% pe termen lung.

Câștigurile Ford Motor au depășit așteptările analiștilor în trimestrul patru din 2015, iar anul trecut compania a înregistrat cel mai ridicat profit înainte de taxe din istoria sa de 111 ani.

Majorarea vânzărilor de SUV-uri și de camioane Ford F-150 a ajutat grupul american să obțină anul trecut un profit înainte de taxe de 10,8 miliarde de dolari. Pentru acest an, Ford se așteaptă ca profitul înainte de taxe să fie egal sau mai ridicat decât cel de anul trecut.

Oprea poate fi urmărit penal de către DNA pentru folosirea abuzivă a coloanei oficiale CITEȘTE ȘI Oprea poate fi urmărit penal de către DNA pentru folosirea abuzivă a coloanei oficiale

În 2015, vânzările Ford în SUA au urcat cu 5,3%, dar cota sa de piață a scăzut de la 15% la 14,9%, conform datelor firmei Autodata Corp. Livrările Ford pe piața europeană au crescut anul trecut cu 11%, la 1,3 milioane de vehicule, în timp ce în China vânzările au înregistrat un avans de 3%, la 1,1 milioane de unități.

În trimestrul patru din 2015 vânzările Ford au urcat cu 12%, la 37,9 miliarde de dolari, în timp ce analiștii se așteptau la 36,7 miliarde de dolari.

Profitul înainte de taxe în America de Nord a urcat la 2,03 miliarde de dolari, de la 1,6 miliarde de dolari în urmă cu un an. În Europa, profitul înainte de taxe s-a situat la 131 milioane de dolari, comparativ cu pierderi de 297 milioane de dolari

Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent și pe piața din România.

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
ford
jim farley