Evenimentul de prezentare a avut loc la sediul central, în orașul italian Maranello. Au fost prezentate șasiul și pachetul baterie – motor electric. Caroseria va fi fabricată din 75% aluminiu reciclat, iar bateria va fi integrată în podea, pentru a coborî centrul de greutate.
Autoturismul va fi dotat cu un sistem de sunet special conceput pentru a amplifica vibrațiile sistemului de propulsie și a crea un sunet reprezentativ, iar nu va încerca să reproducă zgomotul motoarelor clasice, arată Biziday.

Elettrica ar urma să coste cel puțin 500 de mii de euro, iar directorul companiei a spus că ea va completa gama, nu va înlocui modelele existente, propunându-și ca doar o cincime din gamă să fie complet electrică până în 2030.
La fel ca și alți producători de lux, Ferrari a acționat cu precauție în privința electrificării.

De exemplu, Reuters a relatat, în iunie, că a amânat planurile pentru un al doilea automobil electric până în 2028, în lipsă de cerere.
Rivalul Lamborghini, parte a grupului Volkswagen, va prezenta prima sa mașină electrică în 2029, sub rezerva că “piața nu este pregătită”.
Porsche, de asemenea, se confruntă cu dificultăți pe piața chineză, deja aglomerată, în timp ce în țările occidentale, clienții sunt mai interesați de modelele sale clasice.

Elettrica va fi lansată la aproape două decenii după ce compania a introdus tehnologia hibridă pe monoposturile de Formula 1, în 2009, și la șapte ani după ce a început să vândă autoturisme hibride.