Acțiunile Ferrari au scăzut marți cu aproape 11%, pe fondul estimărilor conservatoare privind vânzările din acest an

Acțiunile Ferrari au scăzut marți cu aproape 11%, pe fondul estimărilor conservatoare privind vânzările din acest an
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 2 feb 2016

Acțiunile Ferrari au scăzut marți cu aproape 11% pe bursa de la New York, după ce producătorul de automobile sport de lux a anunțat un profit în scădere cu 44% pentru ultimul trimestru din 2015 și a estimat un avans modest al vânzărilor pentru anul în curs.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ferrari, care a finalizat, în ianuarie, procesul de separare a activităților companiei de grupul Fiat Chrysler Automobiles, a raportat un profit net de 55 milioane euro pentru perioada octombrie-decembrie, în coborâre cu 44% de la 79 milioane euro în ultimele trei luni din 2015. Vânzările companiei au scăzut cu 1%, la 744 milioane euro.

La nivelul întregului an, profitul Ferrari a crescut cu 9,4%, la 290 milioane euro, în timp ce veniturile din vânzări au avansat cu 3,3%, la 2,85 miliarde euro.

Acțiunile Fiat Chrysler au pierdut 35% din valoare, după ce Ferrari s-a desprins de grupul auto CITEȘTE ȘI Acțiunile Fiat Chrysler au pierdut 35% din valoare, după ce Ferrari s-a desprins de grupul auto

Deși rezultatele trimestriale sunt apropiate de cifrele preliminarii anunțate săptămâna trecută de Ferrari, acțiunile companiei au scăzut pe bursa de la New York, în condițiile în care investitorii sunt dezamăgiți de proiecțiile companiei pentru acest an.

Titlurile Ferrari au coborât cu 10,8%, la 35,61 dolari/unitate, cel mai mic nivel de la listarea companiei, în octombrie anul trecut.

Pentru 2016, constructorul auto estimează vânzări de 2,9 miliarde de euro, în creștere cu 1,6%. Ferrari anticipează că va livra aproximativ 7.900 de automobile în acest an, față de 7.664 mașini vândute în 2015.

viewscnt
Afla mai multe despre
ferrari
actiuni
rezultate
vanzari